Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Apple: 1 milion de telefoane, 10 milioane de download-uri

Apple: 1 milion de telefoane, 10 milioane de download-uri
Raportul de activitate pentru primul week-end de la lansarea iPhone 3G arata ca la nivel mondial s-ar putea sa se fi vandut intre 500.000 si un milion de terminale mobile, in timp ce de pe site-ul cu aplicatii pentru iPhone s-au descarcat peste 10 milione de aplicatii, spun oficialii companiei.

Informatiile legate de vanzarile
de telefoane variaza, unii analisti spun ca ar fi doar 500.000, altii
ca s-ar fi depasit un milion de unitati, dar cert este ca telefonul
a plecat de pe rafturile magazinelor din cele 20 de tari unde a fost
lansat oficial. Cifrele sunt mult mai mari decat la prima lansare iPhone,
anul trecut, cand in primele zile s-au vandut in sase tari circa 270.000
de terminale.



 



“iPhone 3G a avut un week-end
uimitor”, a declarat Steve Jobs, care a sustinut cifra de un milion
de telefoane vandute. “Pentru primul iPhone cifra de un milion a fost
atinsa dupa 74 de zile”, a asigurat seful Apple. Jumatate din magazinele
Apple din SUA terminasera stocul de telefoane iPhone 2 inca de duminica
seara. La fel si magazinele partenere. In Europa si Asia operatorii
au declarat ca magazinele lor au ramas fara telefoane iPhone 3G. La
singurul magazin Apple deschis non-stop, era duminica seara o coada
de 400 de persoane.



 



Piper Jaffray & Co a estimat
ca vanzarile ar fi de 425.000 de terminale in primele trei zile. Analistii
spun ca in SUA s-ar fi vandut circa 225.000 de telefoane in aceasta
perioada. Cu toate acestea, specialistii companiei au recunoscut ca
ar putea sa aiba “prea putine informatii”.



 



Lansarea a fost marcata de
numeroase incurcaturi, erori si probleme. Gurile rele il acuza pe co-fondatorul
Apple Steve Wozniak ca a intrat in fata la unul dintre magazinele Apple
si nu a asteptat la coada sa-i vina randul. Unii clienti nu si-au putut
activa serviciul AT&T, din cauza unor probleme de retea, care au
facut ca o parte dintre ei sa nu poata vorbi la telefon nici macar luni.



 



Apple, care a inutit iar excelent
unde se va indrepta interesul publicului, vrea sa isi extinda brandul
din lumea computerelor si a playerelor muzicale in cea a telefoanelor
inteligente, pentru a-si asigura cresterea pe viitor. Convergenta dintre
celular si computer a fost remarcata rapid si de specialistii Apple,
iar iPhone este rezultatul incrucisarii unui Mac cu telefonul mobil
obisnuit. Noua versiune aduce reteaua 3G cu transfer de date mai rapid,
GPS si alte functii avansate. Fiind un sistem de operare Mac OS X, poti
face aproape orice ca pe un computer Mac.



 



Apple si-a propus sa vanda
anul acesta 10 milioane de telefoane iPhone, ajungand la o cota de piata
de 1% la nivel mondial. Vanzarile de terminale iPhone cresc rapid, dar
compania ramane pe locul doi dupa BlackBerry in preferintele utilizatorilor
business americani. Noul model costa 199 de dolari in Statele Unite,
cu abonament AT&T, pentru versiunea cu hard-disc de 8GB. Modelul
de 16GB costa 299 dolari. Daca utilizatorul nu doreste abonament, poate
cumpara telefonul cu 600 de dolari, dar acesta este tot codat in reteaua
AT&T, a declarat un oficial al companiei.



 



Un articol de Dan Dragomir.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3642 ori