Tariceanu vrea prin noi insine, dar nu are cu cine

Marti, 16 Septembrie 2008, ora 14:49
4421 citiri
Tariceanu vrea prin noi insine, dar nu are cu cine

Alarmat de criza financiara ce vine dinspre America precum o furtuna tropicala, liberalul Calin Popescu Tariceanu si-a amintit de celebra sintagma a inaintasilor lui Bratieni : " prin noi insine ".

" Trebuie sa intelegem ca, pe termen lung, economia Romaniei trebuie sa se bazeze pe o coloana vertebrala alcatuita din operatori economici cu capital romanesc ", a spus primul ministru, recunoscand faptul ca in momentul de fata economia romaneasca este dominata de societati multinationale. Nici nu stim cum sa interpretam pozitia domnului Tariceanu , care in cei aproape patru ani de guvernare a facut aproape tot ce i-a stat in putinta pentru atragerea capitalului strain. Si nu a facut rau, spunem noi, chiar daca acest capital ne face acum mult mai vulnerabili.

In anul 1925, plecand de la formula "prin noi insine ", predecesorii liberalilor de azi, votau asa zisa lege a monelor, prin care se incerca limitarea patrunderii capitalului strain in economia romaneasca, dupa ce aceiasi liberali, condusi de Bratieni, incurajau aceasta expansiune cu cativa ani mai devreme.

Sase ani mai tarziu, national-taranistii, au mers si mai departe promovand un adevarat protectionism fata de capitalul strain, care apucase deja sa se infiltreze in domeniile cheie ale economiei. Se pare, ca, iata, istoria se repeta, chiar daca nu am ajuns inca la masuri extreme, cum au fost cele ale national-taranistilor.

Am ajuns oare sa ne fie frica de capitalul strain , pe care numai ca nu l-am implorat sa vina timp de 18 ani ? Credem ca nu, acest capital finantand inca o buna parte din deficitul extern si contribuind substantial la cresterea Produsului Intern Brut al Romaniei. Avertismentul premierului Tariceanu are, totusi, substanta.

Spre deosebire de perioada interbelica, cand guvernele de la Bucuresti vorbeau tot mai insistent de necesitatea industrializarii Romaniei, dupa anul 1990 am preluat o economie destul de industrializata, chiar daca disproportionat dezvoltata.

Ce s-a ales din aceasta economie, dupa 18 ani ? De aici ar trebui sa pornim la judecata afirmatiilor primului ministru liberal, caci patrunderea capitalului strain nu a coincis si cu o relansare a industriei, decat in cateva sectoare cheie, care pot fi abandonate fara prea mare efort, daca situatia internationala o va impune.

Asadar, sa trecem la cateva exemple concrete. Industria siderurgica producea inainte de 1990 circa 15 milioane tone otel/an, insa la un nivel de productivitate aflat printre cele mai scazute din Europa. In prezent producem peste 6 milioane tone otel/an, dupa ce in negocierile de aderare ne-a fost stabilita o cota limita de 9,1 milioane tone otel/an. Nu asta-i problema.

Absolut toate combinatele din domeniu au fost privatizate exclusiv cu capital strain. Arcelor Mittal detine fostele combinate siderurgice de la Galati si Hunedoara, precum si producatorii de tevi Mittal Steel Roman si Mittal Steel Iasi. Un alt gigant mondial, grupul rus Mechel, detine combinatele de la Tragoviste si Campia Turzii.

Despre combinatul de la Resita, apartinand rusilor de la TMK sau cel de la Calarasi, preluat de Tenaris, nici nu mai are rost sa vorbim, productia lor fiind redusa si profilata in special pe tagla. Toate aceste combinate la un loc nu au adus la bugetul statului mai mult de trei-patru sute milioane dolari, mult sub pierderile pe care le-au acumulat dupa 1990, platite tot de catre contribuabilul roman.

Ideea este ca pentru respectivii investitori o inchidere a capacitatilor, daca piata nu le mai este favorabila, nu ar insemna mare pierdere.

Industria de ciment a intrat pe mana a 3 mari grupuri straine (Holcim, Heilderberg si Lafarge), industria electronica a disparut aproape in totalitate, extractia petrolului si petrochimia a trecut si ea la OMV si KazMunai, telecomunicatiile sunt ale grecilor, francezilor si englezilor, rulmentii i-au impartit turcii si americanii, constructia de masini s-a evaporat aproape in totalitate, iar matarialele de constructii sunt impartite intre alte firme de asemenea cu capital majoritar strain. Nu mai vorbim de sectorul bancar sau al asigurarilor, care este " cosmopolit " exclusiv.

Nu avem spatiu suficient pentru a le trata pe toate individual, putem spune insa ca investitorilor romani le-a ramas cam praful de pe toba, iar statului roman i-a ramas doar ceea ce au refuzat strainii, cu exceptia sistemului energetic, si el intr-o criza din ce in ce mai adanca. Merita un tratament aparte industria auto, data pe mana francezilor si americanilor, pentru ca fara capitalul strain aceasta ar fi disparut demult.

Care este, in aceste conditii coloana vertebrala alcatuita din operatori economici cu capital romanesc, de care vorbea primul ministru Calin Popescu Tariceanu. Va spunem noi : industria usoara (cateva fabrci de confectii care de abia isi mai duc traiul), o parte a industriei mobilei, industria miniera si cam atat. Unde sunt capitalistii romani in aceste conditii, caci, totusi, de oameni cu bani nu ducem lipsa ?

Cu o asa coloana vertebrala, ne pare rau s-o spunem, nu putem sa mergem decat garboviti. Tocmai de aceea avertismentul liberalului Tariceanu trebuie tratat cu toata seriozitatea. Majoritatea investitiilor straine din Romania sunt, in fapt, un fel de lohn.

Cata vreme conditiile ce favorizeaza lohnul sunt prielnice, acest capital sta pe loc. Cand nu mai dispune de forta de munca ieftina, de avantaje fiscale sau de energie subventionata, acelasi capital face pasi spre zari mai bune. Si noi tot cu praful de pe toba ne alegem.

Capitalistii romani, cu mici exceptii, nu-si fac probleme din cauza asta. Romania insa, trebuie sa-si faca. Este prea tarziu sa recuperam ceea ce am pierdut in ultimii 18 ani, dar mai ales nici nu stim cum s-o facem.

Blestemata de istorie nu ne-a invatat nimic in timpurile moderne, decat ca suntem mai vulnerabili decat oricand. Si fostul premier , Adrian Nastase, vorbea de o reindustrializare a tarii, dar in timpul " domniei " lui nu s-a facut nimic in acest sens.

Ne-a mai ramas ceva din agricultura, un domeniu descoperit insa recent de acelasi capital strain. Cand scapam si de asta putem spune ca suntem cu adevarat curati, sau curatati. Atunci, mai ca putem incerca sa o luam de la zero. De vom mai avea timp si de ne vor mai lasa capitalistii adevarati.