Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Mircea Cărtărescu a câştigat premiului Prozart 2021

Mircea Cărtărescu a câştigat premiului Prozart 2021

Scriitorul Mircea Cărtărescu este câştigător al premiului Prozart 2021 în Macedonia de Nord. El va primi distincţia în septembrie, la Skopje.

Scriitorul Mircea Cărtărescu este câştigător al premiului Prozart 2021 în Macedonia de Nord, a anunţat pe Facebook Dejan Trajkoski, director al Pro-Za Balkan International Literature Festival.

Cărtărescu a anunţat că va primi distincţia în septembrie, la Skopje.

Anul trecut, scriitorul albanez Ismail Kadare a câştigat acest premiu în cadrul festivalului.

Premiul Prozart onorează creaţia scriitorilor balcanici.

Mircea Cărtărescu, poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist, a publicat numeroase volume, începând cu 1980, care i-au fost traduse în peste 20 de limbi.

Cărţile lui au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România.

Romanul „Nostalgia” a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. Autorul a primit, între altele, Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher - Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017) şi Premio Formentor de las Letras (2018). ...citeste mai departe despre "Mircea Cărtărescu a câştigat premiului Prozart 2021" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 488 ori