Zilele Culturii Ruse 2013, in prag de deschidere

Joi, 10 Octombrie 2013, ora 12:34
1608 citiri
Zilele Culturii Ruse 2013, in prag de deschidere

Profunzimea, originalitatea si parfumul culturii ruse invadeaza Bucurestiul incepand cu 15 octombrie, cand are loc deschiderea Zilelor Culturii Ruse 2013. Concertul extraordinar care va da tonul manifestarilor ii aduce pe scena Ateneului Roman pe unii dintre cei mai apreciati artisti romani si rusi: violonistul Alexandru Tomescu si pianistul Eduard Kunz vor evolua alaturi de Orchestra Simfonica Bucuresti, aflata sub bagheta dirijorala a lui Mihail Hohlov.

Publicul se va putea bucura pe parcursul intregii seri de sonoritatile spectaculoase ale muzicii compuse de Piotr Ilici Ceaikovski.

Nu intamplator a fost aleasa ziua de 15 octombrie pentru deschiderea seriei de evenimente, intrucat in data respectiva se implinesc 135 de ani de relatii diplomatice intre Federatia Rusa si Bucuresti, ar un concert de muzica ruseasca pe scena unei cladiri emblematice romanesti - cea a Ateneului Roman - s-a dovedit a fi cea mai buna maniera de a sarbatori.

Concertul include participarea tinerei violoniste Inga Rodina, in varsta de doar 13 ani, un copil-minune al artei interpretative rusesti, castigatoare a numeroase premii si burse.

Pe scena va urca apoi Alexandru Tomescu. "Intotdeauna am fost un iubitor de muzica ruseasca, gasesc fantastic acest teritoriu sonor de necuprins, plin de spontaneitate, de contraste si originalitate. In repertoriul meu se regasesc numeroase lucrari semnate de Prokofiev, Sostakovici, Stravinsky. In ceea ce-l priveste pe Ceaikovski, piesele lui pentru vioara si orchestra ma fascineaza prin versatilitatea si prin materialul lor sonor atat de ofertant. Ma bucur ca am ocazia sa evoluez in aceasta seara de gala", declara violonistul Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai apreciati artisti romani la ora actuala.

Eduard Kunz este castigator al unora dintre cele mai importante competitii de pian din lume. Legatura sa speciala cu Romania dateaza din 2007 cand a castigat prestigiosul Concurs International "George Enescu".

Special venit de la Moscova pentru deschiderea Zilelor Culturii Ruse, Mihail Hohlov va dirija Orchestra Simfonica Bucuresti. Muzicianul este absolvent al Scolii Gnessin si al Conservatorului "P. I. Ceaikovski" din Moscova. A inceput prin a studia pianul cu Vera Gornostaeva, sustinand apoi concerte in Rusia, Anglia, Austria, Germania, Spania si S. U. A.. Curand si-a extins sfera de preocupari si catre dirijat, univers pe care l-a deslusit sub indrumarea faimosilor Yuri Simonov si Dmitri Kitaenko.

Zilele Culturii Ruse 2013 propun in continuarea concertului din 15 octombrie o suita intreaga de manifestari: in 25 octombrie la Muzeul Satului are loc vernisajul unei expozitii de costum popular rus, ocazie cu care vocalista Maria Raducanu si chitaristul Maxim Belciug vor sustine un program cu piese traditionale rusesti.

Data de 29 octombrie ii aduce pe scena salii "Auditorium" a Muzeului National de Arta al Romaniei pe membrii Cvartetului Romantic, unul dintre cele mai apreciate ansambluri din Rusia. Intre 20 si 24 noiembrie, Rusia va fi prezenta cu un stand la Targul International de Carte "Gaudeamus", unde veti gasi carti in limba rusa si veti putea intalni invitati speciali din tara mentionata. In fine, Zilele Culturii Ruse iau sfarsit intre 25 si 28 noiembrie cu o selectie de filme rusesti in cadrul Zilelor Filmului Rus.

Pentru mai multe informatii, va asteptam pe pagina de Facebook a Zilelor Culturii Ruse 2013 (https://www.facebook.com/ZileleCulturiiRuseOficial).

Biletele pentru concertul de deschidere, precum si pentru recitalul din data de 29 octombrie sunt disponibile pe www.bilete.ro, in Oficiile Postei Romane si magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro.

#Zilele Culturii Ruse 2013, #concert Alexandru Tomescu, #concert Eduard Kunz Ateneu , #Muzee