Teatrul National Bucuresti roaga spectatorii sa nu-si ceara banii inapoi: Spectacolele vor fi reprogramate

Duminica, 15 Martie 2020, ora 15:30
7624 citiri
Teatrul National Bucuresti roaga spectatorii sa nu-si ceara banii inapoi: Spectacolele vor fi reprogramate
Foto: Facebook / Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti

Teatrul National Bucuresti, care si-a anulat toate spectacolele din cauza pandemiei, face un apel la cei care si-au cumparat deja bilete sa nu-si ceara banii inapoi, pentru a nu afecta financiar si mai grav institutia. Toate spectacolele vor fi reprogramate, anunta reprezentantii TNB.

"Suspendarea spectacolelor TNB si a celorlalte activitati culturale cu public pentru o perioada de timp care pare sa se prelungeasca dincolo de data de 31 martie 2020, antreneaza efecte dramatice si in plan financiar, riscand sa provoace colapsul institutiei.

In fiecare zi in care nu se joaca, teatrul pierde sume considerabile. Acestea sunt destinate functionarii institutiei, platilor de utilitati, intretinerii cladirii si, nu in ultimul rand, pregatirii si productiei de noi spectacole, onorarii drepturilor de autor si platii colaboratorilor externi, in mare majoritate tineri actori.

Toate spectacolele anulate din perioada de criza VOR FI REPROGRAMATE, biletele deja cumparate ramanand valabile. Spectatorii care isi pot permite sa aiba rabdarea de a se reintalni la o data ulterioara cu actorii preferati si cu spectacolele TNB pe care doresc sa le vizioneze, sunt rugati sa NU ceara rambursarea biletelor cumparate la spectacolele amanate din cauza epidemiei de coronavirus.

In felul acesta ajuta teatrul sa isi poata desfasura activitatea de repetitii si de pregatire a unor noi premiere - dincolo de usile inchise temporar pentru public.

La iesirea din acest episod dramatic prin care trece in prezent intregul glob, va asiguram ca revenirea in salile de spectacol ne va ajuta pe toti sa ne regasim zimbetul si sa ne vindecam mai repede de traume!

Daca iubiti teatrul si pe artisti, va rugam sa fiti solidari cu noi!", se arata intr-un apel la solidaritatea publicului postat pe pagina TNB de Facebook.

Un apel similar a fost bine receptionat de public in Ungaria, unde multi dintre cei care aveau bilete la piese de teatru si concerte amanate sau anulate din cauza pandemiei au preferat sa nu-si ceara banii inapoi, pentru a nu afecta si mai mult institutiile de cultura, care sunt grav afectate in aceasta perioada.

"Ma adresez spectatorilor fideli ai Teatrului National din Bucuresti, ma adresez celor indragostiti de teatrul nostru, de teatrul romanesc in general, cu rugamintea de a lua in calcul ideea de a nu pretinde acum, imediat, rambursarea banilor pentru biletele pe care le-au cumparat in avans, deoarece Teatrul National se obliga sa reprogrameze aceste spectaacole atunci cand vom avea posibilitatea sa o facem. Si biletele raman valabile. Ar fi un gest de solidaritate cu ceea ce se intampla astazi in tara si, in mod expres, in salile de spectacol.

Teatrul National trebuie sa decaleze activitatea curenta pentru 45 de spectacole, pentru ca noi am ajuns la performanta de a programa in avans cu aproape doua luni spectacolele noastre, pentru ca oamenii sa isi cumpere bilete din timp. Ar fi mult mai folositor pentru noi daca ati accepta aceasta... sa-i spunem conventie si gest de solidaritate. Pentru ca ne-ati ajuta imens in a putea, in mod firesc, sa ne ducem mai departe activitatea. Este foarte complicat sa dam inapoi zi de zi incasarile pentru aproape 1400-1500 de spectatori pe care ii aveam in fiecare zi.

Va dati seama ce tevatura! Si totusi, in afara de asta, gestul pe care vi-l cerem se petrece si in alte tari. Acolo s-a inteles lucrul asta si facem si noi un apel spre intelegerea dumneavoastra. Spectacolele vor fi vazute, biletele vor fi respectate, natura dumneavoastra cetateneasca va fi onorata, iar noi vom fi cei care va vom multumi inca o data cu o plecaciune pana la pamant. Va multumim!", a transmis si actorul Ion Caramitru, Managerul TNB.

#rambursare bilete teatru, #sprijina teatru, #ajutor teatru , #Teatru