Apple, acuzați de Comisia Europeană că magazinul lor de aplicații încalcă legislația UE. Ce riscă gigantul tehnologic

Luni, 24 Iunie 2024, ora 16:48
122 citiri
Apple, acuzați de Comisia Europeană că magazinul lor de aplicații încalcă legislația UE. Ce riscă gigantul tehnologic
FOTO: GSMArena

Comisia Europeană a deschis luni, 24 iunie, calea unor sancţiuni grele împotriva Apple, estimând, în primă instanță, că magazinul de aplicaţii App Store nu respectă regulile concurenţei Uniunii Europene şi a anunţat altă anchetă împotriva gigantului american, relatează AFP.

”Regulile App Store încalcă regulamentul pieţelor digitale (DMA), pentru că ele îi împidică pe dezvoltatorii de aplicaţii să orienteze consumatorii către canale de distribuire alternative în oferte şi conţinut”, acuză Bruxellesul într-un ”aviz preliminar” trimis gigantului american.

”Suntem hotărâţi să folosim cutia cu scule clară şi eficientă a DMA pentru a pune capăt rapid unei saga care durează deja de prea mulţi ani”, anunţă comisarul european însărcinat cu domeniul digital Thierry Breton.

”Noul slogan al Apple ar trebui să fie «acţionăm altfel». De prea mult timp, gigantul tech dă afară întreprinderi inovatoare şi-i privează pe consumatori de noi posibilităţi”, apreciază el.

Acest aviz constituie o premieră în cadrul noilor reguli ale concurenţei introduse de DMA – care au devenit constrângătoare de la 7 martie.

El intervine după deschiderea unei anchete la 25 martie.

Apple are de-acum posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare prin acces la dosar. Grupul va putea răspunde în scris concluziilor preliminare.

În cazul în care aceste concluzii se confirmă, CE va adopta o decizie definitivă cu privire la neconformitate până la sfârşitul lui martie 2025.

Apple ar putea să fie amendat atunci cu până la 10% din cifra de afaceri mondială, iar ulterior cu până la 20%, în cazul unei infracţiuni repetate.

Gigantul californian a anunţat o cifră de afaceri de 383 de miliarde de dolari în exerciţiul bugetar anual care s-a încheiat la sfârşitul lui septembrie 2023.

În virtutea DMA, ”întreprinderile care îşi distribuie aplicaţiile prin App Store al Apple este necesar să-şi informeze în mod gratuit clienţii despre posibilitatea de a cumpăra mai ieftin, să-i dirijeze către aceste oferte şi să le permită să facă aceste achziţii”, precizează CE.

Bruxellesul consideră în prezent acest lucru nu este posibil din cauza condiţiilor comerciale impuse de către Apple dezvoltatorilor de aplicaţii.

Comisia anunţă totodată că deschide altă anchetă împotriva Apple cu privire la neconformare la DMA.

Investigaţia urmează să analizeze noi contracte comerciale ale Apple în UE destinate dezvoltatorilor de aplicaţii care vor să-şi distribuie serviciile în afara App Store.

Ei sunt obligaţi să plătească Apple un comision – considerat descurajator de către mulţi actori din ecosistem.

Bruxellesul urmează să analizeze parcursul utilizatorului, jalonat de mesaje de alertă, în cazul utilizatorilor iPhone care vor să descarce aplicaţii din afara App Store.

...citeste mai departe despre "Apple, acuzați de Comisia Europeană că magazinul lor de aplicații încalcă legislația UE. Ce riscă gigantul tehnologic" pe Ziare.com

Platforma Glovo, anchetată de Uniunea Europeană pentru înțelegeri de tip cartel
Platforma Glovo, anchetată de Uniunea Europeană pentru înțelegeri de tip cartel
Compania germană Delivery Hero SE și subsidiara sa spaniolă, Glovo, vor fi investigate pentru practici comerciale neconcurențiale în Uniunea Europeană. Comisia Europeană va verifica dacă...
Guvernul vrea să negocieze la Bruxelles un răgaz de 7 ani pentru reintrarea României în ținta deficitului de 3%. Cum se apără Ciolacu
Guvernul vrea să negocieze la Bruxelles un răgaz de 7 ani pentru reintrarea României în ținta deficitului de 3%. Cum se apără Ciolacu
Premierul Marcel Ciolacu a confirmat că România va negocia un acord cu noua Comisia Europeană pentru a reveni la ținta de deficit de 3%. Motivul ar fi încurajarea dezvoltării „accelerate”...
#Apple App Store, #legislatie ue, #Comisia Europeana , #Stiri Internet

Curs valutar

1 EUR = 4.9729 RON

0.0013

1 USD = 4.5749 RON

0.0104
  1. Datele personale ale peste 600.000 de clienți Emag, compromise într-o breșă de securitate la o firmă de facturare online
  2. Cum a scăpat China de cel mai mare colaps tehnologic global, provocat de CrowdStrike
  3. Cine e de vină pentru mega-pana IT care afectează companii aeriene, bănci și alte instituții de stat. De la ce a pornit totul
  4. Ungaria ne-a mai dat o lecție. Domeniul în care a devenit mult mai bună ca noi
  5. 5 funcții avansate ale Windows 11 care îmbunătățesc performanța PC-ului
  6. FBI a deblocat telefonul atacatorului care a tras asupra fostului președinte Trump
  7. Câte calculatoare au fost afectate de criza informatică provocată de update-ul CrowdStrike. Anunțul făcut de Microsoft
  8. Veste bună pentru șoferi. Android Auto va permite controlul radioului mașinii în curând
  9. One UI 7: Samsung se pregătește pentru schimbări majore de interfață inspirate de competiție. Ce vrea să împrumute de la Apple
  10. Pana informatică a Microsoft a produs haos pe aeroporturi. Bilete mai scumpe de zeci de ori la zborurile fără întârzieri