Financial Times si-a retras aplicatiile din App Store

Miercuri, 31 August 2011, ora 14:55
1821 citiri
Financial Times si-a retras aplicatiile din App Store

Financial Times (FT) si-a retras aplicatiile pentru iPhone si iPad de pe magazinul App Store al Apple dupa ce compania americana a insistat ca abonamentele la continutul FT sa fie distribuite prin platforma sa, pentru a obtine date despre clienti si 30% din venituri. 

Datele clientilor care cumpara astfel de abonamente ar fi importante pentru Apple din punct de vedere al tintirii mesajelor publicitare.

FT si Apple au negociat timp de cateva luni, insa nu au reusit sa ajunga la un compromis, a declarat miercuri un purtator de cuvant al FT.

Apple a lansat in acest an propriile servicii pe baza de abonament pentru accesarea revistelor, ziarelor, continutului video si muzicii, care insa nu au avut succes printre marii publisheri.

Computerul tableta iPad, lansat acum un an si jumatate, a creat o noua piata in zona de business si a fost unul dintre principalele motoare care au sustinut cresterea numarului de abonati ai site-ului FT.com, care genereaza acum un sfert din vanzarile totale ale Financial Times.

Abonamentele digitale la FT au crescut cu 34% in prima jumatate a acestu ian, la 230.000, iar 22% din traficul FT.com si 15% din noile abonamente vin de pe electronice mobile.

Pentru a-si reduce dependenta de Apple si a dezvolta mai rapid aplicatii pentru celelalte tablete de pe piata, FT a lansat in iunie o versiune web-based a aplicatiei mobile, prima de acest fel scoasa de un publisher important. Aceasta noua aplicatie permite utilizatorilor sa se aboneze pe orice site al FT si sa-si acceseze contul de pe orice computer capabil de navigare pe internet, inclusiv iPad si iPhone.

FT ar trebui sa lanseze, in septembrie sau octombrie, o versiune a aplicatiei sale pentru sistemul de operare Android al Google.

Telefoanele si tabletele bazate pe Android sunt principalii concurenti ai Apple in zona comunicatiilor mobile.

Purtatorul de cuvant al FT a calificat neintelegerea cu Apple drept "amiabila" si a declarat ca publicatia are in plan noi aplicatii pentru App Store.

Urmatoarea ar putea fi lansata chiar in septembrie si va fi finantata din venituri din publicitate, si nu abonamente, fara a intra in conflict cu politica Apple. 

#financial tims, # apple, # app store , #stiri Apple