Inapoi la listarea arhivei
"Statul a castigat 'enorm' de pe urma obligatiunilor Petromidia"
"Statul a castigat 'enorm' de pe urma obligatiunilor Petromidia"
Statul a castigat "enorm" de pe urma transformarii datoriilor Petromidia in obligatiuni, in 2003, in schimb, cand aceasta datorie a fost considerata "exigibila si introdusa in buget de guvernanti",
Deprecierea leului a majorat rata inflatiei
Deprecierea leului a majorat rata inflatiei
Preturile de consum au urcat in aprilie cu 0,3 - 0,5% fata de martie, astfel ca rata anuala a inflatiei a crescut usor, la 4,3%, ca urmare a deprecierii leului si scumpirii medicamentelor, potrivit
"Nu am avut un raspuns coerent cu privire la repornirea creditarii"
"Nu am avut un raspuns coerent cu privire la repornirea creditarii"
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, duminica, dupa intalnirea conducerii Senatului cu FMI, ca din discutii nu a reiesit un raspuns concludent si coerent privind relansarea economica,
Masurile anuntate de Basescu, estimate la 2% din PIB
Masurile anuntate de Basescu, estimate la 2% din PIB
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, duminica, dupa intalnirea conducerii Senatului cu FMI, ca pachetul de masuri propus de presedintele Traian Basescu este estimat de catre
Geoana: anticipez ca se va merge pe 7% deficit bugetar
Geoana: anticipez ca se va merge pe 7% deficit bugetar
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a precizat, duminica, dupa intalnirea conducerii Senatului cu FMI, ca, in anticiparea sa, se va merge pe un deficit de 7%, care va fi acceptat de FMI si
55,2% dintre greci aleg masurile de austeritate in locul falimentului tarii
55,2% dintre greci aleg masurile de austeritate in locul falimentului tarii
Majoritatea grecilor, respectiv 55,2%, prefera masurile de austeritate in locul intrarii in faliment a tarii, care beneficiaza de un program de salvare in valoare de 110 miliarde de euro din
Ponta ar vrea cresterea cotei unice pentru veniturile mari
Ponta ar vrea cresterea cotei unice pentru veniturile mari
Liderul PSD Victor Ponta a declarat, duminica, dupa intalnirea cu FMI, ca partidul sau se va opune prin toate mijloacele, parlamentare sau extraparlamentare, masurilor propuse de Traian Basescu,
FMI accepta cresterea tintei de deficit bugetar la 6,8%
FMI accepta cresterea tintei de deficit bugetar la 6,8%
Guvernul si FMI au convenit asupra unei noi tinte de deficit bugetar pentru acest an, de 6,8%, fata de obiectivul anterior de 5,9%, potrivit ministrului Finantelor Publice, Sebastian Vladescu,
Noua transa FMI depinde de aplicarea masurilor de catre Guvern
Noua transa FMI depinde de aplicarea masurilor de catre Guvern
Board-ul FMI va discuta acordarea celei de-a cincea transe a acordului cu Romania la finele lunii iunie, daca Guvernul va lua pana atunci masurile la care s-a angajat, in caz contrar data urmand sa
Obama: criza din Grecia, "amenintare serioasa" pentru SUA
Obama: criza din Grecia, "amenintare serioasa" pentru SUA
Presedintele american Barack Obama s-a declarat "foarte ingrijorat" in legatura criza din Grecia, subliniind ca impactul acesteia asupra pietelor mondiale reprezinta "amenintari serioase" pentru
Baile Felix: Aquapark si hotel de 50 mil euro
Baile Felix: Aquapark si hotel de 50 mil euro
Statiunea balneoclimaterica Baile Felix, aflata in judetul Bihor, vrea sa-si faca Aquapark de 30 milioane euro si un hotel de 20 milioane euro, proiecte pentru care a fost finalizat studiul de
Piata lactatelor a scazut cu 3% in T1
Piata lactatelor a scazut cu 3% in T1
Piata produselor lactate s-a contractat cu circa 3% in primele trei luni din acest an, in conditiile in care puterea de cumparare a romanilor a scazut cu peste 10%, pe fondul crizei economice, a
Banci: subsidiarele romanesti capitalizate cu 114 mil euro in februarie
Banci: subsidiarele romanesti capitalizate cu 114 mil euro in februarie
Alpha Bank Romania, Banca Millennium si MKB Romexterra Bank au primit de la bancile mama injectii de capital de 114,4 milioane euro in februarie, cu 48% mai mult decat capitalurile injectatate de
Cum sa fii cel care obtine promovarea!
