Piata imobiliara din Romania este una dezorganizata, imprevizibila si vulnerabila, care mereu face victime, fie ca e vorba de cumparator sau dezvoltator. Cu sprijinul unor specialisti instruiti pe
Pentru comerciantii online de produse din ciocolata, Pastele este ca o binecuvantare. Vanzarile cresc cu peste 30% in aceasta perioada, iar fidelizarea clientilor noi poate asigura o crestere
Caroline Kennedy, singurul copil in viata al fostului presedinte John F. Kennedy, ar putea fi numita ambasador al Statelor Unite in Japonia, afirma surse oficiale citate de presa americana.
Calatoria cu metroul poate fi platita din aprilie si prin transmiterea unui SMS la numarul 1700, din retelele Orange si Vodafone, putand fi achitate astfel una, doua sau zece calatorii la pretul de 0
Bancile centrale au ajuns la detineri de titluri ale Trezoreriei SUA in valoare de aproape 3.000 de miliarde de dolari, in primul trimestru efectuand cele mai mari achizitii dupa primele trei luni
Gropi de gunoi improvizate la marginea unor sate, campuri intregi acoperite cu deseuri menajere: acesta era, nu cu mult in urma, peisajul obisnuit al lumii rurale in care traiesc jumatate din cele 20
Ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Liviu Dragnea, a semnat, luni, contracte de finantare prin Programul Operational Regional 2007 - 2013 pentru proiecte in valoare totala de
Cei trei fosti judecatori ai Curtii Supreme din Cipru, care au fost mandatati sa investigheze cauzele crizei care a adus tara in pragul colapsului financiar, depun marti jurnamantul si vor incepe
Desi dupa doi ani de recorduri exporturile au scazut anul trecut, oamenii de afaceri sunt increzatori si spun ca Romania poate compensa prin identificarea unor noi piete de desfacere.
Piata imobiliara din Romania este unica, intrucat, spre deosebire de alte piete imobiliare evoluate, piata locala nu a oferit niciodata vreun fel de predictibilitate. Ba din contra, evolutia domeniul
Grupul german Volkswagen AG vrea sa ajunga la 600.000 de angajati pana in 2018, de la 550.000 in prezent, ca parte a planului sau de a deveni cel mai mare producator auto din lume, a declarat Bernd
Statele zonei euro si FMI au acordat Ciprului un an suplimentar pentru indeplinirea tintelor bugetare in cadrul acordului de ajutor financiar extern, cu imprumuturi de 10 miliarde de euro, potrivit
Aproximativ 500 de protestatari de la SC Oltchim SA au blocat total Drumul National (DN) 64 Ramnicu Valcea - Horezu - Targu Jiu, nemultumiti de nesolutionarea revendicarilor sindicale.
Directorul general al Apple, Tim Cook, a cerut scuze consumatorilor chinezi pentru confuziile cauzate de politica de garantie a produselor, dupa mai bine de doua saptamani de critici din partea
Prima varianta a Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014-2020 ar trebui sa fie gata pana in luna septembrie, desi inca nu a fost finalizata licitatia pentru desemnarea consultantului
Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) si Transelectrica pot lua masura de a nu mai acorda aprobari pentru producatorii de energie regenerabila pentru a proteja Sistemul
Parintii vor avea la dispozitie aplicatii prin care vor putea monitoriza si controla modul in care copiilor lor folosesc internetul, in contextul in care varsta utilizatorilor de smarphone-uri si
Alocarea unui numar de certificate verzi va fi amanata timp de trei ani, incepand cu data de 1 iulie 2013, iar pierderile suferite de catre producatori vor putea fi recuperate de catre acestia de la
Autoritatea britanica de supervizare bancara (Prudential Regulatory Authority) a anuntat marti ca toate depozitele subsidiarei din Marea Britanie Cyprus Popular Bank UK (care opereaza sub numele de
Pe fondul crizei din Cipru, moneda virtuala bitcoin s-a apreciat cu 57% in numai o luna in raport cu dolarul american. In prezent, o unitate bitcoin este cotata la aproximativ 93 de dolari.
