Ziua datelor cu caracter personal, 28 ianuarie, vine dupa o perioada zbuciumata in care legea "Big Brother" a generat divergente de opinii si a fost subiectul multor dezbateri.
Compania chineza Xiaomi, principalul rival al Apple din aceasta tara, a epuizat in doar 3 minute stocul initial din cel mai nou smartphone al sau, numit Mi Note.
Alegerile parlamentare din Grecia, care au avut loc duminica, au provocat un val de intrebari legate de viitorul zonei euro. Votul elenilor va conduce, intr-un final, la iesirea din uniunea monetara?
Grupul informatic american Apple a raportat cel mai mare profit trimestrial inregistrat vreodata de o companie listata la bursa, datorita majorarii vanzarilor de iPhone-uri, transmite BBC.
Uniunea Europeana intentioneaza sa finalizeze uniunea pietelor de capital pana in anul 2019, incepand prin incurajarea investitiilor directe in companii, potrivit unui document european consulat de
Grupul rus Gazprom a anuntat marti ca intentioneaza sa dea in functiune noul sau gazoduct spre Turcia, denumit 'Turkish Stream', inca de la finele lui 2016, transmit AFP si Reuters.
Ungaria vrea sa negocieze cu Grecia, Macedonia si Serbia crearea infrastructurii pentru aprovizionarea cu gaze turcesti prin intermediul Turciei, care, potrivit ministrului de Externe Peter Szijjarto
Ministrul Finantelor, Darius Valcov, sustine ca un nou acord cu Fondul Monetar International nu este o prioritate, iar discutiile despre un nou Cod Fiscal vor fi purtate anul viitor, atunci cand
Cotatiile petrolului vor continua sa scada si ar putea atinge 30 dolari/baril, potrivit presedintelui Goldman Sachs, a carui opinie contrasteaza cu estimarile sefului OPEC, care a declarat ca pretul
Conversia in lei a creditelor in franci elvetieni ca urmare a unei masuri administrative nu este dorita de banci, nefiind necesara in cazul tuturor debitorilor, iar costurile afecteaza deponentii,
Importurile si exporturile de electricitate vor putea fi derulate doar de traderii de energie, in baza unei licente de trading eliberata de ANRE si care exclude detinerea unei licente de furnizare.
Hotararea Guvernului nr. 32/2014 pentru aprobarea sprijinului financiar exceptional cu caracter temporar care se acorda producatorilor agricoli din sectorul fructe si legume a fost publicat in
Ministrul Finantelor, Darius Valcov, a solicitat miercuri Comisiei de Buget-Finante o discutie saptamana viitoare pe tema calendarului de atingere a obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO), dupa
NASA a dat unda verde "taxiurilor spatiale" realizate de Boeing si SpaceX, care vor transporta astronauti pe Statia Spatiala Internationala incepand din 2017.
Noul rege al Arabiei Saudite arata ca are de gand sa pastreze aceeasi politica in privinta pretului petrolului ca predecesorul sau. Pe termen scurt, decizia se poate dovedi corecta, insa din alte
Conversia creditelor in lei, indiferent din care valuta, reglementata printr-un act normativ, ar crea un dezechilibru si ar putea fi neconstitutionala, a declarat, miercuri, presedintele Asociatiei
La inceputul perioadei de recesiune, suma de 60.000 de euro putea fi considerata drept una modesta pentru achizitia unei locuinte, cel putin in marile orase. Insa care e situatia in prezent?
Ponderea yuanului in platile mondiale a crescut semnificativ in noiembrie, depasind dolarul canadian si dolarul australian, astfel ca yuanul a devenit a cincea cea mai utilizata moneda din lume,
Noul premier al Greciei, Alexis Tsipras, a dat asigurari ca tara isi va achita datoriile, dar va negocia cu creditorii internationali asupra programului de asistenta financiara a Greciei, de 240
Romania trebuie sa lucreze la imbunatatirea claritatii legislatiei, intrucat investitorii au nevoie de perspective pe termen lung, a declarat John Rice, vicepresedinte al General Electric (GE), una
Conversia creditelor in lei, indiferent din care valuta, reglementata printr-un act normativ, ar crea un dezechilibru si ar putea fi neconstitutionala, a declarat, miercuri, presedintele Asociatiei
Guvernul rus va cheltui cel putin 2,34 trilioane de ruble (35 miliarde de dolari) pentru a ajuta economia tarii sa faca fata efectelor negative ale sanctiunilor Occidentului si scaderii pretului
Obiectivul Guvernului pentru acest an este ca, din ianuarie 2016, sa fie redusa taxa pe valoarea adaugata (TVA) la toate produsele, a transmis premierul Victor Ponta ministrilor, in sedinta de guvern
Companiile din industria farma si din domeniul transporturilor, dar si cele din constructii si imobiliare sunt cele mai expuse la insolventa in acest an, peste 3.000 de companii din aceste sectoare
Indemnizatia zilnica de delegare si detasare, pentru salariatii care calatoresc prin tara in interes de serviciu, a fost majorata printr-un act normativ publicat marti in Monitorul Oficial, care a si
Anul 2014 a fost incheiat cu un deficit bugetar de 1,85% din PIB, sub tinta planificata de 1,97% din PIB, premierul Victor Ponta aratand ca aceasta este o veste mai putin buna, deoarece Guvernul nu a
Introducerea Loteriei bonurilor fiscale a fost avizata de Guvern, cu un sistem de extragere lunara sau ocazionala a bonurilor primite de cumparatori si cu posibilitatea ca, din martie, un client sa
Noul premier al Greciei, Alexis Tsipras, a dat asigurari ca tara isi va achita datoriile, dar va negocia cu creditorii internationali asupra programului de asistenta financiara a Greciei, de 240
Grecul Alexis Tsipras risca sa intre in istorie ca fiind primul premier european care se opune politicii de austeritate impusa de Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si FMI.