Cum sa fii cel care obtine promovarea!
Donald Asher si-a construit cariera ajutand oamenii sa avanseze in functii. Autorul a peste 10 carti, incluzand "Cine este promovat, Cine nu, si de ce", Asher calatoreste si tine prelegeri la
850 de turisti, pe litoral prin programul "O saptamana la mare"
850 de turisti, pe litoral prin programul "O saptamana la mare"
Circa 850 de turisti se afla in prezent pe litoral prin programul "O saptamana la mare - Litoralul pentru toti", ceea ce reprezinta o crestere de 23% comparativ cu perioada similara din 2009, fiind
Basescu: ajutoarele pentru handicap si cresterea copilului nu vor fi afectate
Basescu: ajutoarele pentru handicap si cresterea copilului nu vor fi afectate
Guvernul analizeaza reducerea sau chiar anularea unor ajutoare, iar singurele care nu vor fi afectate sunt ajutorul pentru persoanele cu handicap si indemnizatia de crestere a copilului, a anuntat
10 mld euro de plata pentru datorii din 2007,2008 si 2009
10 mld euro de plata pentru datorii din 2007,2008 si 2009
Presedintele Traian Basescu a declarat ca, in 2010, urmare a datoriilor pe care Romania le-a contractat in 2007, in 2008 si la inceputul lui 2009, bugetul de stat are de platit suma de 10,007
Cine saboteaza legumele romanesti?
Cine saboteaza legumele romanesti?
In urma cu ceva timp, un grup de parlamentari a avut initiativa de a se adopta o reglementare prin care hipermarketurile sa fie obligate a tine inchis duminica spre a indrepta fluxurile de
Dan Virtopeanu, general manager Voxline Communication
Dan Virtopeanu, general manager Voxline Communication
Dan Virtopeanu, General Manager Voxline Communication
Sorin Tranca, creative director FRIENDS ADVERTISING
Sorin Tranca, creative director FRIENDS ADVERTISING
Sorin Tranca, Creative Director FRIENDS ADVERTISING
Basescu: reducem salariile ca sa obtinem crestere economica
Basescu: reducem salariile ca sa obtinem crestere economica
Presedintele Traian Basescu a apreciat ca, prin aplicarea planului care vizeaza reducerea salariilor, a pensiilor si concedieri in sistemul bugetar, Romania va trece pe crestere economica, in timp ce
Boc promite 4000 locuinte ANL in 2010
Boc promite 4000 locuinte ANL in 2010
Premierul Emil Boc a anuntat duminica seara ca programul pe care si-l asuma Guvernul va permite plata datoriilor catre firme si o serie de investitii in economia rurala, reabilitarea a 500 km
Boc: reducerea pensiilor, raul cel mai mic
Boc: reducerea pensiilor, raul cel mai mic
Premierul Emil Boc a declarat ca, asemenea tuturor pensionarilor, parintii sai trebuie sa inteleaga ca reducerea pensiilor "este raul cel mai mic" si ca, daca masura nu ar fi luata, intr-un viitor
Basescu vrea sa schimbe legislatia privind protectia juridica a functionarilor
Basescu vrea sa schimbe legislatia privind protectia juridica a functionarilor
Presedintele Traian Basescu a declarat ca, in cadrul discutiilor avute cu liderii sindicali, s-a abordat si problema modernizarii legislatiei in privinta protectiei juridice a functionarilor, context
Boc: Datoria publica ar creste la 62% din PIB, in 2012
Boc: Datoria publica ar creste la 62% din PIB, in 2012
Datoria publica a Romaniei va creste de la sub 30% din PIB la un nivel exploziv si greu de finantat, de 62% din PIB in 2012, daca Guvernul nu va reduce cheltuielile cu salariile si pensiile, a
Obama si Merkel analizeaza situatia economica din UE
Obama si Merkel analizeaza situatia economica din UE
Presedintele american Barack Obama a discutat din nou telefonic cu cancelarul german Angela Merkel despre situatia economica din Europa, a anuntat Casa Alba, informeaza NewsIn. Purtatorul de cuvant
