Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Actiunile Apple au pierdut 15%. Compania a ajuns dependenta de un singur produs

Actiunile Apple au pierdut 15%. Compania a ajuns dependenta de un singur produs


In primavara, profitul raportat de Apple si valoarea de piata a companiei ii facea pe unii analisti sa compare performanta firmei conduse de Tim Cook cu PIB-ul unui mic stat european, Slovacia de exemplu.

Acum, 15 procente din valoarea actiunilor companiei au fost sterse de caderea suferita pe bursa, iar cauzele demonstreaza ca "economia" Apple tinde sa fie dependenta un singur produs, relateaza CNN.

In faza de corectie

Fata de varful atins in aprilie, actiunile Apple au coborat cu 15 procente, pana la pretul de 114 dolari, intrand intr-o faza de corectie. Pentru multi investitori, caderea suferita de cea mai performanta companie de pe piata pare de-a dreptul de neinteles.

Castigurile s-au dovedit bune pentru actionari, desi jucatorii de pe Wall Street s-au aratat putin dezamagiti de faptul ca vanzarile iPhone nu au mers la fel de bine conform prognozei.

Sunt destule ingrijorari legate de faptul ca produsele Apple nu mai evolueaza atat de performant pe piata chineza. Vanzarile din China au reprezentat 25% din totalul vanzarilor companiei in ultimul trimestru.

A pierdut locul fruntas

Daca in primele trei luni ale acestui an, China a reprezentat motorul care a umflat rezultatele financiare rportate de companie, din martie si pana in iulie, situatia s-a schimbat dramatic.

Conform companiei Canlays, structura clasamentului in vanzari de tehnologie mobile pe piata din China s-a schimbat.

Daca in primul trimestru, Apple a reusit sa se mentina pe primul loc, in prezent se claseaza in spatele firmelor autohtone Xiaomi si Huawei.

Declinul iPhone

Colin Gillis, analist la BGC Partners, are si o alta explicatie conform careia investitorii au inceput sa se intrebe daca piata smartphone-urilor nu si-a atins deja varful.

Gillis sustine si ca upgrade-urile telefoanelor inteligente se fac intr-un ritm mai lent, iar lumea nu mai este interesata sa cumpere noi telefoane cu foarte putine functii suplimentare.

"Poate Apple sa gaseasca noi piete geografice pentru a creste? Probabil nu. Vor fi capabili sa creasca pretul de vanzare peste medie? Probabil nu. Sunt dependenti de iPhone? Da. Cam atat mai este loc pentru dezvoltarea actuala a Apple", argumenteaza analistul BGC.

Gillis afirma ca investitorii isi doresc sa vada compania lucrand la noi produse care sa asigure venituri si un profit cat mai mare in viitor.

"Nu se pot baza la infinit pe iPhone, iar Apple Watch nu reprezinta decat un produs de nisa", crede Colin Gillis.

Un munte de bani

In conturi, chiar daca cele mai multe sunt in paradisuri fiscale din afara tarii pentru a evita plata impozitelor, Apple detine o avere impresionanta: 203 miliarde de dolari.

Unele sume de bani sunt folosite in astfel de perioade de declin pe bursa pentru rascumpararea actiunilor firmei, insa acest lucru nu ii multumeste intru totul pe investitori.

Directorul unui fond de investitii sustine ca nu are in portofoliu actiuni Apple si nu este interesat nici acum sa investeasca in companie.

"Nu suntem atrasi de companiile care dau lovitura cu cate un produs. Oricat de buni sunt cei de la Apple, ei vor trebui sa inoveze continuu", explica Mark DeVaul, director in cadrul Hennessy Equity and Income Fund.

Exact pe acelasi ton, Gillis sustine ca banii investiti in rascumpararea actiunilor ar trebui directionati in cercetare si dezvoltare.

"Ar fi placut sa vezi ca Apple ajunge sa se bazeze pe venituri generate de mai multe produse de top. Investitorii vor regreta candva ca nu s-au folosit banii dati pe rascumpararea actiunilor pentru dezvoltarea altor produse de viitor", explica analistul.

Cel mai probabil, declinul Apple pe bursa nu va continua prea mult, dar o crestere spectaculoasa nu este de asteptat decat daca firma va reusi sa uimeasca piata cu un alt produs decat iPhone. Poate iCar?

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 4621 ori