Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Sansa Romaniei: Sa ne vedem "varsta de aur" in viitor - interviu cu Alexandru Tomescu

Sansa Romaniei: Sa ne vedem "varsta de aur" in viitor - interviu cu Alexandru Tomescu


Violonistul Alexandru Tomescu vede societatea romaneasca ca pe o mare orchestra, cu cor, cu zeci de instrumentisti, nenumarati solisti care se intrec sa cante care de care mai tare, acoperindu-i pe ceilalti, insa fara dirijor.

Alexandru Tomescu a vorbit, intr-un interviu acordat Business24.ro despre cum a pus mana pe vioara la sase ani si nu i-a mai dat drumul, cum a cantat la metrou in cadrul unui experiment si despre planurile sale de viitor, cu cvartetul Ad Libitum.

In aceste vremuri cand, poate mai mult ca oricand, se simte nevoia unei institutii a mecenatului, care este relatia omului de afaceri roman cu arta? Cum stau lucrurile, in strainatate?

In Romania lucrurile sunt inca la inceput. Nu ca ne-ar lipsi oamenii cu resurse financiare considerabile, din contra. Dar deocamdata in sfera preocuparilor lor nu intra intotdeauna arta in general, muzica clasica in particular.

Mai trebuie sa crestem si aici, avem de parcurs etape absolut necesare: de la sponsorizarea unei echipe de fotbal la investitia intr-un instrument muzical italian de mare pret este inca o cale lunga. Dar exista din fericire si exceptii, exceptii notabile care imi dau speranta ca totusi si la noi se poate, ca lucrurile o vor lua in cele din urma pe directia cea buna.

In strainatate lucrurile stau cu totul altfel (desigur, intelegand aici prin strainatate Europa occidentala si SUA). Exista numeroase organizatii, societati, fundatii, chiar institutii financiar-bancare care investesc si sprijina arta, nu doar la nivel individual, ci si institutional.

Lucrurile nu sunt insa perfecte nicaieri, peste tot este loc de mai bine si de mai intelept.

Ce inseamna astazi elita romaneasca, pentru dumneavoastra, avem asa ceva? Pentru ca auzim adeseori despre amploarea pe care o avea in ante si interbelic...

Intr-adevar, ne place de cele mai multe ori sa ne identificam perioada de aur undeva in trecut, de cele mai multe ori in perioada interbelica.

Este o alegere care poate explica multe din situatia de astazi. Daca noi am vedea varsta noastra de aur undeva in viitor, poate chiar in viitorul apropiat, altele ar fi energiile pe care le-am pune in tot ceea ce facem.

Elita romaneasca astazi este un personaj public colectiv mai degraba marginal, a carui voce se face arareori auzita.

De multe ori neluata in serios, neinteleasa si uniformizata cu forta, elita romaneasca de azi tinde sa se transforme in elita de origine romaneasca, deoarece majoritatea celor in cauza au ales sa emigreze. Desigur, ei continua sa creeze, sa lucreze, sa inoveze si in strainatate, dar influenta lor asupra societatii romanesti este totusi mult diminuata.

Festivalul "George Enescu" este unul din evenimentele organizate in Romania care dau nastere turismului cultural. Multi oameni vin in Romania doar pentru acest festival. Cum isi poate Romania promova si mai mult valorile?

Festivalul George Enescu este un exemplu despre ceea ce am putea face cu adevarat daca ne-am pune toate resursele la contributie.

Cultura, arta - sunt domenii in care Romania a fost nu doar competitiva, ci chiar lider in nenumarate randuri. Nu stim pe ce sa mizam, nu stim care ne sunt adevaratele valori si de aceea de multe ori irosim energii care altminteri ne-ar putea aduce beneficii uriase.

Festivalul George Enescu este exceptia - o data la doi ani, Romania devine centrul lumii muzicale internationale si intr-adevar, turismul cultural devine si la noi o realitate.

Sper sincer ca in timp evenimente similare acestui festival vor aparea in continuare, pentru a construi o piata culturala coerenta si constanta.