Vladescu: Masurile convenite se aplica din acest moment
Vladescu: Masurile convenite se aplica din acest moment
Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat ca masurile de austeritate vor fi aplicate pana la sfarsitul anului 2010, insa a precizat ca, in scrisoarea de intentie catre FMI, va exista o
Boc: somajul a scazut usor in aprilie fata de martie
Boc: somajul a scazut usor in aprilie fata de martie
Premierul Emil Boc a declarat, duminica seara, ca somajul "a scazut usor" in luna aprilie fata de martie, apreciind ca acest fapt justifica si mai mult decizia de a nu creste impozitele si taxele si
Basescu: Daca nu reduceam salariile si pensiile, ar fi trebuit sa angajam un nou credit in 2011
Basescu: Daca nu reduceam salariile si pensiile, ar fi trebuit sa angajam un nou credit in 2011
Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica, ca, daca salariile si pensiile nu sunt reduse, Romania va fi nevoita sa angajeze un nou credit extern, ceea ce ar insemna "amanetarea" viitorului
Boc: De la mijlocul anului 2007, s-a rupt echilibrul intre productivitate si salarii in Romania
Boc: De la mijlocul anului 2007, s-a rupt echilibrul intre productivitate si salarii in Romania
Premierul Emil Boc a explicat duminica seara ca motivele pentru care s-au impus masuri de austeritate tin de faptul ca la mijocul anului 2007, "s-a rupt echilibrul intre productivitate si salarii in
Sindicalistii vor reducerea diferentiata a salariilor
Sindicalistii vor reducerea diferentiata a salariilor
Reprezentantii confederatiilor sindicale au declarat, duminica, dupa intalnirea cu seful statului, ca au cerut ca reducerea salariilor sa se faca diferentiat, presedintele Traian Basescu preferand
Guvernul s-a obligat sa adopte masurile de reducere a cheltuielilor pana la 20 iunie
Guvernul s-a obligat sa adopte masurile de reducere a cheltuielilor pana la 20 iunie
Guvernul s-a obligat in fata Fondului Monetar International sa adopte masurile de reducere a cheltuielilor pana la 20 iunie, astfel incat noua transa din acordul cu FMI sa fie eliberata la finele
Boc solicita ministerelor mai multa atentie la licitatiile publice
Boc solicita ministerelor mai multa atentie la licitatiile publice
Premierul Emil Boc a declarat duminica seara ca le-a cerut tuturor ministrilor sa fie "extrem de atenti" la licitatiile publice pe care le gestioneaza si sa supravegheze personal achizitiile publice
Geoana: Potrivit FMI, guvernul va trebui sa creasca taxele daca reducerea salariilor nu da rezultate
Geoana: Potrivit FMI, guvernul va trebui sa creasca taxele daca reducerea salariilor nu da rezultate
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, duminica, ca reprezentantii FMI au spus "raspicat" ca Guvernul va fi obligat sa creasca taxele si impozitele, daca reducerea salariilor si pensiilor
FMI anticipeaza ca economia Romaniei va creste cu 3,6% in 2011
FMI anticipeaza ca economia Romaniei va creste cu 3,6% in 2011
FMI estimeaza ca economia romaneasca va creste cu 3,6% in 2011, dupa ce in acest an se va inregistra o crestere zero sau chiar usor negativa, a declarat luni seful misiunii FMI de evaluare a
Antonescu: Vrem sa vedem daca FMI mai are incredere in Guvern
Antonescu: Vrem sa vedem daca FMI mai are incredere in Guvern
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminica, inainte de intalnirea cu reprezentantii FMI, ca va discuta despre istoria raporturilor Fondului cu Guvernul, daca Fondul a aflat cum si unde
Franks: Deficitul bugetar trebuie redus la 4,4% din PIB anul viitor
Franks: Deficitul bugetar trebuie redus la 4,4% din PIB anul viitor
