Soprana Felicia Filip sustine un concert extraordinar la Opera Nationala

Vineri, 01 Iunie 2012, ora 11:28
1159 citiri
Soprana Felicia Filip sustine un concert extraordinar la Opera Nationala

Soprana Felicia Filip revine la Sala Studio a Operei Nationale Bucuresti, pe 6 iunie, de la ora 19.30, intr-un concert extraordinar intitulat "Felicia intr-o seara de vara".

Cu acest prilej, alaturi de doi dintre cei mai apreciati artisti instrumentisti romani, pianistul Mihai Ungureanu si violoncelistul Anton Niculescu, Felicia Filip lanseaza trioul "Fe-Mi-An". In coordonarea scenica a regizorului Catalin Voineag, Felicia Filip si invitatii sai vor interpreta lucrari semnate de compozitorii Claude Debussy, Gabriel Faure, Francis Poulenc, Erik Satie, Cesar Franck, George Enescu, Piotr Ilici Ceaikovski, Alexandr Glazunov, Nicolai Rimski Korsakov.

Iubitorii muzicii clasice vor avea parte, la Studioul Experimental de Opera si Balet "Ludovic Spiess", la evenimentul "Felicia intr-o seara de vara", de un concert al surprizelor, "o feerie muzicala cu nestemate din creatia franceza si rusa", dupa cum a declarat soprana, dar si de caldura cu care artista si-a obisnuit publicul de-a lungul timpului. Intr-o atmosfera intima, de familie, Felicia Filip alaturi de invitatii sai propun un parcurs inedit prin intermediul unora dintre cele mai frumoase creatii de muzica de camera la concertul "Felicia intr-o seara de vara".

Castigatoare a numeroase premii internationale, soprana Felicia Filip a avut de-a lungul anilor o cariera impresionanta peste hotare, cantand in teatre de prestigiu din lume precum Royal Opera House Covent Garden din Londra, Staatsoper din Viena, Teatro Liceu din Barcelona, Theatre du Capitole din Toulouse etc.

#concert Felicia Filip Bucuresti, #Felicia Filip Opera Nationala , #Muzica