Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Radu Beligan va primi Premiul Gopo pentru Intreaga Cariera

Radu Beligan va primi Premiul Gopo pentru Intreaga Cariera


Radu Beligan va primi Premiul Gopo pentru Intreaga Cariera, pe 24 martie, informeaza un comunicat al Asociatiei pentru Promovarea filmului romanesc.

Unul dintre cele mai importante trofee, Premiul pentru Intreaga Cariera a fost acordat la editiile precedente unor actori emblematici pentru filmul romanesc: Mitica Popescu, Iurie Darie, Ion Besoiu, Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru si Jean Constantin.

Nascut pe 14 decembrie 1918, in Galbeni (sat al carui nume anagramat a dat numele actorului), judetul Bacau, Radu Beligan este unul dintre cei mai prolifici actori de film, teatru si televiziune din Romania, cu o cariera ce se intinde pe parcursul a peste 70 de ani.

Director al Teatrului de Comedie din Bucuresti (1961 - 1969) si director al Teatrului National Bucuresti (1969 - 1990) si discipol al actritei Lucia Sturdza Bulandra si al scriitorului Eugen Ionescu, Radu Beligan a interpretat de-a lungul anilor personaje memorabile create de dramaturgi romani (Ion Luca Caragiale, Barbu Stefanescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Musatescu, Mihail Sebastian, etc.) si straini (William Shakespeare, Carlo Goldoni, Gogol, Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Eugen Ionescu, Edward Albee, Neil Simon, Umberto Eco), punand astfel bazele unui repertoriu complex, deopotriva clasic si modern.

Autor a trei carti ("Note de insomniac" - 2001, "Luni, Marti, Miercuri..." - 1978 si "Pretexte si subtexte" - 1968) si fost profesor al Institutului de Teatru si Film (1950 - 1965), Radu Beligan a primit de-a lungul timpului titlurile de Doctor Honoris Causa al Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale", Ofiter al Ordinului National al Legiunii de Onoare si Doctor Honoris Causa al Academiei "George Enescu" din Iasi.

Radu Beligan a debutat in cinema la varsta de 25 de ani

Radu Beligan a debutat in cinema la varsta de 25 de ani cu rolul Rica Venturiano din "O scrisoare pierduta" (regia: Jean Georgescu, 1943), rol reluat, sase ani mai tarziu, pe scena salii Comedia a Teatrului National. Colaborarea sa cu Jean Georgescu - unul dintre pionierii cinema-ului romanesc - a continuat cu "Visul unei nopti de iarna" (1946), "Directorul nostru" (1955) si "Lanterna cu amintiri" (1962). De-a lungul deceniilor, Radu Beligan si-a extins repertoriul cinematografic cu roluri in filmele unor Paul Calinescu ("Rasuna valea", 1949), Gheorghe Vitanidis ("Seful sectorului suflete", 1967), Dinu Cocea ("Instanta amana pronuntarea", 1976 si "Iancu Jianu", 1980), Radu Mihaileanu ("Trahir", 1992) sau Lucian Pintilie ("Dupa-amiaza unui tortionar", 2009).

De asemenea, Radu Beligan a colaborat de doua ori si cu Ion Popescu Gopo, in onoarea caruia au fost numite Premiile si al carui faimos omulet da forma trofeelor evenimentului - cele doua roluri din "Pasi spre luna" (1964) si "Galax, omul papusa" (1984) fiind, de altfel, singurele in registrul fantastic/SF din cariera actorului.

Membru de onoare al Academiei Romane din 2004, Radu Beligan a fost inclus in decembrie 2013 in Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor inca in activitate pe scena unui teatru.

Gala Premiilor Gopo 2014 este organizata de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc (APFR) si Transilvania Film, cu sprijinul Babel Communications, Centrul National al Cinematografiei, ArCuB si Primaria Municipiului Bucuresti.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Agerpres
Articol citit de 1423 ori
Citeste mai multe despreradu beligan premiu beligan beligan gopo