Guvernul s-a angajat cu FMI sa faca o serie de reforme structurale, printre care modificarea legii finantelor publice locale si aprobarea legii salarizarii unice, ceea ce ar permite reducerea
Deficitul comercial al Romaniei s-a adancit cu 28% in martie
Deficitul comercial al Romaniei s-a adancit cu 28% in martie
Deficitul comercial a crescut in martie pentru prima data in ultimul an si cinci luni, iar ritmul de scadere s-a temperat puternic de la 35% in primele doua luni ale acestui an la 13,9% in primul
Vladescu: Toate salariile bugetarilor sunt reduse cu 25%, ulterior va fi un nou sistem de salarizare
Vladescu: Toate salariile bugetarilor sunt reduse cu 25%, ulterior va fi un nou sistem de salarizare
Salariile bugetarilor vor fi reduse uniform cu 25%, iar pana la finele anului va fi elaborat un nou sistem de salarizare care va include trepte de salarizare fara discrepante majore intre domenii
Basescu este dispus sa-si vireze salariul intr-un fond de solidaritate
Basescu este dispus sa-si vireze salariul intr-un fond de solidaritate
Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica, dupa intalnirea cu liderii sindicali, ca este dispus ca pana la sfarsitul anului sa-si vireze salariul intr-un fond de solidaritate, informeaza
Reducerile de salarii ar putea continua si in 2011
Reducerile de salarii ar putea continua si in 2011
Presedintele Federatiei "Alma Mater", Anton Hadar, a declarat, duminica, dupa discutiile de la Palatul Cotroceni, ca presedintele Traian Basescu a atras atentia ca daca ordonatorii de credite nu vor
Basescu: Propun societatii romanesti ca impreuna sa prevenim "grecizarea" tarii
Basescu: Propun societatii romanesti ca impreuna sa prevenim "grecizarea" tarii
Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica, dupa discutiile cu sindicalistii, ca propune societatii romanesti ca, impreuna, sa previna "grecizarea" tarii, aratand ca angajarea de anul viitor a
Geoana: Reducerea salariilor si a pensiilor va fi quasi-permanenta
Geoana: Reducerea salariilor si a pensiilor va fi quasi-permanenta
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, duminica, dupa intalnirea conducerii Senatului cu FMI, ca reprezentantii Fondului au transmis ca masurile de reducere a salariilor si pensiilor
Plan de 750 de miliarde de euro pentru salvarea Europei
Plan de 750 de miliarde de euro pentru salvarea Europei
Uniunea Europeana a ajuns la un acord privind un plan curajos de salvare, evaluat la 750 de miliarde de euro, intr-un efort de a impiedica propagarea crizei elene, care ameninta in prezent
FMI: numarul angajatilor din sectorul public ar trebui sa scada in urmatorii ani cu 250.000
FMI: numarul angajatilor din sectorul public ar trebui sa scada in urmatorii ani cu 250.000
Personalul din sectorul public ar trebui sa scada pe termen mediu cu 250.000 de salariati, cam cu cat a fost suplimentat in perioada 2006-2008, a declarat luni seful misiunii FMI de evaluare a
Cresteri de peste 5% la BVB
Cresteri de peste 5% la BVB
Actiunile listate la BVB se apreciau cu peste 5% in deschiderea sedintei de luni, cel mai mare avans fiind inregistrat de indicele jucat la Bursa din Viena, care avansa cu 7,15%, dupa pierderile
Dinu Patriciu: as angaja bugetari concediati
Dinu Patriciu: as angaja bugetari concediati
Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat, duminica, la PRO TV, ca ii este greu sa aduca investitori in tara, din cauza taxelor numeroase, dar ca va incerca sa faca cat de mult poate pentru Romania,
Franks: va fi o presiune suplimentara asupra ratei somajului
Franks: va fi o presiune suplimentara asupra ratei somajului
