Apple a anunțat în evenimentul de luni, 9 septembrie, generații noi pentru dispozitivele iPhone (16 și 16 Pro), Apple Watch și Airpods, alături de prezentarea noului sistem de operare iOS 18. Cei care dețin un iPhone și abia așteaptă actualizarea vor avea de așteptat doar câteva zile.
La exact o săptămână după prezentarea noilor iPhone-uri, pe 16 septembrie, utilizatorii vor putea deja instala cea mai nouă versiune de iOS, a anunţat Apple luni, după ce a prezentat seria iPhone 16.
iOS 18 aduce o serie întreagă de noutăţi, multe dintre acestea concentrate pe partea de personalizare a interfeţei grafice.
Din acest punct de vedere, se va remarca posibilitatea mutării libere a aplicaţiilor pe ecranul principal şi modul întunecat pe care îl pot folosi pictogramele acestora.
Tot pe partea de personalizare, va exista un control mult mai mare asupra Control Center, care va oferi mai multe opţiuni, cu mai multe funcţii ce pot fi adăugate şi mai multe modalităţi de modificare a butoanelor de aici.
Aplicaţiile Apple vor fi şi ele actualizate cu această ocazie. Printre aplicaţiile care vor primi cele mai notabile schimbări se numără aplicaţia Photos, care va oferi o nouă interfaţă cu noi modalităţi de organizare şi căutare a fotografiilor.
Va exista şi o nouă aplicaţie, Passwords, care va găzdui toate parolele utilizatorilor, cu funcţii de organizare şi căutare.
iOS 18 este compatibil cu următoarele dispozitive:
iPhone 16iPhone 16 PlusiPhone 16 ProiPhone 16 Pro MaxiPhone 15iPhone 15 PlusiPhone 15 ProiPhone 15 Pro MaxiPhone 14iPhone 14 PlusiPhone 14 ProiPhone 14 Pro MaxiPhone 13iPhone 13 miniiPhone 13 ProiPhone 13 Pro MaxiPhone 12iPhone 12 miniiPhone 12 ProiPhone 12 Pro MaxiPhone 11iPhone 11 ProiPhone 11 Pro MaxiPhone XSiPhone XS MaxiPhone XRiPhone SE (de la a doua generaţie)
...citeste mai departe despre "Lista modelelor de iPhone compatibile cu actualizarea la iOS 18. Ce schimbări aduce și când este lansat global" pe Ziare.com