Rani vechi, rani noi

Luni, 17 Octombrie 2005, ora 04:38
1133 citiri

Romania a ramas in urma, in planul competitivitatii economice, nu numai fata de tarile dezvoltate, dar si fata de numeroase tari in dezvoltare. Decalajele dintre noi si varfurile competitiei economice mondiale in loc sa fie atenuate, se adancesc.Putem scapa din capcana unei realitati atat de dureroase? Nu e usor, dar e posibil. Numai ca, inainte de a porni sa gasim solutii, e nevoie sa diagnosticam boala. Sau bolile. Plecand de la o suma de intrebari. Toate dramatice.

* Decalajele ne impovareaza de multa vreme. Dar oare ele sunt numai economice ori cuprind arii largi, politice, sociale, culturale, morale? Si daca intr-adevar aria de raspandire s-a extins, ne lovim de o interferenta stransa a decalajelor A"sectorialeA" sau este posibila A"separareaA" unor zone performante?

* Sunt oare masurabile decalajele dintre Romania si tarile dezvoltate? Si mai departe: pot fi puse in evidenta tendintele ce duc la mentinerea acestor decalaje?

* Ramanerea in urma a Romaniei este determinata de boli specifice societatii romanesti sau de conjuncturi internationale trecatoare? Pe un plan mai larg exista vreo legatura intre eforturile interne de schimbare a realitatilor economice si evolutiile ciclice ale economiei mondiale?

* Are Romania sanse reale in incercarea de a depasi A"ramanerea in urmaA"?

* Experienta trecutului ne mai poate fi de folos in elaborarea politicilor de azi? Daca da, care ar fi principalele invataminte pe care le putem extrage din istorii?

* Exista, in lumea de astazi, modele de dezvoltare economico-sociala pe care le-am putea urma?

Astfel de intrebari ar putea deveni, toate, teme cardinale pentru importante dezbateri. Poate, cu timpul, vom vedea conturandu-se si raspunsurile. Iesirea din A"incercuireA" trebuie sa fie, alaturi de integrarea europeana, un obiectiv de prim-ordin al societatii romanesti.

Exista opinia ca, inca din timpuri stravechi, noi, romanii, n-am sti sa ne alegem obiectivele. Tintele pe care sa le ochim. Nu cred ca o judecata atat de generalizatoare corespunde adevarului. De-a lungul istoriei noastre, adeseori incarcate de greseli, de lasitati, de slabiciuni, natiunea romana, mai presus de orice prin elitele ei, cand s-au implicat in viata sociala, dar si prin vointa populara, cand a putut sa fie canalizata pe itinerarii sanatoase, a stiut sa-si formuleze bine obiectivele. Si sa le infaptuiasca. Daca, in prezent, ne-am poticnit tocmai intr-un sector vital, economia, cauza - cauzelor nu-i alta decat aceea ca suntem prea strans legati de obisnuinta de a lasa intamplarea sa decida in locul nostru. Din acest motiv, de la inceputul tranzitiei si pana acum, pe masura ce sunt vindecate rani vechi, se redeschid altele noi, unele si mai dureroase. O stafeta a durerii ce mai genereaza confuzii, neincredere, chiar fatalism.

Noi, in Romania, incercam acum o mobilizare a fortelor societatii ca sa generalizam economia de piata. Dar asa ceva nu poate fi un obiectiv, o tinta. Economia de piata nu-i un scop; e doar un mijloc ce ne-ar putea scapa de necazuri. Scopul e altul: sa asiguram la noi in tara o bunastare decenta, un trai civilizat. Bunuri, deci, pe care azi nu le avem, dar pe care le-am putea avea. Sa nu ne lasam insa ametiti de iluzii. Caci nu vom ajunge la un astfel de tel pana cand nu vom obtine, in economia romaneasca, trei valori fundamentale: eficienta, calitate, productivitate. Intr-un cuvant: competitivitate.

Un lucru e cert: folosind canalele pietei, ne-am putea schimba viata. Pana atunci, insa, vor mai dainui incertitudinea in care traim, imposibilitatea de a sti ce va fi cu noi in acest an si in anii viitori, neputinta de a decide intre bine si rau potrivit vointei noastre. In timp ce numeroase valori profesionale, sociale si morale vor continua sa ramana cu capul in jos.

Astazi, avem o singura sansa pentru redresarea economica: sistemul integrat de piete libere. Multi dintre cei care, cu reala sau cu falsa ingrijorare, tipa ca reformele stau in loc, reproseaza Guvernului ca intarzie restructurarile. Dar nu-i treaba Guvernului sa faca restructurari. Treaba Guvernului este sa se ocupe de piete. Si sa le faca sa functioneze. Mai departe, de restructurari se vor ocupa pietele. Atentie, insa: bunastarea nu va fi niciodata una pentru toti. Oricum va evalua economia, unii vor avea mult si altii putin. Important este, insa, ca partea celor care au putin sa fie rezonabila: o bunastare decenta. Iata o tinta ce trebuie lovita.

Egalitatea a fost o iluzie. Si inca dintre cele mai nocive. Regimul de dinainte de 1990 a facut din egalitate o notiune lipsita de sens.

A"EgalitateaA" s-a transformat in egalitarism si a devenit o frana in calea dezvoltarii societatii.

Adrian Vasilescu

Averea