Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Capcanele reformei financiare

Capcanele reformei financiare

Ce inseamna reforma financiara? Va duce la eliminarea fraudelor si coruptiei din acest domeniu si a nevoii pentru sprijin din partea statului, adica a contribuabililor?

Daca e sa luam in considerare reformele financiare din trecut, ar trebui sa fim cel putin precauti. In cazul oricarei reforme financiare, chiar de un succes rasunator, s-a ajuns, in cele din urma, la o noua criza, din cauza consecintelor neprevazute.

Un exemplu perfect este reforma financiara de la inceputul anilor 1990, cand activitatile de creditare au ajuns pe mana brokerilor de ipoteci si a creditorilor foarte specializati. De asemenea, tot atunci s-a luat si decizia de a fi acceptat un risc mai ridicat, iar toate aceste lucruri au condus, 20 de ani mai tarziu, la o criza financiara mondiala.

"Scopul reformei de azi este sa evitam o noua panica financiara. Panica nu este doar un balon care se sparge sau pierderi mari. Aceastea sunt inevitabile si, in parte, sunt de dorit: fara pierderi, investitorii ar deveni nesabuiti.

Panica este cand toata lumea vinde de frica, amenintand sistemul financiar, dar si productia si piata muncii", a explicat, pentru Newsweek, Sheila Bair, de la Federal Deposit Insurance. Exact acest tip de panica s-a instalat in septembrie 2008, dupa intrarea in faliment a Lehmna Brothers.

Prin natura sa, panica nu poate fi anticipata, iar o reforma trebuie sa asigure reguli generale de lupte impotriva crizelor. De exemplu, urmatoarea criza ar putea fi cea a datoriilor bugetare, mai ales ca acest lucru se observa deja in Europa, cu tari precum Grecia, Portugalia sau Irlanda.

Deocamdata, nu este amenintata economia globala, deoarece Grecia este o tara mult prea mica pentru a influenta atat de mult. Insa si tarile mari au probleme, printre acestea si Statele Unite. Iar daca SUA intra in criza din cauza datoriilor, efectele negative s-ar raspandi la nivel mondial.

Ironia este ca pentru a iesi din recesiunea curenta, Guvernul SUA a facut cheltuieli bugetare uriase, care se traduc, evident, in datorii uriase, adica a pus deja bazele unei viitoare crize.

De asemenea, printre masurile luate in actuala reforma se numara cerinta pentru o capitalizare mai ridicata a bancilor, pentru a putea suporta mai bine pierderile. Inainte de caderea Lehman, bancilor li se cerea un capital de aproximativ 10 procente din active. Unii experti sustini ca aceasta cota sa fie ridicata la 15 la suta, insa totul trebuie negociat la nivel international.

Fara credite de la banci?


Dar si aici exista o problema: din cauza acestor cerinte, bancile ar putea refuza sa acorde credite.

Totusi, legislatia este necesara deoarece, potrivit analistilor, chiar daca nu va impiedica o noua criza, scade probabilitatea ca acestea sa apara. In plus, datorita unei capitalizari mai bune, companiile nu ar mai fi supuse unui efect de domino, cum s-a intamplat dupa falimentul Lehman, iar guvernele nu ar mai trebui sa intervina pentru salvarea institutiilor financiare, ceea ce este foarte costisitor pentru contribuabili.

Alte reforme se refera la inchiderea institutiilor financiare neperformante si taxarea celorlalte, un lucru bun in teorie. In practica, unii analisti cred ca astfel, institutiile financiare foarte mari ar deveni doar o unealta a statului si ar avea un statut privilegiat.

Stabilitatea financiara ar avea de castigat si din instaurarea unui sistem mai transparent, mai ales in domeniul schimburilor de credite si a altor derivate, multe din aceste tranzactii efectuandu-se "la negru", fara sa fie inregistrate.

De exemplu, expunerea AIG pe aceasta piata a derivatelor a fost evaluata la peste 400 de miliarde de dolari. Propunerile ar include inregistrarea si taxarea acestor tranzactii. Insa, acest lucru ar restrictiona abilitatea bancilor de a tranzactiona liber si ar da prea multa putere agentiilor de reglementare.

Astfel, trebuie inteles faptul ca nici un sistem reiesit de pe urma unei reforme financiare, oricat de bun pare in momentul in care este aplicat, nu poate dura la nesfarsit.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1152 ori