Primul segment din cel mai așteptat drum de mare viteză din nordul României, autostrada A14, prinde contur, proiectul ajungând în guvern pentru aprobare.
Centura Gura Humorului, care are doar 10 kilometri, va costa aproape cât toată autostrada de centură din nordul Bucureștiului, în lungime de aproximativ 50 de kilometri, adică 539 de milioane
Proiectul pentru realizarea centurii Gura Humorului a fost avizat în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, anunţă secretarul de stat din minister, Irinel
În timp ce greutatea totală brută a mărfurilor maritime manipulate în toate porturile Uniunii Europene a crescut cu 0,8% în 2022 față de 2021, portul Costanța a consemnat o majorare de 19
Pentru al doilea an consecutiv, strategia energetică a Europei se bazează în mare parte pe speranța unei ierni blânde și a unei cereri industriale reduse, cu prețurile gazului rămânând în
In mod obisnuit ne gandim la vin din perspectiva distinctiei dintre alb si rosu. Exista insa si culoarea intermediara numita rose, care se obtine prin indepartarea cojilor de strugure dupa o anumita
Atunci când vine vorba despre propria locuinţă, cu toții punem preț pe calitate şi funcţionalitate. În acest sens, nu mai este de mult un secret faptul că un penthouse sau un duplex este
Grupul energetic Equinor a anuntat miercuri ca lucreaza impreuna cu RWE Renewables si Hydro REIN la o propunere pentru dezvoltarea unui proiect eolian offshore de dimensiuni mari in apele norvegiene
In cazul in care doresti sa inchiriezi o locuinta in Bucuresti, in care sa te bucuri de cele mai multe avantaje, cea mai buna optiune este oferita de apartamente de inchiriat Nordului / Zona de Nord.
Poate ai auzit deja de vision board, un termen care s-ar traduce, imprecis, in limba romana ca panou al viziunii tale, dar inca nu ai inteles la ce foloseste cu adevarat. Ei bine, un astfel de panou
Pretul titeiului a scazut joi, dupa avansul inregistrat in ziua anterioara, deoarece cresterea numarului de infectii cu noul coronavirus pe plan mondial a sporit temerile privind cresterea economiei
Microsoft isi depoziteaza serverele sub apa in cadrul unui program test. Motivul este legat de protectia acestora si testarea in mediul acvatic, precizeaza CNN.
Pretul petrolului a scazut din nou miercuri, dupa declinul semnificativ din precedenta sesiune, deoarece sporirea cazurilor de Covid-19 in SUA, India, Marea Britanie si Spania submineaza sperantele
Sectorul energetic mondial isi va indrepta atentia spre Marea Neagra, odata cu descoperirile recente de gaze ale turcilor si bulgarilor, a declarat, luni, ministrul Economiei, Energiei si Mediului de
Grupul Grampet continua campania lansata in luna mai si doneaza unul dintre cele zece aparate de testare COVID-19 spitalului de copii Victor Gomoiu din Bucuresti, impreuna cu 1.000 de kituri de
Pretul petrolului Brent cu furnizare in iunie a scazut marti dimineata cu 7,4% si s-a situat la 23,68 dolari, din cauza colapsului cererii determinat de criza COVID-19 si dupa o prabusire istorica a
Rafinariile europene ale Lukoil proceseaza in prezent doar titei rusesc, a anuntat luni directorul general al celui de-al doilea producator de petrol din Rusia, Vagit Alekperov, citat de agentia rusa
Cotatia barilului de petrolul a scazut luni cu aproximativ 20%, ajungand la cel mai redus nivel din martie 1999, deoarece pandemia de coronavirus (Covid-19) a sporit incertitudinile privind piata
Pretul titeiului a scazut din nou marti, din cauza temerilor privind reducerea capacitatilor de stocare pe plan global si a redresarii lente a cererii, dupa ce mai multe tari vor incepe sa relaxeze
Bursele europene au scazut vineri dimineata, in urma declinului actiunilor companiilor energetice, dupa cresterile solide de joi, in timp ce companiile de asigurari inregistrau pierderi semnificative
Inainte de intelegerea statelor UE privind ajutoare de miliarde pentru combaterea urmarilor crizei COVID-19, au existat certuri, tentative de santaj si scenarii apocaliptice. Nenecesar si daunator.
Bursele europene au scazut, miercuri, in prima sedinta de tranzactionare din acest trimestru din cauza temerilor privind o recesiune globala profunda, pe fondul extinderii pandemiei de coronavirus
In contextul pandemiei de Coronavirus, Grupul GRAMPET anunta proiectul Trenul Solidaritatii Romanesti, mobilizand transportul feroviar pentru companiile romanesti care realizeaza importuri de
Cotatia petrolului si-a continuat miercuri scaderea, barilul de referinta american WTI atingand cel mai redus nivel de dupa 2003, afectat de o combinatie intre o oferta abundenta si o cerere mondiala
Cotatia barilului de petrol a continuat sa scada vineri dimineata pe piata din Asia, in contextul in care razboiul preturilor dintre Arabia Saudita si Rusia a agravat impactul pandemiei de
Ministrii din Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol sprijina un plan prin care statele OPEC si alti producatori, inclusiv Rusia, sa reduca productia de titei cu inca 1,5 milioane de barili pe zi
Principalele burse din Asia inregistrau pierderi semnificative luni, victime ale propagarii epidemiei mondiale de coronavirus si ale prabusirii pietei petrolului, care a condus la o apreciere a
Vicepresedintele Lukoil, Leonid Fedun, a declarat ca se asteapta ca Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) si aliatii din afara cartelului (Alianta OPEC+) sa reduca productia de titei cu