Guvernul ar putea aproba, in sedinta de miercuri, o ordonanta prin care se va da posibilitatea celor care vor sa cumpere teren sa achite un avans de numai 10%, a declarat, miercuri, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
"Astazi avem o ordonanta de urgenta care modifica mai multe acte normative. Cea mai importanta modificare se refera la faptul ca dam posibilitatea celor care vor sa cumpere teren sa o faca numai cu un avans de 10%, jumatate din diferenta fiind garantata de Fondul de Garantare iar cealalta jumatate cu terenul respectiv. Extindem baza celor care pot sa acceseze astfel de facilitati, transmite Agerpres.
Pana acum erau doar cei trecuti in contracte de arenda. Acum marim la toti cei care sunt in baza de date la APIA, deci un milion si ceva de fermieri care an de an cer acea plata pe suprafata. Toti vor avea posibilitatea sa beneficieze de aceste facilitati. Este o preocupare a noastra pentru ca si in achizitia de teren au nevoie de un sprijin dar si in partea de cofinantare a fondurilor europene au nevoie de un sprijin, deci de un acces mult mai usor la partea de garantare si de creditare", a spus Daniel Constantin.
Pe de alta parte, referitor la rectificarea bugetara aprobata marti de Guvern, ministrul a explicat ca Agricultura a primit 50 milioane de lei.
"Rectificarea aprobata ieri (marti - n.r.) de Guvern aduce la Ministerul Agriculturii 50 de milioane de lei. Aceste sume vor merge catre cateva sectoare... mai mult
Miercuri, 01 Octombrie 2014, ora 12:00
Cetatenii straini pot cumpara deja teren in Romania incepand cu 1 ianuarie, potrivit Tratatului de aderare cu UE, iar legea respinsa de presedintele Traian Basescu le dadea romanilor drept de preemptiune la achizita terenurilor, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Presedintele Traian Basescu a cerut marti Parlamentului reexaminarea Legii privind unele masuri de reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor agricole situate in extravilan de catre persoane fizice si de infiintare a Autoritatii pentru Administrarea si Reglementarea Pietei Funciare.
"Lucram la lege si speram sa fie aprobata cat mai curand. Prevederile privind liberalizarea pietei funciare din Tratatul de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana au intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2014, data de la care strainii sunt liberi sa cumpere teren in Romania. In absenta legii, romanii nu au drept de preemptiune la cumparare", a spus Constantin.
El spune ca legea va fi modificata astfel incat sa fie aprobata cat mai repede.
"Am luat act de cererea de reexaminare a legii formulata de presedinte. Dreptul de preemptiune al arendasului, vecinilor si statului - in fapt esenta acestei legi - nu au fost contestate. Credem ca trebuie facut tot ce e posibil pentru a grabi procesul de reexaminare astfel incat interesul agricultorilor si al comunitatilor locale sa fie cat mai bine protejat", a mai spus ministrul.
Prin proiectul de lege se stabilea ca arendasii, vecinii, tinerii fermieri, pana in... mai mult
Joi, 09 Ianuarie 2014, ora 18:33
Senatorii au adoptat, luni, proiectul de lege privind unele masuri de reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor agricole situate in extravilan de catre persoane fizice si de infiintare a Autoritatii pentru Administrarea si Reglementarea Pietei Funciare.
Proiectul de lege a avut raport favorabil din partea Comisiei pentru agricultura, silvicultura si dezvoltare rurala.
Guvernul a adoptat, in sedinta din 20 noiembrie, proiectul de lege privind masuri de reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor agricole situate in extravilan de catre persoane fizice si de infiintare a Autoritatii pentru Administrarea si Reglementarea Pietei Funciare, a anuntat, la Palatul Victoria, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
El a explicat ca ministerul pe care il conduce a initiat acest proiect de lege deoarece, conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeana, de la 1 ianuarie 2014 se liberalizeaza piata funciara si este important sa exista norme care sa reglementeze acest lucru.
"Am avut aceasta preocupare tocmai pentru a pune mai bine in valoare terenurile agricole si pentru a crea un cadru favorabil comunitatilor locale sa isi imbunatateasca activitatea agricola. Aceasta liberalizare se refera la cetatenii Uniunii Europene. (..) Cetatenii din afara Uniunii Europene pot sa achizitioneze terenuri agricole in extravilan numai daca au resedinta pe teritoriul unuia dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene sau in conditiile in care exista tratate intre... mai mult
Luni, 09 Decembrie 2013, ora 19:55
Conducerea Parlamentului a decis, luni, infiintarea Comisiei parlamentare de ancheta privind achizitia unui teren in judetul Calarasi de catre Ioana Basescu, hotararea urmand sa fie supusa marti votului plenului celor doua Camere, au declarat surse din BP reunite.
