Zero deșeuri, Zero probleme: Cum creezi o afacere implicată și în protecția mediului

Vineri, 10 Noiembrie 2023, ora 18:43
0 citiri
Zero deșeuri, Zero probleme: Cum creezi o afacere implicată și în protecția mediului
FOTO: Shutterstock.com

Un mod important prin care companiile devin tot mai atrăgătoare pentru comunitatea lor de clienţi şi pentru potenţialii angajaţi este implementarea unor măsuri de protecţie a mediului înconjurător. Aceste măsuri de sustenabilitate pe care afacerea ta le pune în practică sunt un motiv în plus de mândrie pentru întreg personalul și reprezintă una din valorile culturii organizaționale.

Fiecare antreprenor are o viziune care îl însoţeşte pe parcursul acestei călătorii. Dorinţei de a oferi servicii ori produse de calitate, de a aduce o diferenţă benefică în domeniul de activitate ales i s-a alăturat, în ultimii ani, şi cea de a găsi o abordare cât mai prietenoasă pentru mediul înconjurător.

Iată câteva moduri în care afacerea ta poate contribui la protejarea mediului înconjurător:

1. Implementează sisteme de reciclare la locul de muncă

Cu toţii cunoaştem beneficiile reciclării: reducerea poluării, a gropilor de gunoi, adică crearea unui mediu înconjurător cât mai puţin toxic. Acest obicei sănătos trebuie încurajat şi la locul de muncă, iar cel mai bun mod de a o face este prin implementarea unor sisteme de reciclare în cadrul companiei.

Foloseşte stickere personalizate pentru reciclare, coşuri de gunoi sau tomberoane pentru fiecare material reciclabil şi mesaje încurajatoare care să susţină fiecare gest realizat în acest sens.

2. Închiriază spații de birouri într-o clădire eficientă energetic

Mediul fizic în care lucrăm este un element tot mai important în zilele noastre. Conform unui sondaj realizat de compania Genesis Property, companie fondată de antreprenorul Liviu Tudor,

pentru 36% din angajaţi este important ca spațiul de lucru să fie într-o clădire eficientă energetic. Pe lângă sporirea confortului oferit ocupanților, eficienţa energetică este necesară pentru a reduce emisiile globale de dioxid de carbon.

Aceasta este încă o dovadă că noile generații de angajați se preocupă intens de protejarea mediului înconjurător, dând atenție la cât mai multe aspecte.

3. Diminuează amprenta de carbon

Ce mâncăm, cum ne deplasăm, cum trăim și cum ne încălzim/răcorim locuința sau biroul sunt alegeri care ne definesc amprenta de carbon. Preparatele prăjite în baie de ulei, deplasarea cu o mașină diesel sau pe benzină, o pereche nouă de încălțări și folosire aerului condiționat în casă, în mașină sau la birou sunt acțiuni care conduc la emisii de CO2 și de alte gaze cu efect de seră.

Atunci când duci un stil de viaţă sustenabil, apreciezi fiecare gest făcut în acest sens de către cei din jur. Folosirea unor becuri ecologice cu lumină LED, deconectarea elementelor electronice de la sursa de curent pentru a reduce la minim consumul de energie în standby şi mobilarea spaţiului cu piese din materiale reciclate sau reciclabile sunt doar câteva din cele mai simple lucruri pe care le poţi face în compania ta pentru a proteja mediul înconjurător şi de a atrage angajaţi tineri.

4. Încurajează angajații să consume responsabil și conștient

Comportamentul consumatorilor a fost îndelung analizat de către specialişti. Aşa a luat naştere termenul de „consumerism”. Acesta descrie obiceiul de a face cumpărături dintr-un impuls, care are la bază o nevoie psihologică, şi nu una reală, de bază.

Dat fiind faptul că atunci când începem să pierdem controlul asupra obiceiurilor noastre de consum, motivul este faptul că luăm decizii rapide și impulsive, cea mai simplă modalitate de a stopa acest obicei este conștientizarea.

Promovează zilnic, prin toate sursele disponibile, îndemnul la cumpătare, la luarea unui timp mai mare de gândire înainte de acționare. Vei observa că în scurt timp această practică va deveni una folosită în tot mai multe aspecte ale vieții noastre, personale și profesionale.

Toată lumea este afectată de către problemele de mediu. Dezvoltând practici durabile în compania ta, la fel ca și în viața personală, poți contribui la protejarea planetei pentru generațiile viitoare.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Dotează igienic intrările în spațiul tău de business, pentru o bună curățenie și siguranță!
Dotează igienic intrările în spațiul tău de business, pentru o bună curățenie și siguranță!
Indiferent de domeniul de activitate, în afaceri, igienă și siguranța nu ar trebui să fie niciodată neglijate. Exista anumite in care acest aspect este cu atat mai important, intrucat...
Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Protestele angajaților la sediile Google din California și New York au avut consecințe grave. Demersul care avea ca scop anularea unui contract al companiei cu autoritățile din Israel a dus la...
#afaceri, #mediu, #deseuri , #Stiri Companii