Ati declarat mai demult ca muzica lui George Enescu este, in continuare, avangardista, in timp ce Liszt, de exemplu, are o muzica foarte usor de inteles. Privind la Romania, opera carui compozitor credeti ca se potriveste vremurilor prezente?

Multi muzicologi, si nu doar cei din Romania, sunt de acord ca Enescu a scris o muzica ce se situeaza cu mult inaintea timpului sau.

Inca nu stim precis daca timpul nostru de acum poate fi deja sincronizat cu cel al lui Enescu... Este greu de identificat si singularizat un compozitor ca reprezentant al vremurilor noastre.

Daca-mi ingaduiti o imagine mai putin conventionala: avem o mare orchestra, cu cor, cu zeci de instrumentisti, nenumarati solisti care se intrec sa cante care de care mai tare, acoperindu-i pe ceilalti. Nu avem inca un dirijor.

Spuneti-ne mai multe despre proiectul la care v-ati alaturat recent "Ad libitum"...

Cvartetul Ad libitum a insemnat inca de la primul concert in care i-am auzit live - magie!

Ca muzician imi este totusi greu sa ma mai las impresionat de un concert, fiindca sunt totusi un insider. Muzica celor de la Ad Libitum m-a scos din starea aceasta de muzician sceptic si m-a dus departe, unde nici nu visam...

Am ascultat in viata mea 3 sau 4 concerte pe care nu le voi uita niciodata. Cel al cvartetului Ad Libitum este unul dintre ele.

Anul trecut insa cvartetul a suferit o pierdere cumplita: prim violonistul lor, Adrian Berescu, a pierit intr-un accident rutier. Avea doar 42 de ani... Golul lasat de disparitia sa nu-l va putea umple nimeni niciodata.

Filip Papa, Bogdan Bisoc si Serban Mereuta au decis sa continue istoria cvartetului si sa nu lase muzica sa se opreasca. M-am alaturat lor din pasiune pentru muzica de camera, din dorinta de a explora impreuna cu acesti fantastici prieteni un repertoriu urias, cu posibilitati de expresie nebanuite, din dorinta de a pastra vie aminirea celui care a fost Adrian, prieten bun si muzician extraordinar.

Nu a fost si nu-mi este deloc usor, raspunderea este uriasa. Imi place insa ca e foarte mult de lucru, ma implic cu pasiune in tot ceea ce facem impreuna si in scurt timp cvartetul va reveni acolo unde ii ieste locul: in inimile ascultatorilor si iubitorilor de muzica frumoasa.

Chiar saptamana viitoare vom avea revenirea pe scenele romanesti. Deja in toamna trecuta am sustinut un prim turneu in Olanda, unde am avut parte de reactii entuziaste.

In Romania vom canta mai intai la Iasi, pe 14 februarie, apoi la Sala Radio, la Bucuresti, pe 17 februarie si la Constanta pe 19 februarie. Surprizele pe care le pregatim insa publicului nu se vor opri aici, avem in derulare proiecte spectaculoase pe care le vom anunta in curand.

Au trecut mai mult de doi ani de la Experimentul Stradivarius, in care va regaseati in fata unui public atipic - oamenii simpli, grabiti sa prinda metroul. Ce credeti ca s-ar intampla, daca ati repeta experimentul astazi?

Paganini Caprice No.3 - Alexandru Tomescu from Quartz Media Production on Vimeo.

Nu cred ca exista oameni simpli, ci oameni pe care ii percepem simplificat fiindca nu avem timpul sa ii intelegem, sa relationam cu ei.

Muzica m-a ajutat mult in aceasta directie: in acea dimineata, la statia de metrou Piata Victoriei 2, am putut vedea in locul oamenilor grabiti sa ajunga la birou oameni care se lasau captivati de frumusetea muzicii, oameni care descopereau latura artistica si sensibila la frumos din ei.

