Reprezentantii mediului de afaceri au propus, luni, Ministerului Finantelor Publice (MFP) evidentierea accizei pe bonul fiscal, intr-un mod similar taxei pe valoarea adaugata (TVA), dar si amanarea introducerii obligativitatii caselor de marcat cu jurnal electronic, care vor inlocui casele de marcat cu rola de hartie.
In cadrul consultarii publice organizate de MFP pe marginea proiectului de modificare a Codului Fiscal si a celui privind pachetul de masuri anti-evaziune, Romulus Dascalu, reprezentantul unui patronat din industria bauturilor alcoolice, a aratat ca inscrierea accizelor pe bonul fiscal are ca scop combaterea evaziunii pe lantul de distributie a produselor accizabile, cum sunt tigarile, bauturile alcoolice, produsele petroliere si este aplicata de alte state europene, spre exemplu de Ungaria, scrie Agerpes.
Pe de alta parte, votul consultativ al Comisiei de dialog social in privinta proiectului de introducere obligatorie a caselor de marcat cu jurnal electronic a fost unul negativ. Reprezentantii mediului de afaceri au cerut amanarea ordonantei pana cand Fiscul va finaliza sistemul catre va permite conectarea acestor case de marcat la serverul administratiei fiscale si pana la realizarea unui studiu de impact.
Secretarul de stat in MFP Dan Manolescu a precizat ca proiectul are doua etape, prima care prevede introducerea intr-un interval de un an si jumatate a caselor de marcat cu jurnal electronic si o a doua care vizeaza conectarea acestor case la... mai mult
Luni, 08 Decembrie 2014, ora 18:00