Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul IV 2023, în termeni nominali, 7.504 lei pe o gospodărie, reprezentând 2.999 lei pe o persoană, în creştere cu 2,8% atât pe o
Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, în 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) şi România (3 milioane de tone), conform datelor
Căminele Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca îşi vor putea produce o parte din energia electrică de care au nevoie cu ajutorul panourilor voltaice care vor fi montate în cadrul
Sphera Franchise Group, grupul de companii care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România, iar la nivel internaţional, restaurante KFC în Republica
Unilever a anunţat marţi că va separa de grup divizia de îngheţată, care reuneşte mărci populare precum Magnum şi Ben & Jerry's, şi va reduce 7.500 de locuri de muncă într-un nou program
După doi ani, 2022 și 2023, în care băncile centrale au cumpărat aur într-un ritm ce a amintit de criza din 1967, care a dus la începutul prăbușirii acordului de la Bretton Woods, ianuarie
Dintre principalele funcții ale cheltuielilor publice generale din UE, protecția socială a rămas cea mai importantă în 2022, echivalentul cu 19,5% din PIB.
După oscilații minore înregistrate în a doua parte a lunii martie, prețurile grâului continuă să scadă pe piețele de capital, iar proiecțiile de piață sugerează că această tendință
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal
Războiul Rusiei din Ucraina declanșat în februarie 2022 a dus la impunerea de pachete de sancțiuni din partea țărilor occidentale împotriva Moscovei. Acum o putere mondială își schimbă
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, anunţă semnarea a două contracte de finanţare prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru
Rata de contribuție pentru Pilonul II de pensii a fost majorată cu un punct procentual, trecând de la 3,75% la 4,75% începând cu 2024. Creșterea contribuției este preconizată să se acumuleze
În timp ce Uniunea Europeană vorbește despre tranziția ecologică și eliminarea utilizării gazelor naturale ca sursă de energie, în SUA producția de gaze naturale, exporturile de gaze
Războiul sângeros al Rusiei din Ucraina a trecut în al 3-lea an, iar Moscova nu vrea să cedeze în tentativa sa de a subjuga țara vecină. Acum, Vladimir Putin se pregătește de o nouă mutare
Consiliul Judeţean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) o nouă procedură pentru atribuirea contractului privind proiectarea şi execuția lucrărilor la obiectivul de
Remus Dănilă, Head of Business Development la Bursa de Valori București (BVB), a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de
Guvernul a recunoscut, într-un document oficial citat în presă că există întârzieri foarte mari în efectuarea plăților compensatorii destinate furnizorilor de electricitate și gaze
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în privința ponderii persoanelor cu vârste între 15 și 29 de ani care au suferit în 2022 deprivări materiale și sociale severe.
Deficitul bugetului consolidat a fost de 0,45% din PIB in luna ianuarie a acestui an, aproape dublu fata de 0,25% din PIB inregistrat in prima luna a anului trecut, potrivit datelor Ministerului
Băncile care operează pe piața autohtonă anticipează menținerea constantă a standardelor de creditare pentru creditele acordate companiilor și pentru cele imobiliare acordate populației, în