Rusia a inceput sa livreze gaze naturale spre Europa via noul gazoduct TurkStream, a declarat duminica directorul companiei Bulgartransgaz, operatorul retelelor de transport de gaze naturale din
Disputa de 27 de ani dintre Macedonia si Grecia se apropie de solutionare, odata cu votul dat, vineri, de Parlamentul de la Skopje, prin care este aprobata redenumirea tarii in Republica Macedoniei
Grecia a reluat, joi, cursele aeriene catre Macedonia, in urma unui acord intre cele doua tari, care pune capat unei dispute diplomatice privind denumirea fostei republici iugoslave.
Grecia va expulza doi diplomati rusi si le va interzice altor doi sa intre pe teritoriul sau, acestia fiind suspectati ca ar fi incercat sa submineze un acord intre Antena si Skopje, privind
Liderii statelor membre UE au fost de acord sa deschida discutiile privind aderarea Macedoniei si Albaniei la Blocul comunitar pana la sfarsitul anului 2019, cu conditia ca cele doua state balcanice
Ministrii de Externe de la Atena si Skopje, Nikos Kotzias si Nikola Dimitrov, au semnat duminica, in localitatea de frontiera Prespes, in Grecia, acordul ce prevede schimbarea numelui actualei Foste
Ministrii de Externe din Grecia si Macedonia, o republica fosta parte a Iugoslaviei, au semnat un acord care pune capat unei dispute diplomatice de 28 de ani. Macedonia devine Republica Macedonia de
Grecia si Macedonia vor semna duminica un acord prin care se va schimba numele fostei republici iugoslave, conform biroului de presa al guvernului grec.
Australia se solidarizeaza cu comunitatea internationala in cazul otravirii fostului spion rus Sergei Skripal si a anuntat ca va expulza doi diplomati rusi.
Ministrii europeni de interne merg inainte cu demersurile privind reintroducerea controalelor la frontiere, o masura echivalenta cu ruperea acordului Schengen, care va modifica radical conceptul de
Intalnirea Angelei Merkel si a presedintelui CE, Jean Claude Junker, cu cei 10 lideri de stat din regunea de est a UE si din tarile balcanice a reusit sa genereze un acord pentru adapostirea a 100
Oficialii de la Atena si creditorii din zona euro au reluat discutiile pe tema deblocarii ajutorului financiar de urgenta, insa nimeni nu mai da sanse unei intelegeri intre cele doua parti.
Grecia reia eforturile de a ajunge la un punct comun cu creditorii europeni, dupa ce sondajele de opinie derulate in weekend au aratat o majoritate clara a elenilor care accepta ideea unui compromis
Gazoductul Turkish Stream, prin care Rusia intentioneaza sa livreze in viitor gaze naturale catre Uniunea Europeana, prinde contur pe masura ce o parte dintre tarile din sud-estul Europei anunta
Grupul National Bank of Greece (NBG) se va retrage de pe pietele din sud-estul Europei, inclusiv Romania, unde detine Banca Romaneasca, in cadrul unui acord al creditorului elen cu Comisia Europeana,
Piraeus Bank ia in calcul preluarea Bancpost de la Eurobank, in schimbul cedarii subsidiarei din Bulgaria sau a celor din Bulgaria si Serbia, potrivit unui scenariu prezentat intr-un plan de
Uniunea Europeana va putea sa restabileasca provizoriu obligativitatea vizelor pentru Serbia si alte patru tari din Balcani, pentru a reduce astfel numarul cererilor nejustificate de azil ale
Grecia a intrat intr-o spirala care aminteste de declinul economic al Statelor Unite si Germaniei din timpul Marii Depresiuni a anilor "30, iar recastigarea competitivitatii pare aproape imposibila
Liderii Uniunii Europene au o agenda incarcata in urmatoarea perioada, fiecare zi fiind marcata de cate un eveniment sau o intalnire importanta. Saptamana incepe cu pachetul de ajutor financiar
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) anticipeaza o crestere economica de 1,3% pentru Romania, in crestere usoara fata de previziunile anterioare, care aratau un avans de 1,8%, in
Romania si Rusia ar putea semna in primul trimestru al anului viitor un acord interguvernamental legat de gazoductul South Stream, se arata intr-un comunicat emis miercuri de cel mai mare producator
Presedintele bulgar Gheorghi Parvanov a avertizat ca gazoductul South Stream ce urmeaza sa fie construit ar putea ocoli Bulgaria, dupa semnarea unui acord intre Rusia si Turcia privind traseul,
Actionarii Nabucco, RWE (Germania), OMV (Austria), MOL (Ungaria), Transgaz (Romania), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria) si Botas (Turcia), care detin fiecare o participatie egala de 16,67% din
Gazprom a cerut Bulgariei sa modifice clauzele referitoare la taxele de tranzit din contractul incheiat de Bulgargaz cu societatea Gazexport (filiala a concernului rus Gazprom) , care este in vigoare
In timp ce oficialii europeni se agita din cauza dependentei de gazul natural rusesc, un gazoduct ce traverseaza Marea Egee ar putea constitui o alternativa pentru UE si ar putea transforma Grecia
COSMOTE se plaseaza in topul celor mai performante companii din industria mondiala IT&C, conform listei Industria Tehnologiei 100, realizata de revista BusinessWeek. COSMOTE, singura companie elena
Aproape intreaga Europa a fost afectata de intreruperi ale livrarilor de gaze rusesti ce tranziteaza Ucraina, iar tarile Europei Centrale, mai dependente, simteau cu precadere ce inseamna acest nou
Ministerul Economiei a anuntat astazi ca Gazprom a sistat complet livrarile de gaze prin statia Iasccea 2, pe unde intrau 4,7 mil mc de gaze, iar Transgaz ia masuri speciale pentru a rezolva situatia
Europa Centrala si de Est a fost afectata serios marti de criza gazului ruso-ucraineana, livrarile de gaz rusesc scazand dramatic sau chiar fiind sistate complet in cazul unora dintre tari, situatie