Magnatul rus Vitali Machitski, primul strain cetatean de onoare al Slatinei

Joi, 01 Iulie 2010, ora 16:13
3974 citiri
Magnatul rus Vitali Machitski, primul strain cetatean de onoare al Slatinei

Primarul Slatinei, Darius Valcov, i-a conferit, joi, titlul de cetatean de onoare al municipiului magnatului rus Vitali Machitski, patronul grupui olandez VITMECO, actionarul majoritar al Alro Slatina, informeaza corespondentul NewsIn.

Darius Valcov i-a inmanat distinctia fiului magnatului, Pavel Machitski, prezent la manifestarile prilejuite de implinirea a 45 de ani de la prima sarja de aluminiu romanesc si a 40 de ani de la punerea in functiune a primelor capacitati de prelucrare a aluminiului la Slatina.

"Multumesc administratiei locale, primarului Slatinei, in numele tatalui meu, pentru aceasta distinctie si le multumesc angajatilor Alro care au contribuit, prin munca lor, la dezvoltarea societatii. Sper ca uzina sa mearga foarte bine si pe viitor si astfel sa continuam sa sprijinim comunitatea locala", a declarat Pavel Machitski, dupa ce si-a cerut scuze ca tatal sau nu pate participa la manifestari.

Decernarea titlului de cetatean de onoare al Slatinei miliardarului rus s-a facut in baza unei hotarari a consilierilor locali luata la propunerea primarului Darius Valcov.

Edilul si-a justificat initiativa prin contributia substantiala adusa bugetului local de catre combinat, care este principalul contribuabil ca sume platite sub forma de taxe si impozite locale, dar si prin implicarea financiara in domenii precum sanatatea, educatia, invatamantul, cultura, sportul de performanta local.

Potrivit primarului Slatinei, contributia Alro la bugetul local din 2003 a fost 8 milioane de dolari, in timp ce valoarea sponsorizarilor s-a ridicat doar in ultimii doi ani la 4,5 milioane de lei.

Potrivit lui Darius Valcov, Alro s-a evidentiat si prin sumele foarte importante in proiecte cu impact direct sau indirect asupra mediului, in acest sens fiind cheltuiti in ultimii 10 ani aproximativ 100.000.000 USD.

Magnatul rus Vitali Machitski este primul strain caruia i-a fost conferit titlul de cetatean de onoare al Slatinei.

#alro magnat rus cetatean onoare , #stiri Alro