In ce sa crezi?

Luni, 14 Noiembrie 2005, ora 00:31
1156 citiri

Am selectat, in comentariile precedente, din cartile lui Milton Friedman, laureat Nobel, criteriile pe care economistul american le considera esentiale pentru ca o piata libera sa functioneze bine si sa produca prosperitate. Tabelul lui Friedman cuprinde patru elemente: spirit de initiativa, lege, ordine si munca performanta.Toate patru fiind menite sa dea consistenta liberului schimb. Si am incheiat cu o intrebare: e de ajuns sa fie puse in miscare aceste patru elemente pentru ca o tara sa ajunga la bunastare? Sau e nevoie si de altceva, de un al cincilea element, care sa le uneasca pe celelalte patru?

Recunosc deschis: daca nu ar fi avut loc evenimentele din Franta, daca mii si mii de tineri din suburbiile Parisului nu s-ar fi apucat sa arda limuzine si scoli, intr-un gest de disperare, dar totusi simbolic A- limuzinele fiind insemne ale societatii de consum, care i-a exclus; iar scolile institutii care nu i-au invatat cum sa ocupe locuri demne in aceasta societate A- poate ca nu as fi pus o astfel de intrebare. Dar asa ni se intampla de cele mai multe ori. Din nefericire. Abia cand arde ceva pe planeta incepem sa gandim de ce arde. Si sa ne punem intrebari legate de consecintele extinderii focului. Sau, mai mult, sa ne intrebam cum ar fi putut sa fie evitat focul.

Lucrurile sunt complicate. Am vazut, deja, din trecutul nostru nu prea indepartat, care sunt pericolele egalitarismului colectivist. Ar fi absurd sa dorim sa cautam acolo vreun raspuns. Nu l-am putea gasi.

Totodata, in spiritul legitatilor economiei de piata, incepe sa ne fie tot mai limpede ideea ca statul trebuie sa-si schimbe comportamentul fata de cetatenii lui. Sa aiba grija de ei intr-un stil nou, propriu statului modern si nu celui paternalist sau dictatorial, fara sa-i sufoce, fara sa-i dadaceasca si, mai cu seama, fara sa-i colectivizeze. Fiindca nu-i nici drept, nici posibil sa primeasca la fel cel ce are nevoie de protectie sociala si cel care, prin munca, initiativa si riscul lui, asigura banii necesari protectiei sociale. Tot asa cum nici intreprinzatorii nu pot primi la fel. Numai competitia poate sa decida cat primeste fiecare, prin A"joculA" pietei. Directia cea buna fiind indreptarea economiei cu fata catre piata. Cuplata cu educarea populatiei intr-un spirit nou: cel al economiei de piata.

Cu un amendament esential, care nu-i in afara spiritului economiei de piata: acela ca in tabelul lui Friedman, cu cele patru elemente, mai e nevoie absoluta de inca unul. Cel putin unul, extrem de complex si cu multe, cu foarte multe ramificatii: un cod motivational. Pentru ca, in economia de piata, succesul nu poate fi asigurat fara valori in care oamenii sa creada. Si care sa le motiveze spiritul de initiativa, atitudinea corecta fata de legi, nevoia de ordine si de munca performanta. Mai mult chiar: in competitie sa fie ajutati, prin acces liber la educa-tie, la invatatura, la afirmare, sa devina competitivi.

Noua, romanilor, in anii tranzitiei catre economia de piata, trezirea din vis ne-a luat ceva timp si am vazut cat a fost de dureroasa. O vreme, dupa trecerea granitei de sistem din anii A'80 in anii A'90, multi au crezut ca intr-un an sau chiar mai putin totul se va schimba in Romania: vom iesi repede din criza, se vor pune bazele statului de drept si ale statului bunastarii. Entuziasmul a cuprins si noua putere, dar el s-a dovedit a nu fi fost tocmai un bun sfetnic. Euforia i-a molesit pe multi.

Pana si fanaticii muncii A- creatie a vechiului regim: oameni obisnuiti sa dea mult si sa primeasca putin A- au inceput sa stinga motoarele. In noile conditii, determinate de liberalizarea gandirii, ei au reusit sa inteleaga in buna masura cat de mult au fost inselati in trecut, dar n-au inteles cat de mult depind de ei prezentul si viitorul. Dar nici n-au fost ajutati sa inteleaga. Zilnic, in orasele tarii devenite centre muncitoresti, din blocuri urate si ponosite, cu pereti jupuiti, se revarsau milioane de oameni spre platformele industriale. Milioane de oameni cu infatisari obisnuite, care nu erau eroi A- cum ii aiurise propaganda de partid A-, multi dintre ei nici nu reusisera sa invete bine sa fabrice otel, sa faca strunguri, utilaj petrolier, becuri si atatea alte produse cate se ambitionase Ceausescu sa scoata pe portile intreprinderilor romanesti, in mare masura nevandabile nici macar pe piata interna, dar voiau sa continue asa cum au fost obisnuiti. In ce-i priveste, noua putere avea o singura sansa: punerea pe rol a unui cod motivational. Care sa-i determine sa gandeasca altfel, sa munceasca altfel, sa-si vada altfel rolul lor in societate. Nu s-a ajuns insa la o astfel de solutie si munca s-a degradat; productia a scazut an de an. Pana cand, treptat, am inceput sa ne dam seama ca avem nevoie de piata, de concurenta, de competitivitate. Dar fara a fi reusit, pana acum, sa puna in corelatie, direct si vizibil, aceste valori cu interesele stringente ale oamenilor.

Adrian Vasilescu

Averea