Salarii da, performanta ba

Marti, 23 Iunie 2009, ora 22:48
5869 citiri
Salarii da, performanta ba

In ciuda scaderilor record inregistrate la consumul de energie electrica si gaze naturale, salariile managerilor numiti pe criterii exclusiv politice raman la cele mai ridicate niveluri.

Contractele de mandat, stabilite inca de pe vremea guvernului Tariceanu, nu au fost eliminate de catre guvernul Boc, in ciuda dificultatilor financiare cu care au inceput deja sa se confrunte companiile energetice.

Desi ne aflam la jumatatea anului, din cele aproximativ o suta de companii aflate in subordinea Ministerului Economiei, doar 26 au aprobate bugetele de venituri si cheltuieli, situatie care poate genera un blocaj financiar aproape total la nivelul sistemului.

Cu toate acestea, proiectele de buget elaborate de catre Consiliile de Administratie ale respectivelor companii prevad sume halucinante pentru manageri, bazandu-se pe un asa zis contract de performanta ce va fi analizat, in cel mai bun caz, de abia la inceputul anului viitor.

Ministrul Economiei, Adriean Videanu stie una si buna, atunci cand trebuie sa explice cum s-a ajuns la aceasta situatie.

Bugetele de venituri si cheltuieli nu le stabileste ministerul, iar directorii numiti in baza algoritmului politic nu pot avea, pe hartie, venituri mai mari decat cele ale unui secretar de stat, sustine fostul primar general al Capitalei.

Cu alte cuvinte, directorul unui complex energetic, spre exemplu, nu poate avea un salariu mai mare de circa 6500-7000 lei, caci atata castiga si un secretar de stat.

Mai ca am fi fost tentati sa-l credem pe domnul Videanu, daca nu ne-am fi amintit de celebrele « contracte de mandat », prin care managerii numiti de ministru pot incasa mult peste ceea ce inseamna salariu unui functionar, chiar si cu rangul de ministru.

In vara anului trecut, fostii directori ai complexelor energetice Turceni si Rovinari au incasat, in baza celebrului contract de mandat, prime de  performanta in valoare de 149.000 lei (echivalentul a peste 40.000 euro atunci), respectiv de 37.200 lei (echivalentul a peste 10,000 euro).

Este adevarat, la vremea respectiva patronul complexurilor energetice era Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si nu Ministerul Economiei, cum este in prezent.

S-au schimbat directorii si patronul, dar naravurile au ramas, caci de unde sa mai scoata bani partidele aflate la putere daca nu din sistemul energetic, care, de bine de rau mai produce cate ceva.

Din pacate nici sistemul nu mai este ce-a fost. Criza economica, reducerea activitatii industriale au dus la reducerea consumului de energie electrica si gaze naturale, implicit la venituri mai scazute pentru unitatile de productie. Pe cine intereseaza insa acest lucru ?

Dar sa revenim la prezent.

In baza contractului de mandat, directorul general al Electrica, cu sprijinul nemijlocit al Consiliului de Administratie, a bugetat, prin luna aprilie, un salariu de peste 1,8 milioane lei (circa 440.000 euro).

Nu s-a lasat mai prejos directorul de la Romgaz, cu un contract de management in valoare de 561.000 lei (circa 135.000 euro), sau directorul de la Transgaz, cu un contract de 397.000 lei (circa 96.000 euro). Retineti, aceste sume erau vehiculate la nici doua luni de la numirea lor in functie.

Mai nou, dupa principiul cine imparte parte-si face, contractele de mandat ale directorilor de la Hidroelectrica si de la Complexul Energetic Turceni au fost revizuite in crestere cu 47,6%, la 406.000 lei, fata de 275.000 lei in varianta initiala a bugetului de venituri si cheltuieli al Hidroelectrica pentru acest an, respectiv o crestere de 23,1%, pentru directorul de la Turceni, de la 173.000 lei la 213.000 lei.

Printre putinii manageri responsabili ai companiilor de stat se numara cei de la Transelectrica, operatorul national de transport al energiei, care si-au diminuat contractele de mandat cu 9,7%. A, sa nu va inchipuiti ca pierderea este tocmai una de speriat, atata vreme cat totalul depaseste inca suma de 200.000 lei.

Este totusi, un act firesc atata vreme cat veniturile companiei s-au redus deja pe fondul scaderii consumului. S-a spus adesea ca managerii societatilor de stat trebuie sa fie bine platiti, chiar comparabil cu cei din sectorul privat, tocmai pentru ca acestia sa fie interesati de obtinerea unor performante economice.

Nu stiu cum se face insa, ca aproape de fiecare data cand managerii au fost schimbati (ne referim la cei cu contracte de performanta) si Directia Nationala Anticoruptie a pus ochii pe ei. Mai grav este insa faptul ca respectivele unitati economice nu si-au indeplinit obligatiile de investitii si de modernizare, asa cum ar fi fost normal in situatia in care erau pe profit.

Trebuie spus ca in cazul producatorilor de energie electrica si de gaze naturale profiturile companiilor sunt asigurate de catre consumatorii romani (industriali sau casnici), care au ajuns sa achite facturi echivalente cu consumatorii din tarile dezvoltate ale Europei, dar care au venituri mult mai mari decat ale noastre.

Din nefericire, de energie si gaze nu ne putem lipsi chiar daca mai facem economii. Asadar, banii pe care managerii « performanti » numiti de ministrul economiei ii bugeteaza in interesul lor nemijlocit provin de la noi si nu de la guvern sau de la vreun minister.

Pentru acest lucru avem dreptul sa-i tragem la raspundere. Cand nota de plata la factura de curent sau gaze va creste si mai mult, tocmai pe seama investitiilor care nu au fost facute de catre domnii directori, nimeni nu-si va mai aminti de veniturile realizate cata vreme au pastorit unitatile statului.

Dimpotriva, ni se va explica ca acesta este pretul corect si daca vrem produsul respectiv trebuie sa-l platim. Si nu vom avea cale de iesire, caci greselile sau abuzurile se razbuna la un moment dat. Ca de obicei in Romania, nu pe cine este vinovat, ci pe cel care consuma.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Samsung Galaxy S24 FE: smartphone-ul de buget al companiei. Cu ce specificații vine
Samsung Galaxy S24 FE: smartphone-ul de buget al companiei. Cu ce specificații vine
Conform informațiilor recente venite din rândul furnizorilor de componente, Samsung are în plan să grăbească lansarea noului model Galaxy S24 FE. Mișcarea vine în urma performanței...
Concedierile de la Tesla lovesc din plin singura sa fabrică din Europa. Peste o treime din angajați ar urma să rămână fără slujbă
Concedierile de la Tesla lovesc din plin singura sa fabrică din Europa. Peste o treime din angajați ar urma să rămână fără slujbă
Tesla, cel mai mare producător auto în funcţie de capitalizarea bursieră, va concedia până la 3.000 de angajaţi la singura sa fabrică din Europa, Grunheide, lângă Berlin, după ce a...
#job, #performanta, #salariu , #Editorial