România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
În contextul în care România înregistrează cea mai mare creștere a consumului final de energie din Uniunea Europeană în ultimii ani, în timp ce media europeană este în scădere, Directiva
Ministerul Finanțelor (MF) ar fi început încă de anul trecut o analiză privind impozitul progresiv, și deși discuția este și una tehnică și una politică, decizia introducerii acestuia va
Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
Industria siderurgică din România operează în prezent la aproximativ un sfert din capacitatea pe care o avea în 1989, trecând printr-un amplu proces de restructurare care a implicat reducerea
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, a sosit luni la Bucureşti, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a
Proiectul de buget al Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse pentru 2024 a fost aprobat, marţi, de comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
Anul 2023 a fost caracterizat prin provocări multiple pentru cumpărători și actorii pieței rezidențiale. Potrivit unei anchete realizate în decembrie de o platformă imobiliară din România,
Accesarea fondurilor europene trebuie să reprezinte un obiectiv prioritar pentru a asigura resursele necesare modernizării infrastructurii feroviare, în vederea creşterii siguranţei şi a
Șefii instituțiilor de stat, teoretic vizate de partea a doua a Legii fiscal-bugetare legată de reducerea cheltuielilor de stat, care au câștiguri lunare care încep de la 30 – 60.000 de lei
Asociaţia Investitorilor de Real Estate din România (AREI) susţine că Bucureştiul şi-a diminuat contribuţia la PIB-ul României, de la 37% în 2019, la 29,8% în 2022 şi a explicat că acest
Înainte de asumarea răspunderii de către premier și membrii guvernului pentru proiectul Legii privind măsurile fiscal-bugetare, Ministerul Justiției a emis un aviz favorabil care atacă însă,
Anotimpurile fiecarui colt al Pamantului ne dicteaza, an dupa an, mai mult sau mai putin ritmul vietii. Noi oamenii, ca fiinte adaptabile, deprindem fel si fel de obiceiuri pentru a traversa cat mai
Reducerile de locuri de munca la Amazon vor afecta peste 18.000 de angajati, mai mult decat se estimase anterior, a recunoscut grupul miercuri, dupa dezvaluirile din Wall Street Journal, care a
In prezent, nu mai vorbim doar de strategii si tehnici, ci de un ecosistem de marketing, care include elemente cheie ce functioneaza impreuna: Client, Context, Continut, Cost, Comunitate.
Visul oricarui proprietar de magazin online este sa obtina cat mai multe achizitii. Una dintre cele mai intalnite modalitati de a genera vanzari este promovarea pe retelele sociale, ce presupune insa
Proiectul Legii bugetului de stat pe 2021 a fost lansat joi seara in dezbatere publica, pe site-ul Ministerului Finantelor, acesta fiind configurat pe o crestere economica de 4,3%.
Premierul Florin Citu a anuntat miercuri, 10 februarie, ca a discutat OUG pentru reducerea cheltuielilor, iar efortul suplimentar este de 8 miliarde de lei.
Premierul Florin Citu a afirmat luni, 1 februarie, ca bugetul pentru 2021 nu va fi adoptat in sedinta de Guvern de marti si ca cel mai probabil va fi aprobat in aceasta saptamana sau saptamana
Salariile nu se taie, dar se va umbla la sistemul de acoperire echitabila a acelor platiti din bani publici, a anuntat, joi seara, ministrul Muncii, Raluca Turcan, subliniind, in acest sens, ca se
Economia romaneasca ar urma sa se contracte cu 5,7% in 2020, dar va inregistra o relansare de 4,9% in 2021, conform celei mai recente actualizari a prognozei economice (Economic Update) a Bancii
Fiecare persoana viseaza sa traiasca fara datorii, insa de cele mai multe ori acest lucru nu este posibil, iar KRUK Romania afirma faptul ca nici nu ar trebui ca acesta sa fie un obiectiv in sine.
Zeci de milioane de americani ramasi someri din cauza pandemiei de coronavirus vor pierde la 31 iulie un ajutor federal suplimentar de 600 de dolari pe saptamana, care este echivalent cu 60% din
Administratia publica locala reajusteaza bugetele, in contextul in care veniturile din cote defalcate pe impozit au inregistrat o scadere de 20-25%, iar gradul de colectare al taxelor locale a avut
Politicienii guvernului de coalitie al cancelarului german Angela Merkel au decis duminica un sprijin suplimentar pentru intreprinderi si populatie, afectate de criza Covid-19, cu accent pe hoteluri,
Intentia Guvernului de a trimite jumatate dintre angajatii sistemului public in somaj tehnic va determina o comprimare a cererii interne care va fi distrugatoare pentru relansarea economica, a
Toate studiile publicate in ultima vreme sugereaza ca pandemia COVID-19 va aduce recesiune economica si, din pacate, primele efecte se vad deja: companiile incep sa aiba dificultati in executarea