Persoanele care se află în situația să aibă nevoie să „cumpere” vechime pentru a compensa perioadele când nu au contribuit la sistemul de pensii pot profita de această oportunitate până
Execuţia bugetului general consolidat pe primele unsprezece luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 73,55 miliarde lei, respectiv 4,64% din PIB, faţă de deficitul de 58,70 miliarde lei
Peste jumătate (56%) dintre români spun că vor face cheltuieli mai mari în perioada sărbătorilor din decembrie 2023 - ianuarie 2024, comparativ cu anul trecut, potrivit unui studiu referitor la
Noua Lege a Pensiilor din România prevede implementarea unor modificări semnificative în 2024. Conform declarațiilor Ministerului Muncii, pensiile vor beneficia de două creșteri în cursul
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 56,46 miliarde lei, respectiv 3,55% din PIB faţă de deficitul de 41,70 miliarde lei,
Din data de 1 ianuarie 2024, cetățenii români vor avea acces la tichete de activități casnice. Aceste tichete, în valoare nominală de 15 lei, sunt destinate pentru activitățile casnice –
Pensionarii ale caror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei vor primi in luna iulie un ajutor financiar in cuantum de 700 de lei, potrivit Ordonantei 74 din iunie 2022.
O treime din angajatii din zona privata a Romaniei beneficiaza de salariul minim pe economie, a declarat, miercuri, presedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu.
Raluca Turcan a anuntat ca a prezentat luni reprezentantilor categoriilor care beneficiaza de pensii de serviciu cinci proiecte initiate de Ministerul Muncii pentru modificarea cadrului legislativ.
Un judecator din Cluj are o pensie de 7.000 de euro. Statul roman a cheltuit anul trecut cu beneficiarii clujeni de pensii speciale aproximativ 8,5 milioane euro, fara a lua in considerare aici
Fostul ministru al Justitiei Raluca Pruna afirma ca chestiunea varstei de pensionare trebuie rezolvata in bloc, pentru toate profesiile cu derogari, nu pe bucatele, ea adaugand ca este "o ipocrizie
Majorarea punctului de pensie de 14% implica un efort bugetar de 3,6 miliarde de lei in anul 2020 si, respectiv, 10,92 miliarde de lei in anul 2021, iar o astfel de masura, cu impact important asupra
Majorarea pensiilor cu 14% implica un efort bugetar de 3,6 miliarde de lei in anul 2020 si, respectiv, 10,92 miliarde de lei in anul 2021, spun oficialii Consiliului Fiscal.
Premierul Ludovic Orban considera ca nu este intemeiata contestatia privind licitatia pentru achizitia de masti pentru persoanele vulnerabile, solicitand Comitetului National pentru Solutionarea
"Man did not adopt new rules of conduct because he was intelligent. He became intelligent by submitting to new rules of conduct." Friedrich Augustus Hayek
Mentinerea calendarului actual de aplicare a Legii pensiilor, in lipsa unor masuri compensatorii credibile si de amploare, ar face cvasi-imposibila o reducere a deficitului bugetar in 2021 fata de
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a propus un set de facilitati fiscale de care sa beneficieze angajatorii care doresc infiintarea unui fond de pensii ocupationale, a declarat, luni, Dan
Majorarea programata a punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie 2020 ar avea loc in contextul unui derapaj bugetar de proportii deja existent, este de parere Consiliul Fiscal al Romaniei.
Executia bugetului general consolidat pe anul 2019 indica o majorare ampla a deficitului bugetar cu 1,8 puncte procentuale in PIB, la 4,6% din PIB, fata de nivelul de 2,8% din PIB inregistrat in anul
Angajat sau Antreprenor? Adevarul este ca dupa 5-10 ani de munca intr-o corporatie sau la stat te cam saturi de proceduri, regului, ierarhie, program, etc si parca ai nevoie de putina libertate.
Romania se pregateste sa inchida anul 2019 cu buzunarul gol, bugetul tarii este pe cale sa inregistreze cel mai mare deficit din ultimii 9 ani, iar economia pare ca s-a oprit, pentru moment, din
Romania este pe primul loc in UE cand vine vorba despre numarul de proprietari de locuinte. Mai exact, 96% dintre romani detin imobilele in care locuiesc, arata un raport Eurostat.
Data la care proiectul de rectificare bugetara va fi pe masa Guvernului este 5 august, adica luni, iar astazi sau cel tarziu maine dimineata la prima ora vor fi publicate pe site-ul Ministerului de
Veniturile bugetului asigurarilor sociale de stat vor fi diminuate cu suma de 1,442 miliarde de lei, iar cheltuielile bugetului asigurarilor sociale de stat aferente sistemului public de pensii vor
Initiativa legislativa, depusa la Senat de un grup de senatori PSD, prin care copiii majori ar putea fi obligati sa plateasca pensie de intretinere parintilor care necesita sprijin material, inseamna
Legea pensiilor, reexaminata dupa ce a fost declarata partial neconstitutionala de catre CCR, va fi votata, miercuri, in Camera Deputatilor, for decizional.
Ministerul Finantelor Publice prevede, in proiectul de rectificare bugetara, o majorare, pe sold, a veniturilor bugetului de stat pe anul 2019 cu 2,251 miliarde lei si a cheltuielilor cu 285,7
Bugetul general consolidat a incheiat primele cinci luni ale acestui an cu un deficit de 1,4% din Produsul intern brut (PIB), respectiv 14,7 miliarde de lei, acesta fiind cel mai semnificativ sold
Munca suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de lucru sau in zilele libere se va compensa numai cu timp liber, cu exceptia anumitor salariati din domeniul apararii, sigurantei si