Franta si Germania vor activarea clauzelor de salvgardare pentru Romania si Bulgaria

Miercuri, 06 Decembrie 2006, ora 03:21
778 citiri

Un text in care se insista pentru impunerea clauzelor de salvgardare pentru Bulgaria si Romania s-ar putea sa fie adoptat luni de catre Consiliul ministrilor afacerilor externe ai statelor membre.

Reuniunea ministrilor va avea loc la Bruxelles si este dedicata negocierilor cu Turcia, insa documentul final va contine un paragraf referitor la aderarea celor doua noi state. Presedintia finlandeza a propus un text in care "saluta aderarea Bulgariei si Romaniei la Uniunea Europeana" si mentioneaza ca aderarea acestora finalizeaza cu succes cea de-a cincea extindere a Uniunii, insa cateva state insista pentru un ton mai critic.

Se asteapta ca Franta si Germania sa iasa cu o propunere comuna, in care sa insiste ca procesele din Bulgaria si Romania sa fie urmarite indeaproape de catre Comisia Europeana si aceasta sa impuna masuri restrictive in domeniul sistemului judiciar, daca se confirma suspiciunile legate de faptul ca reformele judiciare nefinalizate din cele doua state pot sa aiba vreo influenta asupra Uniunii.Propunerea comuna a fost dezbatuta de catre presedintele Frantei, Jaqcues Chirac, si cancelarul german, Angela Merkel, in cadrul intalnirii pe care au avut-o marti, conform unui diplomat de la Consiliul Europei.

De asemenea, probabil si Austria se va opune tonului ridicat al formularii finlandeze si va insista pentru un text care sa contina o avertizare adresata noilor state privind masurile care se vor impune in cazul in care nu finalizeaza reformele.

Variantele vor fi dezbatute de catre reprezentantii permanenti ai statelor membre, la Bruxelles, miercuri si joi, dar decizia finala va fi luata luni de catre ministrii de externe. Potrivit unor diplomati europeni, tonul textului referitor la Bulgaria si Romania va depinde foarte mult de decizia pe care acestia o vor lua in privinta Turciei.

Daca Consiliul de Ministri va conveni sa blocheze negocierile cu Turcia, dupa cum solicita Germania, probabil ca propunerea franco-germana privind concluziile intalnirii se va bucura de sustinerea Greciei, Portugaliei si Ciprului. Anglia, Olanda si tarile scandinave, care doresc ca negocierile cu Turcia sa continue, ar sustine textul presedintiei finlandeze a Uniunii.

Intre timp, Guvernul Bulgariei intentioneaza sa trimita o scrisoare presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, in care sa-l informeze despre progresele inregistrate de tara pana in prezent.

DNEVNIK (Bulgaria)

Rador