Apple vrea sa lanseze un iPad mai mic si mai ieftin

Miercuri, 04 Iulie 2012, ora 11:59
1650 citiri
Apple vrea sa lanseze un iPad mai mic si mai ieftin

Apple planuieste sa lanseze un iPad mai mic si mai ieftin pana la sfarsitul acestui an, au declarat doua persoane apropiate acestui proiect.

Apple vrea sa isi pastreze suprematia pe piata tabletelor prin lansarea acestui nou iPad, tinand cont de faptul ca Google si Microsoft pregatesc dispozitive asemanatoare.

Noul model de iPad va avea un ecran cu o diagonala de sapte sau opt inci, mai putin decat versiunea existenta de 9,7 inci, a spus una dintre surse. Acest produs, pe care Apple l-ar putea anunta in octombrie, nu va avea ecranul high-definition incorporat in iPad-ul lansat in martie, potrivit Bloomberg.

Un iPad mai mic si mai ieftin ar putea sa submineze ambitiile Google, Microsoft si Amazon.com de a castiga teren pe piata tabletelor avansate, spune Shaw Wu, analist la Sterne Agee & Leach Inc. Noul dispozitiv va avea probabil un pret apropiat tabletei Nexus 7 lansata de Google si dispozitivului Kindle Fire de la Amazon, ambele avand ecrane de sapte inci si un pret de 199 de dolari.

"Va fi cel mai mare cosmar pentru competitori", a spus Shaw Wu intr-un interviu. "Mingea este in curtea Apple".

Trudy Muller, purtatoare de cuvant a companiei Apple, a refuzat sa comenteze pe marginea acestor informatii.

Apple detine 61% din piata tabletelor

De la lansarea pe piata a iPad-ului in aprilie 2012, Apple a dominat piata tabletelor. DisplaySearch a estimat ca valoarea acestei piete va ajunge la 66,4 miliarde de dolari anul acesta. Apple detine 61% din aceasta piata, potrivit Gartner Inc.

Rivalii Apple sunt nerabdatori sa castige o cota cat mai mare din aceasta piata. Google a anuntat ca va lansa tableta Nexus 7, iar oficialii Microsoft au spus ca vor comercializa tableta Surface, ce va avea un ecran cu o marime similara iPad-ului.

Competitorii Apple ar putea avea succes insa pe piete pe care gigantul american nu s-a dezvoltat, afirma analistul Jan Dawson de la Ovum Ltd. Tableta Surface va fi prezentata in doua versiuni si se adreseaza persoanelor care intentioneaza sa utilizeze in continuare software-ul Windows de la Microsoft, a spus Dawson.

Tableta Surface ar putea fi mai scumpa decat iPad-ul si ar putea viza o clasa emergenta de laptopuri numita Ultrabook-uri, adauga Dawson. Cel mai recent iPad lansat pe piata are un pret cuprins intre 499 de dolari si 829 de dolari.

Tableta Nexus 7 de la Google ar putea concura cu Kindle Fire de la Amazon, lansata in septembrie 2011. Nexus 7, produsa de Asustek Computer Inc., are un procesor mai rapid si o durata a bateriei mai mare decat Kindle Fire, ca si o camera frontala.

Strategia de piata a companiei Apple, mai buna decat a competitorilor sai

Concurenta cu un iPad comercializat la un pret mai mic va fi o provocare, considera Shaw Wu. Apple are avantajul ca detine mai mult de 225.000 de aplicatii create special pentru versiunea existenta de iPad.

Apple detine mai mult de 360 de magazine de unde noul iPad va putea fi cumparat si testat de catre consumatori. Oficialii Google au spus ca Nexus 7 va fi disponibil numai in magazinul sau online, in timp ce Microsoft isi va vinde tabletele online si printr-un lant de magazine ce contine mai putin de 20 de unitati.

Apple a luat in considerea lansarea unei tablete de dimensiuni mai mici dupa ce a inceput sa comercializeze iPad-ul. Aceasta abordare a functionat pentru iPod-ul Apple, cel mai bun music player din lume, care are mai multe versiuni de marimi si culori.

Apple are o strategie de piata bine gandita, putand sa inregistreze un profit similar cu cel al iPad-ului, in conditiile in care va folosi probabil cel mai ieftin ecran, adauga Wu. In plus, Apple ar putea comercializa acest dispozitiv la preturi mai mari fara ca vanzarile sa ii fie afectate.

Miza este ridicata in cazul vanzarilor de hardware ale companiilor Microsoft si Google, care au riscat prin indepartarea de partenerii vechi precum Samsung si comercializarea propriilor lor tablete.

#Apple versiune noua iPad, #Apple nou iPad, #competitori Apple, #Apple strategie de piata, #Apple piata tabletelor , #Produse