Google a anunțat lansarea unei noi aplicații de productivitate, Google Vids, concepută pentru a optimiza crearea prezentărilor animate în mediul corporate. Aceasta a fost prezentată în cadrul
Samsung a anunțat că va extinde funcțiile sale bazate pe inteligență artificială, cunoscute sub numele de Galaxy AI, la mai multe modele de dispozitive din gama sa, inclusiv telefoane și
Lenovo se pregătește să lanseze șase noi modele de laptopuri în 2024, extinzându-și astfel renumitele serii ThinkPad L și ThinkPad X. Lansarea cuprinde atât laptopuri tradiționale, cât și
Ministerul Mediului va apela la servicii bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) pentru a fi verificate avizele de transport pentru masa lemnoasă şi fotografiile aferente, încărcate în
Ministerul Finanțelor extinde perioada în care nu se aplică sancțiuni pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare prevăzut pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional
Autoritatea Națională de Administrare Fiscală a anunțat că vrea extinderea listei de bunuri cu risc fiscal ridicat monitorizate prin sistemul RO e-Transport și a publicat miercuri, 17 aprilie,
Miercuri, Parlamentul a aprobat Legea privind Inteligența Artificială, AI Act, care asigură siguranța și conformitatea evoluției inteligenței artificiale cu drepturile fundamentale ale omului.
O bancă dintr-o țară dezvoltată din Europa, în care trăiesc sute de mii de români se prăbușește, după ce agenția Standard & Poor’s Global Ratings a retrogradat creditorul, invocând
OMV Petrom a semnat două contracte de finanţare prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru construirea a două proiecte pentru generarea de hidrogen verde cu o capacitate
În era digitală în continuă expansiune, gestionarea eficientă a datelor devine o prioritate esențială. Cu o varietate largă de opțiuni disponibile, alegerea sistemului de stocare potrivit
Consiliul Uniunii Europene împreună cu Parlamentul European au ajuns la un consens în ceea ce privește noua reglementare Euro 7, care se referă la regulile de omologare a autovehiculelor și a
România se află pe locul 3 într-un top al țărilor care întrunesc cele mai bune condiții de viață pentru nomazii digitali, de la viteaza internetului și până la costul vieții.
Schimbările fiscale care vizează restrângerea facilităților acordate angajaților din IT, construcții, agricultură și industria alimentară, adoptate prin intermediul Legii nr. 296/2023, au
Reductoarele mecanice au fost fundamentale în evoluția tehnologiei industriale, jucând un rol esențial în transmiterea și controlul puterii pentru mașini folosite într-o varietate de
Comisia Europeană a exprimat nemulțumiri serioase față de modul în care România a prezentat proiectul revizuit al Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice
Anul 2023 a fost caracterizat prin provocări multiple pentru cumpărători și actorii pieței rezidențiale. Potrivit unei anchete realizate în decembrie de o platformă imobiliară din România,
În industria software development, tehnologiile și metodele de dezvoltare se adaptează în mod constant pentru a răspunde noilor cerințe și tendințe. Pe măsură ce ne uităm înainte către
Pe măsură ce trec de pragul majoratului sau ies de pe băncile facultății, majoritatea tinerilor își doresc să se desprindă de casa în care au crescut și să se stabilească pe propriile
Conform unui proiect de ordonanță de urgență propus de Ministerul Finanțelor, se anticipează o reducere semnificativă a finanțărilor pentru programul Casa Verde Fotovoltaice în anul
Indiferent de locul unde trăim sau muncim, pentru sănătatea și buna noastră dispoziție, menținerea unui mediu curat și igienic este esențială. Fie că deții o clădire de birouri, un
Potrivit legii din România, este esențial să acorzi o atenție deosebită pregătirii mașinii tale pentru condițiile meteo din sezonul rece. Una dintre cele mai importante măsuri de siguranță
Cu o creștere constantă a conștientizării privind responsabilitatea socială și impactul pe care îl au afacerile asupra mediului, companiile se adaptează rapid la noile cerințe ale pieței
Deși industria jocurilor de noroc online din România a fost legalizată acum mai bine de 10 ani, aceasta nu și-a pierdut impulsul care o susține să înainteze de la an la an. Jucătorii locali
Pariurile sportive au făcut parte din societate de mult timp, dar în ultimii ani, creșterea pariurilor online a deschis noi oportunități pentru casele de pariuri. Pariurile sportive online nu
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare în valoare de 24 de milioane euro notificată de România pentru sprijinirea investiţiilor în porturile maritime şi interioare în contextul
Există multiple dezbateri în dialogul public și un nivel ridicat de incertitudine în ceea ce privește influența pe carte inteligența artificială (AI) o va avea – sau o are deja – asupra
Randamentul culturii pomicole este influențat de numeroase aspecte legate de plantare, lucrări de întreținere și tratamente fitosanitare. Acestea trebuie efectuate în mod corect, dar și
În zilele noastra accesul la informații este rapid și simplu, iar din acest motiv se poate crede că oricine ar putea prelua rolul de instalator. Cu un tutorial de pe YouTube și o unealtă în