iPad, sinonim cu tableta? Apple calca pe urmele Xerox si Google

Luni, 09 Aprilie 2012, ora 08:43
3552 citiri
iPad, sinonim cu tableta? Apple calca pe urmele Xerox si Google

iPad ar putea deveni curand numele general pentru tablete, daca judecam dupa succesul de care s-a bucurat tableta Apple si efectul pe care un astfel de succes l-a avut, de-a lungul timpului, asupra marilor branduri.

Adidas a devenit numele general pentru incaltamintea sport, Xerox pentru fotocopiere, cand vrem sa cautam ceva pe internet spunem "cauta pe Google". Cat a mai ramas pana la integrarea iPad in vocabular, se intreaba jurnalistii de la USA Today?.

"Pentru marea majoritate, ideea unei tablete este capturata de ideea de iPad", sustine Josh Davis, Manager la Abt Electronics in Chicago. "Cei de la Apple au dat, practic, nastere unei noi categorii de produse", explica specialistul.

Companiile duc o adevarata lupta pentru a face din brandul lor nume obisnuite, insa doar cateva branduri devin atat de bine integrate in vocabular, astfel incat sa devina sinonim cu produsul in sine.

Aceasta "generizare" poate fi si buna, dar si rea pentru companii precum Apple, care trebuie sa gaseasca un echilibru intre dorinta lor de recunoastere a brandului si teama de o eventuala deteriorare a sa.

Este una dintre cele mai mari contradictii din business, Companiile cheltuiesc sume foarte mari pentru a crea un brand. Apoi, ele cheltuiesc si mai mult pe marketing, al carui efect nedorit ar putea fi transformarea brandului intr-un nume atat de cunoscut, incat sa devina denumirea pentru toate produsele similare de pe piata.

"Exista o tensiune intre departamentele care se ocupa de partea legala a "marcii inregistrate" si departamentele de marketing care au o singura preocupare: vanzarile. Oamenii de la marketing isi doresc un brand cat se poate de raspandit, in timp ce avocatii isi fac griji ca marca inregistrata ar putea sa-si piarda intreaga semnificatie", explica Michael Atkins, avocat pe propbleme de marca inregistrata in Seattle.

Fenomenul nu are loc tocmai frecvent. Statisticile arata ca mai putin de 5% din brandurile americane se transforma intr-o denumire generala a gamei de produse. Astfel, numele brandului devine atat de popular incat eclipseaza brandurile concurente atat in vanzari, in cota de piata, cat si in mintea consumatorului.

"Odata ajuns in acest punct, compania nu mai are cum sa dea inapoi. Nu ai cum sa controlezi raspandirea unui cuvant in limbajul uzual", explica Michael Weiss, profesor de lingvistica la universitatea Cornell.

Dezavantajele generalizarii

Cea mai mare teama a unei companii este ca brandul sau sa devina atat de des utilizat pentru a descrie un produs, incat numele devine prea general pentru a fi considerat o marca inregistrata.

Xerox este cel mai relevant exemplu pentru aceasta abordare.

Compania, care a introdus primul aparat de fotocopiere in America in 1959, s-a aflat timp de zeci de ani in lupte continue pentru a impiedica generalizarea numelui sau.

Succesul de care s-a bucurat aparatul i-a determinat pe oameni sa foloseasca numele "Xerox" pentru a se referi la orice aparat de fotocopiat, la hartiile copiate, dar si la activitatea de fotocopiere.

"Spre sfarsitul anilor '70, am fost foarte aproape de a ne transforma intr-un nume 'general'. Atunci am inceput sa actionam proactiv pentru a ne proteja brandul", sustine Barbara Basney, vicepresedinte de Global Advertising la Xerox.

Avantajele unei astfel de generalizari

Uneori companiile au si mari beneficii in momentul in care brandul lor devine un nume comun, iar cel mai bun exemplu pentru aceste efect benefic este Google.

Motorul de cautare a fost creat in 1998 cand Alta Vista si Yahoo! erau cele mai bune motoare de cautare. Google, care a creat o formula ce oferea raspunsuri mult mai relevante decat ale competitorilor, a devenit atat de cunoscut, incat oamenii au inceput sa spuna "cauta pe Google" cand recomanda o cautare pe internet.

"E clar ca nu spui 'ce-ar fi sa caut pe Google?' si apoi accesezi Bing sau Yahoo!", explica Jessica Litman, expert in drepturi de autor, dimensiunile succesului.

Si Apple a beneficiat din generalizarea numelor sale de brand care au devenit sinonime cu toate produsele similare de pe piata. iPod este inca un nume general pentru orice "digital music player" sau "MP3 player".

Pentru moment, Apple detine majoritatea procentuala in piata pe categoria tablete, care include si tableta Kindle Fire de la Amazon si Samsung Galaxy Tablet. iPad-ul detine 73% din totalul de 63,6 milioane de tablete vandute anul trecut la nivel global, potrivit unui raport realizat de compania de cercetare Gartner.

Cel mai probabil cota de piata Apple va scadea, odata cu aparitia altor tablete, insa expertii sustin ca acest lucru nu va contribui neaparat la umbrirea numelui "iPad" pentru consumatori.

#ipad tableta, #iPad nume tableta, #tableta apple , #Produse