Rata somajului va fi supusa unei presiuni suplimentare in perioada urmatoare, dar acest lucru nu va fi o problema intrucat nivelul este inca sub media Uniunii Europene, a declarat luni seful misiunii
FMI: economia Romaniei ar putea scadea cu 0,5% in 2010
FMI: economia Romaniei ar putea scadea cu 0,5% in 2010
Fondul Monetar International (FMI) si-a revizuit prognoza de crestere economica pentru Romania de la 1,3% la 0% sau chiar la un numar negativ, de -0,5%, dar se asteapta la reluarea cresterii
Dinu Patriciu: masurile anuntate sunt luate "din disperare"
Dinu Patriciu: masurile anuntate sunt luate "din disperare"
Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat, duminica, la PRO TV, ca masurile economice anuntate de presedintele Basescu sunt luate "din disperare", fiind similare cu cele adoptate in comunism,
Condmag vrea fonduri europene de 10 mil. euro
Condmag vrea fonduri europene de 10 mil. euro
Compania Condmag, care face parte din Grupul Dafora detinut de omul de afaceri Gheorghe Calburean, vrea sa acceseze fonduri europene in valoare de aproximativ 10 milioane euro, pentru aplicarea unei
Rata somajului a scazut la 8,07% in aprilie
Rata somajului a scazut la 8,07% in aprilie
Numarul somerilor a scazut in aprilie cu 27.098, rata somajului ajungand de la 8,36% in martie la 8,07% in aceasta luna, a anuntat, luni, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM),
Ce sa raspunzi la un interviu de angajare neobisnuit
Ce sa raspunzi la un interviu de angajare neobisnuit
Recrutarea angajatilor s-a schimbat, odata cu intreg mediul de afaceri. Intrebarile formale care se puneau la un interviu de angajare au fost inlocuite cu altele, mai neobisnuite, dar mai concludente
Aviatia Civila: Nu se pune problema inchiderii spatiului aerian romanesc
Aviatia Civila: Nu se pune problema inchiderii spatiului aerian romanesc
Spatiul aerian al Romaniei nu va fi inchis luni, deoarece norul de cenusa vulcanica si-a schimbat directia in cursul noptii si se indeparteaza de Europa, a declarat seful Directiei de Aviatie Civila
Franks nu exclude posibilitatea ca Romania sa primeasca din nou doua transe cumulat
Franks nu exclude posibilitatea ca Romania sa primeasca din nou doua transe cumulat
Seful misiunii FMI de evaluare a acordului cu Romania, Jeffrey Franks, nu exclude posibilitatea ca Romania sa primeasca din nou doua transe cumulate, respectiv a cincea si a sasea, in cazul in care
CE avertizeaza Guvernul ca pericliteaza acordarea transei
CE avertizeaza Guvernul ca pericliteaza acordarea transei
Sefa delegatiei Comisiei Europene (CE) in Romania, Fabienne Ilkovitz, a avertizat ca, in cazul in care guvernul nu va lua masurile anuntate pentru reducerea cheltuielilor pana la sfarsitul lunii
Franks: Guvernul va cere Consiliului Director al FMI o noua derogare de la tinta arieratelor
Franks: Guvernul va cere Consiliului Director al FMI o noua derogare de la tinta arieratelor
Guvernul va cere in scrisoarea suplimentara a acordului de imprumut cu FMI o noua derogare de la tinta privind arieratele, Consiliul Director al institutiei financiare internationale urmand sa
CE adopta un raport cu progresele pentru adoptarea euro a noua state, inclusiv Romania
CE adopta un raport cu progresele pentru adoptarea euro a noua state, inclusiv Romania
Comisia Europeana va adopta, miercuri, Raportul de Covergenta care evalueaza progresele facute in vederea adoptarii euro de catre cele noua tari UE "cu derogare", printre care se numara si Romania,
Bursele europene au deschis saptamana pe verde
Bursele europene au deschis saptamana pe verde
