Tosca, cea mai puternica opera a lui Puccini, pe scena Operei Nationale Bucuresti

Luni, 24 Iunie 2019, ora 17:22
1468 citiri
Tosca, cea mai puternica opera a lui Puccini, pe scena Operei Nationale Bucuresti
Foto: Opera Nationala Bucuresti / Sebastian Bucur

Opera Nationala Bucuresti prezinta joi, 27 iunie 2019, spectacolul "Tosca" de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele si light designul poarta semnatura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Nationale Bucuresti va fi pregatit de catre Daniel Jinga, iar corul de copii de catre Smaranda Morgovan. Asistenti de regie, Claudia Machedon si Paula Gherghe.

Pentru aceasta reprezentatie publicul spectator o va putea urmari pe soprana Lacrimioara Cristescu interpretand rolul Floriei Tosca in calitate de invitata a primei scene lirice a tarii.

Pentru premiera de pe scena Operei Nationale Bucuresti, regizorul Mario De Carlo a pregatit o punere in scena ambitioasa, dupa cum insusi declara:

"TOSCA este cea mai tragica opera a lui Puccini. Covarsitoarea sa teatralitate se regaseste in totalitatepe scena, in situatii si in muzica. Un regizor sensibil are cu TOSCA o sarcina usoara: trebuie sa inchida ochii si... sa se lase purtat.

Puccini nu e un compozitor asociat verismului, dar e indubitabil ca in Tosca autorul insista pe detalii realiste si ca este in cautare de efecte scenice in nuante puternice.

(Imagine si montaj: Sebastian Bucur/ Opera Nationala Bucuresti)

Tocmai exacerbarea aspectelor de cruzime si morbiditate constituie un trait d'union cu coduri reprezetantive ale unui teatru care pleaca din trucurile lui Seneca si, de-a lungul executiei in scena Teatrului Elisabetan, ajunge pana la raurile de sange specifice teatrului Grand Guignol.

Toti trei protagonistii mor, si au parte de o moarte violenta. Suntem la ani lumina departare de mortile languroase ale eroilor si eroinelor din melodrame. Aici este nimicirea care invinge sentimentele, impulsurile si pasiunile. Supliciul este adevaratul protagonist al operei.

Supliciul arhetipal care are in el insusi ratiunea si se impune ca unic element decisiv, prin ritual, exhibitie si spectacularizare. Am gasit inspiratia in ceea ce Michael Foucalt numea - Splendoarea chinului."

(Imagine si montaj: Sebastian Bucur/ Opera Nationala Bucuresti)

Aceasta lucrare complexa, a carei forta Puccini a intuit-o inca dinainte de a o compune - "o opera de care am nevoie", spunea el pe atunci - nu inceteaza sa-si reverbereze vraja nici dupa mai bine de un secol de la premiera mondiala. Ceea ce inseamna ca spectatorii oricarei generatii au nevoie, asa cum a avut si Puccini, de aceasta opera. "Tosca" ramane asadar o oglinda in care ne privim cu totii, din cand in cand, culmile si coborasurile sufletului.

Biletele se gasesc pe tickets.operanb.ro si la casa de bilete a Operei Nationale Bucuresti (program luni - duminica intre orele 10:00 - 13:00 si 14:00 - 19:00).

Sponsor oficial: Enel Green Power

Sponsori: Aqua Carpatica, Zarea, Leonidas

Parteneri: Artmark, Sansha

Partener de traditie: RFI Romania

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Romantic FM, Gold FM, Radio Seven, Marea Dragoste, Observator Cultural, Ziarul Metropolis, Agerpres, Ziare.com, Business24, Raftul cu Idei, Leviathan, Magazinul Verde

#spectacole Opera Nationala Bucuresti , #Muzica