Alro Slatina va investi un miliard de dolari pentru constructia unei termocentrale proprii pe carbune

Vineri, 16 Februarie 2007, ora 09:15
1201 citiri

Producatorul de aluminiu Alro Slatina intentioneaza sa investeasca circa un miliard de dolari pentru constructia unei termocentrale proprii pe carbune, cu o putere de 1.000 de MW, care ii va putea asigura o anumita independenta energetica, a anuntat, joi, presedintele Consiliului de Administratie al societatii Alro, Christian Wuest, intr-o conferinta de presa.


"Vom demara in partea a doua a acestui an un studiu de fezabilitate pentru acest proiect, care va decide locatia cea mai potrivita pentru constructia centralei", a spus Wuest. Acesta a precizat ca odata cu finalizarea acestui proiect compania va avea o predictibilitate a costurilor cu energia electrica dar si posibilitatea de a pastra competitivitatea si in conditiile unei eventuale scaderi a cotatiei aluminiului pe piata internationala.

In ultimii 10 ani costurile cu achizitia energiei electrice la Alro au crescut cu peste 135 la suta, la ora actuala acesta reprezentand 35 la suta pe tona de aluminiu in costurile de productie.

"La finele anului trecut compania a cumparat, in baza unui contract pe sase luni, energie electrica de pe bursa de electricitate OPCOM, la un pret de peste 60 dolari/MWh, dublu comparativ cu preturile uzuale de care beneficiaza competitorii sai din UE", a precizat presedintele Consiliului de Administratie al societatii Alro. In aceste conditii costurile cu energia au atins 40 la suta in tona de aluminiu. Alro a cumparat de pe OPCOM circa 25 la suta din consumul total de energie care se ridica anual la 4 TW.

Pe de alta, producatorul de aluminiu nu exclude participarea la proiectul de la Cernavoda - pentru constructia reactoarelor 3 si 4 - cu circa 250 milioane dolari, in functie de deciziile pe care le va lua statul roman. "Ambele proiecte sunt valabile si le luam in calcul la ora actuala" ,a spus reprezentantul Alro.

Alro a propus incheierea unor contracte directe pe termen lung cu producatorii de energie avantajoase pentru ambele parti, conform practicilor din UE, tinand cont ca este la ora actuala cel mai mare consumator de energie electrica din Romania, cu 8 la suta din consumul national.

In UE, marii consumatori industriali au reduceri la taxele de transport ale energiei electrice sau preturi mai mici in conditiile in care au incheiat contracte care pot asigura dezvoltarea companiei pe termen lung.

"In lipsa unei surse de materie prima si de energie predictibile pe terme lung nu putem face nici un fel de strategii", a mai spus Christian Wuest.

Producatorul de aluminiu Alro Slatina a inregistrat in 2006 o cifra de afaceri preliminata de circa 781,9 milioane dolari si un profit net de aproximativ 134,7 milioane dolari, in conditiile in care, in 2005, cifra de afaceri a companiei a fost de 550 milioane dolari, iar profitul net de trei ori mai mic - aproximativ 40 milioane dolari.

Alro a facut investitii totale de peste 182 milioane dolari, in ultimi cinci ani. Aceste investitii au condus la o crestere a productivitatii de la 50 de tone pe angajat in 2002 la circa 70 de tone pe angajat in 2006, cu toate ca este inca la jumatate fata de nivelul mondial.

In 2006 investitiile au fost de aproape 30 milioane euro si au vizat modernizarea capacitatilor de productie, productia de aluminiu primar depasind 262.056 tone, iar cea de aluminiu prelucrat de 41.004 tone. In 2006, productia a crescut cu circa 7-8 la suta fata de anul anterior.

In 2006, Alro avea 4.450 angajati, fata de un numar de 5.300 in 2005. Pentru acest an producatorul de aluminiu nu intentioneaza sa reduca personalul.

Alro este cel mai important producator de aluminiu primar din Europa Centrala si de Est si singurul producator de aluminiu si aliaje pe baza de aluminiu din Romania. Capacitatea sa de productie instalata este de peste 260.000 de tone anual. Alro Slatina a preluat pachetul majoritar de actiuni Alum in 2005, pentru suma de 9,5 milioane dolari si a investit pana acum peste 70 de milioane de dolari, din care 4,73 milioane dolari investitii de mediu si 45 milioane dolari majorari de capital. De asemenea, din 2006 a fost demarata fuziunea cu Alprom Slatina.

Alro este o societate pe actiuni, cotata la Bursa de Valori Bucuresti, 70 la suta din productie indreptandu-se catre pietele externe. Principalele piete de desfacere pentru aluminiul produs la Alro sunt tarile Uniunii Europene, dar si Turcia si tarile din zona Balcanilor. Compania exporta, de asemenea, in Statele Unite, Israel, Coreea de Sud si Arabia Saudita. Compania detine certificarea ISO 9001 pentru managementul calitatii, produsele sale respectand standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metals Exchange - LME).


Bloombiz
(Sursa: Rompres)

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...