Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Barocul, o delectare moderna in stil pur

Barocul, o delectare moderna in stil pur

Niciodata compozitori ca Antonio Vivaldi sau Georg Friedrich Haendel nu au fost mai populari ca astazi.

Acest fapt nu este de mirare, daca ne gandim ca epoca in care ei si-au scris muzica este mai apropiata ca oricare alta de cea a muzicii pop actuale, ei nefiind altceva decat niste oameni de afaceri care vroiau doar sa castige bani, comenteaza revista germana Die Welt.

Anul 2007 este inca la inceput, dar deja au aparut pe piata cateva noi CD-uri cu muzica lui Antonio Vivaldi (1678-1741) si Georg Friedrich Haendel (1685-1759), asta ca sa nu mai vorbim de nenumaratele compilatii. In albumele de hituri, cei doi sunt deja oaspeti permanenti, operele lor fiind folosite in spoturile publicitare de la TV, in timp ce multi cantareti tineri isi fac debutul in public cu aceste melodii.

Nu este un bilant deloc rau daca ne gandim ca, la vremea sa, Haendel a ruinat la Londra trei companii de opera, iar Vivaldi a murit la Viena intr-o stare de saracie lucie, de tot plansul. Faptul ca ambii au o asemenea popularitate tocmai la inceput de secol XXI este surprinzator, pentru ca repertoriul traditional al multor case de concerte si de opera se limiteaza, la fel ca si inainte, la piese muzicale incepand de la W.A. Mozart (1756-1791) si pana la Gustav Mahler (1860-1911), adica de la perioada clasicului tarziu pana la cea moderat moderna.

Ca si in epocile anterioare, acest domeniu este clasificat, ca o delimitare fata de muzica de atmosfera, drept 'muzica serioasa', cel putin din punctul de vedere al Gema (Societatea pentru Interpretare Muzicala si Copyright Mecanic). Prin aceasta delimitare, institutia in cauza contribuie nu doar la discriminarea absurda a muzicii pop, ci delimiteaza niste stiluri de muzica care nu trebuie separate.

Tocmai muzica din vremea lui Vivaldi si a lui Haendel, barocul tarziu deci, trebuie considerata a face parte din domeniul entertainment in cel mai pur stil. Acest tip de baroc este mai mult pop decat clasic. Ambii compozitori si-au creat operele nu ca o muzica 'absoluta' (fara functie, care se explica prin ea insasi) cu pretentie la eternitate, ci ca pe un obiect de folosinta personala. Modul de a audia muzica pe vremea aceea se deosebea de cel in care, in ziua de azi, sunt audiate concertele de muzica clasica.

Pe atunci, in timp ce muzicienii cantau, publicul trancanea, manca, bea si facea dragoste. Atunci cand asculti muzica baroca la radio, in vremea noastra, efectul se lasa usor evidentiat: muzica aceasta nu deranjeaza deloc. In cazul unor compozitori precum Anton Bruckner (1824-1951) sau a temutului dodecafonist Arnold Schoenberg (1874-1951), o astfel de stare de lucruri este de neconceput.

Haendel si Vivaldi erau oameni de afaceri, care vroiau in primul rand sa castige bani. Faptul ca in subsidiar urmareau si scopuri artistice nu este nici o contradictie, pentru ca in cazul muzicii pop este exact la fel. Cei care merg regulat la concerte sunt apasati de ideea de a trebui sa stea trei ore sa asculte un oratoriu sau o opera de Haendel.

In realitate insa, este vorba aici de o colectie de hituri de mari dimensiuni, decorate cu actiune si cu parti explicative (recitativ). La fel de saracacioase par multe din textele de la baza operelor. Daca nu tinem cont de exceptii, ariile baroce dureaza trei pana la cinci minute, exact timpul de care are nevoie un cantec pop, la radio.

Cel mai bine se poate admira acest lucru in cazul CD-ului 'Heroes', al marelui Philippe Jaroussky, in care acesta interpreteaza intr-un mod extraordinar de sentimental arii de Vivaldi. Jaroussky este contratenor, adica un barbat care canta cu o voce extrem de inalta, acest tip de voce fiind pe timpul lui Haendel si Vivaldi un fel de ideal care tinea de domeniul baietilor.

Din acest motiv, baietilor talentati le erau extirpate la varste fragede testicolele, castratul Farinelli fiind reprezentantul de marca al acestei clase de cantareti. Astfel de imixtiuni in integritatea corporala a unei persoane nu mai sunt la moda azi, dar cu toate acestea, Jaroussky canta cu o voce divina asa incat poti recunoaste in acest barbat pe baiatul de odinioara.