Este greu de spus ce ar insemna repetarea unui astfel de experiment. Foarte des intalnesc artisti care canta pe strada sau la metrou. In dimineata aceea insa oamenii simteau ca era vorba de ceva deosebit, ceva ce ar fi trebuit sa fie in alta parte. Pentru mine a fost dovada cea mai concludenta a fortei pe care o are muzica. Forta de a metamorfoza un spatiu, de a metamorfoza oamenii in cele din urma.

Cum arata publicul care vine la concertele lui Alexandru Tomescu?

La sosire - poate obositi dupa o zi grea la birou, stresati de traficul agresiv... dupa concert multi dintre ei au un zambet si o lumina in priviri care pentru mine spune totul.

Sa vorbim putin si despre omul Alexandru Tomescu din spatele violonistului. Ce compozitori romani si straini v-au impresionat cel mult?

Dintre romani, Ada Milea imi place foarte mult, am fost si la cateva concerte live si stiu pe dinafara discurile ei (ascultate de obicei in turneele mele prin tara).

Imi place la ea simplitatea si lipsa de false aere, in acelasi timp imi dau seama ca e din alta lume si puntea de legatura este exact muzica ei. Dintre straini - Oscar Peterson.

Jazz-ul este atat de aproape si totusi atat de departe de muzica clasica - intotdeauna gasesc inspiratie in libertatea ce domneste pe acolo.

Copilaria dumneavoastra nu a fost cea a unui copil obisnuit, care adoarme cu povesti ci a unui copil care adormea pe operele marilor compozitori. Parintii v-au insuflat dragostea pentru vioara sau a fost o vocatie?

M-am nascut intr-o familie de muzicieni, intr-adevar. Parintii mei aveau alte planuri cu mine: poate medic, poate avocat...

Le-am explicat clar de la bun inceput ca vreau sa cant la vioara! Si i-am convins. Desigur, intr-un fel vede vioara un copil de 5-6 ani, in alt fel o percepe un adolescent si altele sunt semnificatiile pe care le descopar azi, la 35 de ani.

Si lucrurile sunt intr-o continua evolutie, cautare ce nu se va sfarsi niciodata. Este o pasiune, este un legamant ce se cere reinnodat in fiecare zi. In fiecare zi adaug noi motive pentru a deveni, a redeveni violonist. Un alt violonist, de fiecare data mai bun.

Mai apucati sa cititi si altceva, in afara de partituri? Care a fost ultima carte pe care ati pus mana si care v-a impresionat?

Cartile sunt unul din viciile mele! Nu pot intra intr-o librarie fara a o parasi cu un teanc substantial de carti in brate.

Chiar ieri am devorat, lasand totul deoparte "1Q84" de Haruki Murakami. M-a prins doua noaptea, mi se inchideau ochii de somn, dar eram mult prea prins in poveste pentru a o lasa deoparte. In lumea mea ideala, as avea suficient timp cat sa citesc 2-3 carti pe saptamana.

Dupa o impresionanata cariera in Europa si in lume, presarata cu succese in sali precum Theatre des Champs Elysees - Paris, Carnegie Hall - New York sau Metropolitan Arts Centre - Tokio, sub bagheta unor mari maestri, dumneavoastra ati revenit in Romania. Ce v-a facut sa va intoarceti in Romania? V-ati gandit vreodata ca poate, in strainatate, ati fi avut mai mult succes?

Cred ca aceasta intrebare ne-o punem toti cei care traim in Romania: dar daca...? Nu exista variante perfecte, nici raspunsuri corecte sau gresite.

Pentru mine sunt lucruri in care cred, locuri si oameni care-mi sunt dragi si pentru care sunt gata sa imi pun toate energiile in actiune. In mod cert, alegerea de a trai in Romania presupune mult idealism.

Romania este asa cum gandim noi despre ea: daca e o lada de gunoi pe care e bine s-o parasesti cat poti de repede, asta devine.

Eu vreau sa gandesc altfel si sper sa ii conving si pe altii ca noi nu traim aici fiindca nu am putut pleca, ci am ales sa fim aici pentru ca avem multe lucruri de implinit, pentru noi si pentru cei care ne vor urma.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 5033 ori