Rata somajului in zona euro a atins o noua valoare record de 12% din populatia activa in luna februarie 2013, cel mai ridicat nivel de la lansarea euro in 1999, in timp ce in Uniunea Europeana
Dacia a inregistrat in primul trimestru cel mai puternic avans al inmatricularilor de autoturisme noi pe piata franceza, cea mai mare pentru marca romaneasca, de 24,5% fata de aceeasi perioada a
Moneda romaneasca s-a depreciat marti fata de euro cu 0,08%, dupa ce in sedintele precedente cursul valutar inregistrase o scadere. BNR a anuntat astfel un curs de 4,4179 lei/ euro, in timp ce luni
Rating-ul de tara trebuie rediscutat in noile conditii de stabilitate fiscala, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Indicii bursieri interni au fluctuat pe parcursul primei sedinte de tranzactionare a saptamanii, in lipsa unei directii din plan extern (principalele piete europene au fost inchise cu ocazia
Prin pastrarea a 1000 de locuri de munca, statul economiseste peste 2 milioane de euro, arata o analiza efectuata de specialistii Casei de Insolventa Transilvania (CITR). Prin efectul de multiplicare
Grupul bancar italian Banco Popolare si cel ungar MagNet Hungarian Community Bank au semnat marti un acord referitor la transferul tuturor actiunilor Banco Popolare Hungary, divizia din Ungaria a
Ministerul Economiei va intocmi patru documente in scopul reindustrializarii Romaniei, iar pana la jumatatea lunii iulie ar trebui sa fie finalizat primul draft, a declarat, marti, intr-o conferinta
Vodafone Romania, al doilea jucator de pe piata locala de telefonie mobila, a inceput o campanie agresiva de acaparare a clientilor de business, transformand mai multe abonamente, prin adaugarea de
Modificarile aduse Legii 220 in privinta scaderii numarului de certificate verzi va reduce factura platita de consumatorul final cu 50% pentru energia regenerabila, a declarat ministrul delegat
Cel mai mare actionar al Fondului Proprietatea (FP), compania Manchester Securities Corporation, propune schimbarea actului constitutiv al FP in sensul simplificarii schimbarii companiei care
Autoritatile de reglementare din sase state europene - Franta, Germania, Marea Britanie, Olanda, Italia si Spania - au convenit marti asupra unei actiuni comune pentru a obliga gigantul american
CEZ Distributie intentioneaza sa achizitioneze servicii de management pentru flota auto, de intretinere si reparare, valoarea estimata a contractului ridicandu-se la 89,22 milioane lei, fara TVA,
O noua organizare teritoriala ar putea rezolva problema reformei in administratia fiscala. Romania ii poate lua ca etalon chiar pe vecinii bulgari, care au reusit sa eficientizeze sistemul, gratie
Companiile americane AT&T si Verizon Communications ar putea lansa o oferta in asociere pentru preluarea grupului britanic Vodafone, evaluat la 245 miliarde de dolari, potrivit unor surse citate pe
Ministrul cipriot al Finantelor, Michalis Sarris, a demisionat dupa incheierea discutiilor cu institutiile financiare internationale, guvernul incheind un memorandum de intelegere cu UE si FMI pentru
Energia electrica s-ar putea scumpi cu valori cuprinse intre 25% si 40% pe termen scurt, in contextul liberalizarii preturilor si formarii pietei regionale. Totusi, jumatate din cresterea pretului
Contribuabilii au de indeplinit in luna aprilie aproape 20 de obligatii fiscale, conform calendarului stabilit de Agentia Nationala de Administrare Fiscala. Numarul formularelor care trebuie depuse
Numit in functia de consilier al presedintelui Romaniei, Adrian Radulescu, fost ministru al Agriculturii in timpul guvernului Boc, a declarat ca pe lista proiectelor pe care le are in vedere din noua
Reluarea operarii unei linii de ferry-boat intre Romania si Turcia, in vederea dezvoltarii schimburilor comerciale in regiune, a reprezentat un subiect comun discutat in cadrul intalnirilor pe care
Ministerului Agriculturii a inceput procedurile pentru crearea a unui brand de tara pentru produsele alimentare, care va fi promovat atat in Romania, cat si in strainatate, a declarat marti ministrul
Ministrul olandez de finante, Jeroen Dijsselbloem, s-a opus marti majorarii bugetului Uniunii Europene pe 2013 cu 11,2 miliarde de euro, bani ce ar trebui sa vina de la tarile membre.
Cipru va debloca 10% din sumele mai mari de 100.000 de euro aflate in conturi la Bank of Cyprus, cea mai mare institutie de credit locala, unde pierderile in urma restructurarii sectorului bancar
Muzeul Brukenthal din Sibiu (capitala culturala europeana in 2007), unul din cele mai celebre din Romania, si-a inchis temporar patru sectiuni pentru a putea "supravietui" dificultatilor financiare,
Viziunea, capacitatea de a pune ordine in haos si a-si infrunta temerile sunt cateva din capacitatile esentiale ale unui lider si reprezinta temele centrale ale celei de a doua editii a Conferintei