Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Liviu Prunaru revine in Stagiunea Regala intr-un concert extraordinar sustinut la Ateneul Roman de 8 Martie

Liviu Prunaru revine in Stagiunea Regala intr-un concert extraordinar sustinut la Ateneul Roman de 8 Martie


Stagiunea Regala de la Ateneul Roman gazduieste un concert cu totul special avandu-l ca solist invitat pe unul dintre cei mai mari violonisti si virtuosi ai prezentului, Liviu Prunaru, duminica, de 8 Martie, la ora 19:00.

Concert-maestru al prestigioasei orchestre Royal Concertgebow, Liviu Prunaru desfasoara o frumoasa si impresionanta cariera solistica, mai mult decat apreciata de publicul larg, interpretarile lui fiind adesea apreciate cu ovatii si aplauze cu toata sala ridicata in picioare.

Iubitorii de muzica clasica se vor putea delecta cu unele dintre cele mai frumoase lucrari ale marelui compozitor Ludwig van Beethoven: Concertul pentru vioara si orchestra in Re Major op. 61 iar in partea a doua a concertului Simfonia nr. 3 "Eroica" in Mib Major op. 55. Interpreteaza, alaturi de Liviu Prunaru, orchestra Camerata Regala avandu-l la pupitru pe Maestrul Constantin Grigore, dirijorul principal al orchestrei.

Gandit initial ca un cadou pentru doamne, de Ziua Internationala a Femeii, concertul a primit o cu totul alta semnificatie ca urmare a pierderii unei instrumentiste dragi colectivului Cameratei Regale, violista Laura Zecheru, care la varsta de doar 33 de ani, in urma unei intamplari nefericite, a plecat dintre noi.

Indurerati de pierderea colegei lor, instrumentistii Cameratei Regale doresc sa aduca un omagiu Laurei Zecheru si totodata sa ajute familia artistei, directionand toate incasarile stranse in urma concertului catre familia ei.

Bilete la concertul In Memoriam pot fi achizitionate online pe www.bilete.ro sau de la casa de bilete a Ateneului Roman.


Parteneri: Volvo prin E.I.T forum auto, Filarmonica George Enescu, Fundatia Spandugino.

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical.

Camerata Regala, un nume de referinta in domeniu

"Camerata Regala" a luat nastere acum 10 ani, din entuziasmul pentru muzica a unui grup de instrumentisti de cel mai inalt nivel, care s-au reunit pentru a forma un ansamblu de excelenta.

Pasiunea fara limite a acestor tineri muzicieni, care si-au dorit sa contribuie la dezvoltarea si promovarea muzicii culte din Romania, a facut ca proiectul Camerata Regala sa devina in scurt timp de la infiintare un nume de referinta in domeniu.

Numele "Camerata Regala" nu este intamplator, orchestra dobandind in anul 2009 Inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale Principele Radu al Romaniei, acesta considerand ca "Talentul si pasiunea infocata a membrilor Cameratei Regale pentru muzica, intr-o Romanie demna, reprezinta o buna carte de vizita".

Casa Regala si-a aratat sustinerea si aprecierea pentru acest proiect si la implinirea a 5 ani de existenta ai Cameratei Regale, oferindu-i Medalia Regele Mihai I pentru loialitate.

Camerata Regala este alaturi de Casa Regala a Romaniei la evenimente importante precum: Ceremoniile prilejuite de Aniversarea Jubileului Altetei Sale Regale Principele Radu al Romaniei, Investirea cu Titlul de Alteta Regala a Principelui Nicolae al Romaniei, Ceremonia Decoratiei Regale "Nihil Sine Deo", Aniversarea a 25 de ani de la revenirea in tara a Altetei Sale Regale Principesa Margareta si cea mai mare onoare, concertul oferit cu ocazia Jubileului de 90 de ani ai Majestatii Sale Regele Mihai al Romaniei.

La implinirea a 10 ani de existenta, Camerata Regala a fost decorata de Casa Regala a Romaniei cu Medalia Crucea Casei Regale.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1043 ori