Presa straina, dupa alegeri: Relatia Ponta - Basescu ramane in centrul atentiei

Luni, 10 Decembrie 2012, ora 12:15
1924 citiri
Presa straina, dupa alegeri: Relatia Ponta - Basescu ramane in centrul atentiei

Rezultatele alegerilor din Romania au fost amplu comentate in presa internationala, dar si de personalitatile politice de la nivel european.

In timp ce se recunoaste victoria detasata a USL in aceste alegeri, raman insa in prim plan temerile privind coabitarea dintre presedintele Traian Basescu si guvernarea USL.

The Wall Street Journal trece in revista divergentele pe care Traian Basescu si Victor Ponta le-au avut, dupa ce presedintele PSD a devenit prim-ministru in mai 2012, conflict care a abatut pana acum atentia de la masurile necesare pentru ca Romania sa-si revina din punct de vedere economic, tara noastra fiind "cea mai saraca membra a UE dupa Bulgaria".

Financial Times considera totusi ca, in ciuda conflictului intre cei doi oficiali romani, "este aproape imposibil ca dl. Basescu sa nu-l nominalizeze pe dl. Ponta ca premier", in urma rezultatului acestor alegeri, care ar putea asigura USL peste 60% din locurile din Parlament, dupa redistribuire.

Revenirea din austeritate, o misiune dificila

Romania a avut unul din cele mai stricte programe de austeritate din Europa, dupa ce a obtinut imprumutul de 20 de miliarde de euro de la FMI, in 2009, iar Basescu a fost asociat puternic cu austeritatea, mai arata publicatia britanica.

Totusi nu este clar, deocamdata, modul in care Ponta va reusi sa revina pe viitor asupra masurilor de austeritate, marind salariile si reducand taxele, dupa cum a promis, tinand cont de faptul economia Romaniei este practic stagnanta, concluzioneaza FT.

Acordul cu FMI este adus in discutie si de catre Bloomberg Businessweek, care noteaza ca atat Ponta, cat si Basescu sunt de acord cu faptul ca Romania trebuie sa incheie anul viitor un nou acord preventiv de cinci miliarde de euro, dupa ce actualul acord va expira.

Desi aduce in discutie posibilele probleme in nominalizarea noului premier, Bloomberg citeaza opinii din mediul de business international, care considera ca, dupa ce in saptamana alegerilor leul s-a devalorizat cu 0,4%, moneda romaneasca va ramane, relativ stabila, datorita sprijinului BNR.

Este insa probabil ca activele romanesti sa aiba o performanta mai redusa pana la formarea unui nou guvern, apreciaza analistul Unicredit Dan Bucsa, pentru Reuters.

Agentia de presa aminteste, in plus, de problemele persistente ale Romaniei in ceea ce priveste coruptia, infrastructura si accesul la serviciile de baza pentru toata populatia tarii.

Perspectivele mediului politic european

Atat Partidul Popular European, cat si socialistii europeni considera ca rezultatul alegerilor de duminica este unul clar.

Markus Ferber, europarlamentar PPE, este insa de parere ca "vechiul Guvern si PDL au fost pedepsiti pentru lucruri pe care au fost nevoiti sa le faca", dar adauga faptul ca rezultatul alegerilor trebuie respectat, desi este surprins de diferenta atat de mare intre rezultatele celor doua forte politice.

In legatura cu nominalizarea noului premier, Ferber afirma, in interviul pe care l-a acordat RFI, ca "nu e nevoie de vreun sfat din exterior", insa este increzator ca "presedintele va gasi o solutie prudenta".

Liderul socialistilor europeni, Hannes Swoboda, considera ca rezultatul alegerilor "este o mare realizare pentru Uniunea Social Liberala", cu toate ca "nu este unul neasteptat".

Swoboda spera ca UE, CE si "prietenii lui Basescu din Europa" sa-l sfatuiasca pe presedinte "sa-l desemneze prim-ministru pe domnul Ponta, care sa formeze apoi un Guvern".

"Acesta este singurul mod de a aduce pacea si stabilitatea in tara", a declarat europarlamentarul pentru RFI.

In plus, austriacul crede ca Ponta poate fi un bun prim-ministru, dar USL ar trebui "sa se concentreze pe chestiunile mari", si nu pe lupta cu Traian Basescu.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#rezultate alegeri parlamentare Romania, #reactii internationale alegeri Romania, #presa internationala alegeri Romania, #alegeri Romania analiza internationala , #Rezultate vot