Vass: Nu trebuie discutata in aceasta perioada modificarea Codului Fiscal

Miercuri, 26 Octombrie 2011, ora 17:37
1508 citiri
Vass: Nu trebuie discutata in aceasta perioada modificarea Codului Fiscal

Modificarile Codului Fiscal nu trebuie discutate in aceasta perioada, pentru ca acum primeaza stabilitatea fiscala, a declarat miercuri consilierul premierului, Andreea Paul Vass.

"Cea care primeaza acum semnificativ ramane stabilitatea fiscala, predictibilitatea mediului investitional. Este mult mai importanta acum predictibilitatea decat orice mutatie in sus sau in jos a fiscalitatii in 2012", considera Vass.

Aceasta a mentionat ca riscurile de imprumut ale Romaniei cresc foarte mult in anii urmatori. Datoriile suverane ale tarilor dezvoltate vor pune presiune pe cererea de imprumuturi. Aceasta presiune va determina o crestere a ratelor dobanzilor, in urmatorii ani.

"Daca va uitati la primele noua luni in executia bugetara a Romaniei veti vedea ca deja costurile cu ratele dobanzilor au crescut cu 26 de procente, iar aceasta presiune creste semnificativ in 2013 si 2014. Din acest punct de vedere este obligatorie atitudinea bugetara responsabila de diminuarea deficitului . Trebuie sa invatam odata, si noi Romania, sa facem lucrurile bune. Daca au reusit tarile vecine, si uitati-va putin mai la sud in Bulgaria, Romania de ce nu ar putea sa o faca?", a mai spus Vass.

#cod fiscal, #modificari cod fiscal, #cod fiscal criza financiara, #datorii suverane modificari fiscale , #Economist