Membrii Birourilor permanente reunite au discutat luni si in precedenta sedinta despre infiintarea comisiei, convenindu-se atunci ca aceasta sa fie formata din 15 membri din toate grupurile parlamentare: PSD - 6 membri, PNL - 4, PDL - 2 si cate un reprezentant din partea UDMR, PC si PPDD.
Liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, a declarat ca infiintarea Comisiei de ancheta Calarasi nu are nicio relevanta si nu are nicio logica aceasta ancheta, aratand ca democrat-liberalii nu isi vor desemna reprezentanti.
Liderul grupului UDMR din Camera Deputatilor, Mate Andras, a declarat ca Uniunea nu sustine infiintarea comisiei parlamentare de ancheta pentru verificarea tranzactiei terenului achizitionat de Ioana Basescu in judetul Calarasi, dar isi va desemna un membru in cazul in care aceasta se va constitui.
Presedintele PNL, Crin Antonescu, declara, in 25 noiembrie, dupa sedinta conducerii partidului, ca liberalii sunt "favorabili" constituirii comisiei de ancheta Calarasi, fiind discutate si numele parlamentarilor care sa faca parte din aceasta, respectiv Ioan Cupsa, Costel Alexe, Dorin-Mircea Dobra, Iulian Dumitrescu.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, in urma unei discutii in biroul... mai mult
Luni, 09 Decembrie 2013, ora 14:25
Liberalizarea pietei funciare din 2014 pune pe jar autoritatile romane care sunt in cautarea unor solutii pentru ca pamanturile tarii sa nu ajunga pe mainile strainilor. O masura care va "impulsiona" romanii sa se intoarca la agricultura o reprezinta facilitatile acordate de stat la achizitia de terenuri agricole: 10% plata in avans, 90% credit din care 50% - garantat de stat, 50% - garantat cu terenul ce urmeaza a fi cumparat.
Se cauta solutii pentru aduce romanii in avantaj competitiv atat cat permite legislatia europeana. Incercarile autoritatilor de a veni in sprijinul romanilor sunt explicate de faptul ca atunci cand se vor afla in competitie directa cu ceilalti cetateni ai Uniunii Europene, romanii sa fie dezavantajati din cauza posibilitatilor marteriale reduse.
"Ceea ce putem face este sa cream competitivitate fermierului roman. Am discutat cu bancile sa punem gaj terenul agricol pe care vrem sa il cumparam, cum era inainte creditul imobiliar. Pana acum, nu s-a permis acest lucru, bancile nu au acceptat terenul ca si gaj. Deci, chestiuni dintr-acestea care ne ofera noua garantia ca fermierul roman va fi competitiv in fata fermierului strain si ca terenurile vor ramane in agricultura, vor fi lucrate in agricultura, se vor crea locuri de munca, se vor plati taxe si impozite aici in Romania", a declarat intr-un interviu acordat Business24 ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Romanii care vor cumpara terenuri agricole pana in 2014 vor beneficia pe de o... mai mult
Joi, 10 Octombrie 2013, ora 13:50
Pretul terenurilor agricole din Romania, mult mai mic decat media europeana, ii incurajeaza pe investitorii straini sa pregateasca noi proiecte si chiar sa viseze la randamente de minim 10%.
Pana acum, mai mult de 5% din suprafata agrara a tarii apartine strainilor, iar eforturile timide si nesiguranta autoritatilor nu ii sperie pe cumparatori.
Britanicii de la companiile Velcourt Group si Mintridge International au anuntat ca sunt gata sa investeasca pana la 20 de milioane de euro in proiecte pe piata din Romania. Directorul general Velcourt Group, James Townshend, recunoaste ca Romania este atractiva pentru investitii, mai ales datorita perspectivele de crestere a valorii activelor si calitatea terenului agricol.
Townshend se asteapta ca proiectele pe care le va dezvolta in Romania vor aduce randamente de peste 10%, atat din operatiunile de exploatare agricola cat si prin cresterea preturilor terenurilor.
"Vom obtine randamente in doua feluri: vom creste productivitatea si vom reduce costurile si exista potential pentru operatiuni foarte profitabile in agricultura, ca urmare a calitatii foarte bune a solului", a spus directorul Velcourt Group, citat de Bloomberg.
Pretul terenurilor va ajunge la 7.000 de euro pe hectar
Seful companiei britanice estimeaza ca pretul terenurilor agricole va creste, in urmatoarii sase-sapte ani, pana la o medie de 7.000 de euro pe hectar.
In prezent, Preturile terenurilor agricole din Romania sunt printre cele mai scazute... mai mult
Joi, 14 Martie 2013, ora 09:11
Pentru ca nu mai au incredere in euro si nici in investitii financiare, nemtii cu bani isi plaseaza economiile in proprietati imobiliare. Consultantii finaniari spun ca romanii cu bani ar face bine sa mizeze pe achizitia de teren agricol, pentru ca preturile sunt mici, fata de UE, iar criza alimentara se acutizeaza.
