Donatie de 5 milioane de dolari pentru salvarea operelor de arta din orasul Detroit

Luni, 09 Decembrie 2013, ora 08:45
1640 citiri
Donatie de 5 milioane de dolari pentru salvarea operelor de arta din orasul Detroit

Un om de afaceri din Detroit, cel mai mare oras american amenintat cu falimentul, vrea sa doneze 5 milioane de dolari pentru a contribui la salvarea colectiei de arta de la Detroit Institute of Arts (DIA), care ar putea fi scoasa la vanzare pentru achitarea datoriilor publice.

"Cred din toata inima ca sunt mai multi dintre noi care vor sa faca ceva si nu stiu cum sa procedeze", a declarat potentialul donator pentru ziarul Detroit Free Press. Omul de afaceri ar urma sa se intalneasca pentru a discuta termenii donatiei cu judecatorul Gerald Rosen, mediatorul principal al falimentului orasului Detroit, cel mai mare oras din statul american Michigan.

Colectia de arta a Detroit Institute of Arts (DIA), unul dintre cele mai prestigioase muzee americane, se afla in proprietatea orasului Detroit, iar Gerald Rosen a cerut catorva fundatii sa creeze un fond pentru achizitionarea operelor de arta si sa infiinteze o organizatie non-profit pentru administrarea muzeului.

Doar o parte a colectiei, estimata la o suma cuprinsa intre 452 si 866 de milioane de dolari

Totodata, casa de licitatii Christie's a emis miercuri un raport preliminar, comandat de municipalitate, si a evaluat o parte din colectia de arta a DIA, care a fost cumparata cu fonduri ale orasului, la o suma cuprinsa intre 452 si 866 de milioane de dolari. Casa de licitatii a propus si cinci strategii pentru monetizarea colectiei de arta, fara a fi luata in calcul vanzarea sa directa.

Autoritatile orasului Detroit au anuntat in luna iunie ca analizeaza posibilitatea platirii datoriilor publice prin scoaterea la vanzare a 38 de tablouri celebre din colectia Detroit Institute of Arts, care ar putea aduce municipalitatii suma de 2,38 miliarde de dolari.

Doar "La Fenetre", de Matisse, si un "Autoportret" de Van Gogh, aflate in colectia muzeului, sunt estimate intre 100 milioane de dolari si 150 milioane de dolari. Lichidarea integrala a colectiilor muzeului, care adaposteste 66.000 de opere de arta si obiecte de mare valoare, incepand cu tablouri de Munch, Durer, Bruegel, Rembrandt, Van Eyck, Matisse, Delacroix, Van Gogh, Picasso, Tintoret, Diego Rivera si Andy Warhol, ar genera o suma de 15 miliarde de dolari.

Insa, in codul etic al muzeelor, adoptat in 1993 de American Association of Museums (AAM), se spune ca vanzarea unei opere de arta poate fi avuta in vedere cu conditia ca suma obtinuta sa finanteze achizitionarea unei noi opere sau intretinerea colectiilor existente.

Detroit are datorii in valoare de peste 18 miliarde de dolari, devenind, marti, cel mai mare oras din SUA care a intrat oficial in faliment.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#opere arta Detroit, #colectie de arta, #casa licitatii Christie, #donatie salvare opere de arta , #Galerii arta