Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

AIG isi va reduce datoriile cu 25 miliarde dolari

AIG isi va reduce datoriile cu 25 miliarde dolari

American International Group Inc (AIG) a anuntat joi ca va transfera actiunile preferentiale ale doua divizii de asigurari de viata catre unitatea Federal Reserve din New York, reducandu-si, astfel, datoriile catre banca cu 25 miliarde dolari, relateaza Newsin.

AIG va depune capitalul American International Assurance Co. (AIA) si American Life Insurance Co (ALICO) in doua instrumente speciale, arata un comunicat al asiguratorului.

Divizia din New York a Federal Reserve va obtine mai apoi actiuni preferentiale de 16 miliarde dolari la AIA si o participatie de 9 miliarde dolari la ALICO.

Tranzactia reprezinta "un pas inainte major catre rambursarea contribuabililor si pastrarea valorii celor doua divizii", a declarat directorul executiv al AIG, Edward Liddy, printr-un comunicat.

Instrumentele speciale pentru investitii "vor majora valoarea acestor francize, in contextul inaintarii procesului de restructurare globala".

AIG vrea sa vanda actiunile AIA si ALICO printr-o oferta publica initiala, in functie de conditiile de pe piata, mai anunta compania.

AIG a inregistrat in primul trimestru pierderi de 4,35 miliarde dolari, dupa ce afisase in trimestrul anterior cele mai mari pierderi din istoria corporatista, de 61,7 miliarde dolari, potrivit datelor publicate pe 8 mai.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1211 ori