Dascalii, carnea de tun a reformei bugetare

Inainte de a avea un program clar de reforma a invatamantului, autoritatile s-au grabit sa anunte disponibilizarea a circa 15.000 de persoane din sistem, primii sacrificati fiind suplinitorii si pensionarii.

Dascalimea din Romania trece prin momente dificile nu de azi de ieri. Cu mici exceptii, in istoria moderna a tarii, invatatorii si profesorii parintilor, ai nostri si acum ai copiilor nostri, nu au dus-o prea bine.

Nu au reprezentat o clasa privilegiata, nu au dominat absolut niciodata topul salariilor, nu au avut prioritati la repartizarea de locuinte si nici macar in randurile fostului Partid Comunist nu erau dintre cei mai doriti.

Cu toate acestea, dascalii au reusit sa ne trezeasca respectul si admiratia, caci lor le datoram in mare masura ceea ce suntem pe scara diferitelor ierarhii sociale.

“Pentru asta sunt platiti”, par a spune oamenii politici din Romania, aflati la putere, si care, mai nou, si-au facut din invatatori si din profesori obiectul de baza al reformei din sectorul bugetar.

In urma cu nu mai mult de un an, deputatii si senatorii votau la doua maini, indiferent de ce parte a baricadei se aflau, cresterea salariilor profesorilor cu un procent pe care nici un economist de bun simt nu-l putea accepta.

Cu toate acestea s-a dat si o lege in acest sens, pe care ulterior nimeni nu a mai respectat-o, desi ea se afla inca in vigoare.

Paradoxal, pentru ca nu le-au putut oferi salarii mai mari, atunci s-au gandit sa-i transforme in cobai ai reformei bugetare, ca si cum marele rau al bugetului de stat, de la educatie s-ar trage.

Sunt ochiti din toate directiile, sunt facuti incompetenti, chiar si lenesi, iar toate neajunsurile invatamantului romanesc sunt aruncate in spatele lor.

La sfarsitul anului trecut au fost trimisi fortat in “vacanta” neplatita, cu precizarea ca vor trebui sa recupereze zilele pierdute.

Foarte putine alte categorii de bugetari au fost obligate sa urmeze exemplu profesorilor, caci una este sa stai la catedra si alta la vreun minister, la vreo primarie sau la vreo administratie financiara.

Atunci cand au avut curajul sa ridice capul ne-am napustit cu totii asupra lor.

Liderii lor de sindicat au fost acuzati de partizanate politice de catre insusi presedintele tarii, care a si avansat de altfel cifra de 15.000 de disponibilizati la un post de televiziune la care se vede treaba ca angajatii nu au dat prea mult pe la scoala.

Daca iubeau cartea, politicienii nostri ar fi putut sa se inspire, pentru a-si motiva cruciada impotriva dascalilor, din insusi marele nostru istoric Nicolae Iorga, care in vremea ministeriatului sau le sugera invatatorilor sa se arunce in mare, sau sa mearga la cultivat gradinile si la cantat pe la nunti, daca au nevoie de bani.

Iata ca, asa cum spuneam mai devreme, dascalimea romaneasca nu a fost prea mult iubita nici atunci si nu este nici acuma.

Spre deosebire de perioada interbelica, cand Romania a dat adevaratele ei elite (oare dascalimea nu a avut nici un rol in asta ?), in vremurile noastre elitele de la Parlament, de la Palatul Victoria sau tocmai din Dealul Cotrocenilor “iubesc” dascalii, dar intr-un mod platonic.

Si tot platonic vor sa-i si plateasca, sau sa-i puna pe liber, pentru binele bugetului tarii.

Asadar, nu functionarii, nu aparatul birocratic excesiv, nu parlamentarii si liota lor de slugi vlaguiesc bugetul, ci dascalii si probabil medicii, adica cei ce se ocupa cu sanatatea mintala si fizica a poporului roman.

Daca aceste doua domenii nu dau rezultate, de vina sunt cei ce slujesc acolo, spun guvernantii, dovada ca acolo trebuie taiat in carne vie.

Se vor comasa scoli, se va trece la reforma curiculara, adica la mai putine materii in programa de invatamant, si astfel putem disponibiliza dintr-un foc 15.000 de dascali.

Sigur, daca lucrurile decurg conform planului, altii vor veni la rand. Prea mult consuma scoala in Romania, spun alesii nostri, cu limuzine la scara, cu vile si afaceri facute pe seama functiei ce o detin in statul roman.

“Magarii si savantii la mijloc”, spunea Napoleon in timpul campaniei din Egipt. Comanda marelui imparat viza insa protejarea acestora, in timp ce comanda bravului nostru presedinte vizeaza distrugerea dascalimii.

Nu pentru ca nu i-ar fi simpatici, dimpotriva. Dar nu sunt bani pentru invatamant.

Jalnica situatie, desi nu cred ca dascalii nostri au nevoie de compatimirea cuiva. Se pot spune multe despre calitatea invatamantului romanesc din ziua de azi si departe de mine gandul ca dascalii nu au si ei contributia lor la starea acestuia.

V-ati intrebat insa de ce muncitorii romani, mare parte dintre ei, care lucreaza in strainatate, sunt apreciati de patronii lor de acolo? Pentru simplu motiv ca in tarile in care au emigrat conditiile de munca sunt altele, de la organizare si pana la justa apreciere a muncii.

Daca dascalii din Romania ar avea alte conditii, oare performanta lor nu ar fi alta? Ei, aici lucrurile se complica si, in fond, aceasta este marea problema a invatamantului romanesc: reforma.

Ca de fiecare data in Romania, reforma incepe insa cu disponibilizarile si cu instaurarea haosului. Dupa care se renunta la a mai pune ceva in loc, caci asta presupune stiinta si rabdare.

Li se promite dascalilor ca, de data asta, reforma va fi una revolutionara, cu efecte directe asupra actului de invatamant si a calitatii acestuia. Oare o mai crede cineva in eficacitatea deciziilor ministerului, a presedintelui sau a mai nu stiu cine isi asuma reforma ?

Aveti rabdare, mai intai sa disponibilizam pentru a reduce costurile si apoi vedem noi ce-o mai fi.

Am scris aceste randuri cu gandul la doamna mea invatatoare (fie-i tarana usoara !) si la profesorii mei din scoala generala si din liceu, unii dintre ei ramasi inca in transeele invatamantului romanesc.

Respectul fata de munca lor nu mi-l voi putea arata niciodata pe deplin.

Cat despre reforma in invatamant si despre necesitatea ei, cu voia dumneavoastra, o putem dezbate pe larg in numerele viitoare.