Randamentele sumbre ale multor active in timpul crizei financiare precum si indoielile crescande privind promisiunile politicienilor si bancherilor centrali de a mentine euro drept depozit sigur de valoare, i-au determinat pe multi dintre cei 800.000 de milionari ai Germaniei sa-si protejeze averea prin cumpararea de proprietati, potrivit unui raport de al agentiei imobiliare germane Engel & Volkers.
Investitia in imobiliare, mai "palpabila
"Oamenii au avut experiente teribile cu alte investitii - fonduri mutuale sau actiuni. Ei vor ceva palpabil", a declarat Kai Enders, membru in board-ul Engel & Volkers pentru proprietati rezidentiale. "Preturile sunt in crestere rapida in varianta de lux comparativ cu restul pietei. Oamenii au perceptia ca cu cat locatia este mai buna cu atat mai sigura este investitia", a precizat el.
Adrian Manaila, actionarul majoritar al casei de brokeraj EldaInvest, a declarat pentru Business24 ca in momente dificile pentru economie, dar si pentru piata de capital, cei care au bani ar trebui sa urmeze indemnul celebrului investitor american Warren Buffet, care spunea ca, atunci cand celorlalti le este frica, tu trebuie sa... mai mult
Joi, 14 Iunie 2012, ora 08:46
"In prezent, terenurile agricole sunt de 3 ori mai ieftine decat in urma cu 4-5 ani cand a fost explozia imobiliara. La ora actuala am auzit de cifre pe care le gaseam in anii 2002-2003. Vom putea discuta abia peste 3-4 ani de valorile de terenuri pe care le-am avut in 2008", a declarat fostul secretar de stat in Ministerul Agriculturii, Valeriu Steriu, intr-un interviu acordat Bloombiz.ro.Ziarele de afara scriu ca tari precum China sau statele arabe s-au lansat in cumparari masive de terenuri agricole in afara, anticipand cumva o criza a alimentelor. Care este parerea dumneavoastra?
In urma cu 3 ani s-a prefigurat pentru prima oara o destabilizare a pietei de produse alimentare.
La acel moment, tara cea mai afectata a fost China, lucru care a facut-o mult mai interesata de agricultura.
China a facut investitii destul de mari in sectorul zootehnic, punandu-si la punct o industrie a laptelui, ajungand pe locul 5 in lume. Cu toate acestea, se afla in imposibilitatea de a asigura cantitati de lactate tot mai mari.
Acest lucru a dus in 2008-2009 la o destabilizare pe plan mondial a pietei, facand Europa sa regandeasca masuri precum eliminarea rapida a cotelor, sau masuri indreptate spre productia de produse lactate.
China a devenit un cumparator din ce in ce mai mare de produse de origine animala. Isi cauta nu numai terenuri, dar si know-how pentru a face productie animala.
E foarte posibil sa o gasim din ce in ce mai prezenta, nu neaparat in Europa, ci in alte zone din lume... mai mult
Joi, 17 Februarie 2011, ora 15:33
Un fond privat din Golful Persic vrea sa cumpere 50.000 de hectare de teren agricol in Romania si a trimis deja o echipa de specialisti pentru a identifica suprafete potrivite, productia urmand sa fie vanduta in Orientul Mijlociu, a declarat un oficial apropiat situatiei.Vehiculul financiar va fi infiintat, pana la sfarsitul anului, de Pharos Financial Group, o firma de administrare a fondurilor din Dubai, si compania britanica Miro Holdings International, specializata in managementul activelor agricole, urmand sa dispuna de 350 de milioane de dolari pentru achizitii in Europa de Est si Africa.
"Avem o echipa in Romania in acest moment care cauta suprafete de teren pe care sa le putem dezvolta. (...) Avem in vedere achizitia unei suprafete de circa 50.000 de hectare in Romania", a declarat directorul general al Miro, Oliver Barnes.
Romania ofera investitorilor straini dreptul de a detine suprafete de teren agricol, a spus Barnes, adaugand ca si Republica Moldova este aproape de a oferi aceleasi drepturi.
"O mare parte din terenul din aceasta regiune nu produce la potential maxim din cauza lipsei de capital si tehnologie. Putem creste usor productia la hectar de la doua tone de grau la cinci", a afirmat el.
Productia din Europa de Est va fi vanduta cu precadere in Orientul Mijlociu, in timp ce recoltele obtinute in Africa vor fi comercializate local.
"Intentionam sa incepem intai cu proiectele din Europa de Est si sa continuma ulterior in state din Africa, ca Tanzania,... mai mult
Miercuri, 11 Noiembrie 2009, ora 22:30