Bursele europene au deschis sedinta de luni pe verde, dupa anuntul punerii in aplicare a unui plan de salvare sustinut prin efort comun de tarile membre ale UE, FMI si zona euro, cu scopul de a
LeasePlan: piata romaneasca de leasing operational va creste cu 25% in 2010
LeasePlan: piata romaneasca de leasing operational va creste cu 25% in 2010
Filiala din Romania a companiei olandeze de leasing operational LeasePlan Corporation estimeaza o crestere de 25% a pietei romanesti de leasing operational in 2010, pana la circa 35.000 de vehicule,
Analistii financiar-bancari estimeaza o inflatie de 0,4% in aprilie
Analistii financiar-bancari estimeaza o inflatie de 0,4% in aprilie
Membrii Asociatiei Analistilor Financiar - Bancari din Romania (AAFBR) estimeaza, in medie, ca rata lunara a inflatiei din aprilie 2010 a fost de 0,4% si se asteapta ca rata anuala a inflatiei sa se
Netopia: companiile vor trimite 90 mil de SMS-uri in 2010
Netopia: companiile vor trimite 90 mil de SMS-uri in 2010
Volumul informarilor si textelor promotionale prin SMS trimise de companii va atinge in acest an pragul de 90 de milioane de mesaje, in crestere cu aproape 30% comparativ cu 2009, potrivit
Cursul valutar: 4,1641 lei/euro
Cursul valutar: 4,1641 lei/euro
Banca centrala a afisat luni un curs de referinta de 4,1641 lei/euro, in scadere cu peste 2 bani (0,56%) fata de maximul ultimelor 4 luni din sedinta anterioara, in conditiile in care si celalte
Viitorul in advertising: userul alege reclama
Viitorul in advertising: userul alege reclama
Ceea ce ar putea schimba navigarea pe Internet ar fi posibilitatea de a-ti defini zona de interes cu privire la reclamele pe care vrei sa le vizualizezi. Cred ca o aplicatie la nivel de browser prin
Agrostar cere demiterea conducerii MADR
Agrostar cere demiterea conducerii MADR
Presedintele Federatiei Agrostar, care va conduce actiunea pe pichet de marti, de la Guvern, a declarat ca va solicita premierului Emil Boc demiterea intregii conduceri a Ministerului Agriculturii
10.000 de firme au intrat in insolventa in T1
10.000 de firme au intrat in insolventa in T1
Numarul firmelor care au intrat in insolventa in primul trimestru al acestui an s-a dublat, la 9.766, fata de 5.173 din perioada similara a anului trecut, in timp ce la nivelul anului trecut au fost
Marica: 100.000 de bugetari constituie clientela politica, doar ei ar trebui disponibilizati
Marica: 100.000 de bugetari constituie clientela politica, doar ei ar trebui disponibilizati
Liderul "Sed Lex", Vasile Marica, a declarat luni ca din cei 250.000 de bugetari care ar trebui disponibilizati in opinia FMI, doar 100.000, care constituie clientela politica, trebuie dati afara,
Seful Allianz-Pensii, sanctionat de CSSPP
Seful Allianz-Pensii, sanctionat de CSSPP
Arbitrul pensiilor private l-a sanctionat pe directorul general al Allianz-Tiriac Pensii, Crinu Andanut, cu 5.000 lei pentru ca nu au fost convetite, in termen legal, contributiile aferente lunii
Agrostar critica programul de reducere a cheltuielilor al Guvernului
Agrostar critica programul de reducere a cheltuielilor al Guvernului
Presedintele Federatiei Agrostar, Niculae Stefan, a declarat luni ca programul Executivului pentru reducerea cheltuielilor nu este unul viabil, deoarece ar fi trebuit sa vizeze, in primul rand,
Vladescu: Demisionez daca in sase luni nu castig "batalia" cu evaziunea fiscala
Vladescu: Demisionez daca in sase luni nu castig "batalia" cu evaziunea fiscala
Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, spune ca isi va da demisia daca in sase luni nu scade evaziunea fiscala, informeaza NewsIn."Prefer ca peste sase luni sa ne adunam aici si sa constatati