Mult mai important este insa faptul ca Jaroussky canta cu toata virtuozitatea, in mod clar, curat si inteligibil. Nimic din artificialul care li se imputa multor cantareti de opera, pe buna dreptate, nu poate fi descoperit in vocea sa.

Astfel, un titlu precum 'Vedro con mio diletto' (din opera Il Giustino) suna la fel de credibil ca si un cantec pop. Inlantuirea de acorduri este evidenta, iar forma muzicala poate fi inteleasa chiar fara a fi expert in muzica, melodia fiind alungita, dar intr-un mod atragator si usor de priceput. In acest mod, ariile sunt interesante si pentru un pubic care se simte apasat de operele wagneriene sau simfoniile lui Mahler, care oscileaza intre bombastic si complex.

Afacerea cu muzica din secolele XVII si XVIII este una infloritoare. Festivalele baroce se bucura de preferintele publicului, la operele baroce vine un auditoriu numeros iar CD-urile se vand de minune. Desigur, trebuie sa recunoastem ca 'Anotimpurile' lui Vivaldi si oratoriul 'Messiah' al lui Haendel s-au vandut intotdeauna bine, singura diferenta importanta in ziua de azi fiind insistenta cu care si celelalte opere ale celor doi sunt oferite publicului.

In timp ce la compozitorii obisnuiti in topuri, precum Ludwig van Beethoven (1770-1827), Johannes Brahms (1833-1897) sau Giuseppe Verdi (1813-1901) se mizeaza pe acelasi repertoriu, in cazul lui Vivaldi si Haendel se incearca se se prezinte publicului si opere necunoscute ale acestora. Opere pana acum neaudiate sunt inregistrate cu mare cheltuiala si din ce in ce mai multi muzicieni cauta infrigurat prin arhive, pentru a putea prezenta lumii lucrari in premiera ale lui Haendel sau Vivaldi, in format CD.

Faptul ca intre timp a devenit posibil ca muzica baroca sa fie interpretata atat de sentimental dar si direct, asa cum o face Jaroussky, are de-a face in mod clar cu modul de interpretare istorizant. Chiar si numai incercarea de a imita realist modul de a face muzica din acea vreme a revolutionat piata de concerte si de medii de inregistrare.

Azi, barocul suna vioi si ravasitor si nimeni nu mai poate interpreta Haendel fara a se intreba in legatura cu conditiile in care au avut loc primele reprezentatii ale operei respective. Totul arata altfel acum 50 de ani, Philippe Jaroussky fiind vandut intre timp pe piata ca un popstar, cu atat mai mult cu cat inaltimea vocii sale nu mai sperie pe nimeni, nici staruri pop ca Robbie Wiliams sau Justin Timberlake nedand inapoi daca este vorba sa foloseasca niste falseturi.

Intreaga cariera a formatiei de succes Modern Talking se bazeaza pe acest tip de refren. Astfel de comparatii cu muzica lui Vivaldi sau Haendel pot parea bizare unui ascultator din ziua de azi. Este insa de netagaduit faptul ambii au fost la vremea lor niste compozitori de succes iar din acest motiv, in mod absurd, sunt luati in ras sau tratati drept neseriosi de catre multi specialisti, pana in ziua de azi.

Pe Johann Sebastian Bach (1685-1750), cel de-al treilea mare maestru al epocii respective, nu la ridiculizat nimeni in afara unor contemporani ai sai. Dar el nici nu tinea de acel tip de compozitori reprezentati de Vivaldi si Haendel. Bach a compus mai ales pentru gloria lui Dumnezeu, se vedea pe sine drept un muncitor, a renuntat la efectele exterioare si era clar hotarat sa creeze ceva valabil.

Deosebirea nici ca poate fi mai mare, oricat de multe clisee ar contine o asemenea afirmatie. Bach era unic, in afara timpului, independent de moda, ceea ce face ca el sa nu fie atins in nici un fel de euforia baroca de azi. Bach gandea, ca si cantor la biserica Sf-Toma din Leipzig, in termeni mai apropiati de cei teologici decat de cei laici. Vivaldi, desi a fost preot mai inainte, avea insa in mod evident mai putine interese in sfera religioasa. El acorda mai degraba tinerelor doamne instruire muzicala si a dezvoltat de aceea un simt extrem de acut pentru ceea ce inseamna un hit.

Comparatia cu producatori de muzica din ziua de azi precum Timbaland (Justin Timberlake) sau Giorgio Moroder (Donna Summer) vine ca de la sine. Ca si pe timpul lui Haendel, ei se chinuie azi cu cantarete si cantareti care se indoiesc de calitatea compozitiilor lor. Daca arta lor va fi redescoperita peste 250 de ani este greu de spus acum. Cu o muzica pop bine facuta, multe lucururi devin insa posibile, iar Haendel si Vivaldi o dovedesc din plin.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1214 ori