Romanii care au muncit la negru in Italia cer sa plateasca retroactiv contributii la pensii

Luni, 09 August 2010, ora 13:41
2862 citiri
Romanii care au muncit la negru in Italia cer sa plateasca retroactiv contributii la pensii

Asociatia Romanilor din Italia (ARI) solicita Ministerului Muncii gasirea unei solutii pentru ca romanii care au muncit la negru in trecut sa-si poata achita retroactiv contributiile la pensie, estimand ca in bugetul statului ar putea intra astfel 9 miliarde de euro, informeaza NewsIn.

"Guvernantii din Romania se imprumuta de la FMI pentru a plati pensii. Romanii din strainatate pot da o mana de ajutor. Cei mai multi dintre ei au muncit la negru cel putin o perioada, ei ar putea sa isi completeze acum perioada de contributie lipsa. Sistemul national de pensii din Romania are nevoie de acesti bani, iar romanii care au muncit la negru, de cele mai multe ori siliti de imprejurari, pot spera la o batranete mai senina, cu o pensie minima asigurata, la varsta la care nu vor mai putea munci", se arata intr-un comunicat semnat de presedintele ARI, Eugen Terteleac.

"Acesti oameni vor sa dea, nu sa ia bani de la stat", subliniaza comunicatul.

"Traian Basescu a declarat recent ca le multumeste celor care trimit bani din strainatate, in loc sa ceara ajutor de somaj din Romania. Dar cu ce pret trimit bani acesti oameni? Foarte multi au muncit si muncesc la negru, multi se accidenteaza si mor pe santiere din strainatate si daca vor sa se intoarca acasa, sunt priviti cu ostilitate, pentru ca sunt considerati o noua cheltuiala pentru stat", afirma Asociatia Romanilor din Italia.

Conform calculelor ARI, daca 500.000 de muncitori romani ar plati pentru o perioada de 15 ani o suma de 100 euro lunar, 9 miliarde de euro, aproape jumatate din imprumutul de la FMI, ar putea intra in vistieria statului, la bugetul de asigurari sociale.

Sute de mii de romani au emigrat in masa in ultimii 15 ani din Romania catre tari din Uniunea Europeana, in principal catre Italia si Spania, iar majoritatea au muncit mai intai ilegal pana la obtinerea unui contract de munca.

Multi dintre ei au muncit legal o perioada in Romania inainte de a pleca, au platit cativa ani contributiile de asigurari sociale, dar nu au sanse sa-si mai completeze numarul minim de ani de contributii pentru a avea dreptul la pensie.

In februarie 2010, Valentin Mocanu, secretar de stat din ministerul Muncii, aflat in vizita la Roma, i-a avertizat pe romanii care muncesc la negru ca trebuie sa se gandeasca la riscul de a nu putea beneficia de pensie, reaminteste ARI.

In aprilie 2010, ca raspuns la o interpelare a deputatului William Brinza, care cerea si el evaluarea posibilitatii de achitare retroactiva a contributiei la pensie, ministrul muncii, Mihai Seitan, a raspuns: "Fata de propunerea de plata retroactiva a contributiei la bugetul asigurarilor sociale de stat, consideram ca aceasta ar putea fi, eventual, acceptata, numai pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001, data de la care se datoreaza contributii individuale la asigurari sociale. Anterior acestei date nu se datora contributie individuala de asigurari sociale, o astfel de contributie fiind achitata numai de catre angajator, avand ca baza de calcul fondul total de salarii".

"Deci s-ar putea, pentru perioada de dupa 2001. Daca ne mai gandim, poate s-ar putea din 1990", comenteaza ARI.

Asociatia sustine ca a cerut inca din 2004 Guvernului Romaniei, pe atunci condus de Adrian Nastase, sa aprobe o asemenea masura.

"Atunci parea ca se rezolva, au fost semnale pozitive, dar apoi chestiunea a fost uitata. Asociatia noastra a propus acelasi lucru si in anul 2009, printr-o scrisoare adresata Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, precum si presedintilor comisiilor de Munca si Egalitate de sanse din Parlamentul Romaniei. Ministerul Muncii ne-a raspuns anul trecut ca nu se poate, intrucat nu exista temei legal pentru plata retroactiva", arata comunicatul ARI.

In raspunsul ministerului din 2009 se spunea: "Unul dintre principiile pe baza caruia se organizeaza si functioneaza sistemul public de pensii este principiul contributivitatii, conform caruia fondurile de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public de pensii. In prezent, nu exista temei legal pentru plata retroactiva a contributiilor de asigurari sociale pentru perioadele anterioare datei incheierii unui contract de asigurare sociala", spunea Ministerul Muncii.

"Noi tocmai asta cerem, sa se gaseasca o baza legala pentru ca romanii sa-si completeze anii de pensie", subliniaza ARI.

"Mentionam ca principiul contributivitatii nu se aplica in cazul unor categorii, care si-au stabilit pensia prin lege. De ce nu se poate face o derogare de la acest principiu si in cazul romanilor din strainatate care vor sa plateasca retroactiv? Daca nu exista temei legal, nu inseamna ca nu se poate gandi o asemenea lege, care sa nu incalce reglementarile nationale si europene", arata asociatia.

 

Senatoare PNL: „TikTok este un spaţiu al teribilismului. Românii trebuie să fie informaţi despre pericolul extremist”
Senatoare PNL: „TikTok este un spaţiu al teribilismului. Românii trebuie să fie informaţi despre pericolul extremist”
Senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta Organizaţiei Femeilor Liberale a pledat, luni, 25 martie, pentru un acces ponderat al tinerilor la unele aplicaţii de pe internet, dar a atras atenţia...
#contributie, #munca, #negru, #pensie, #romani, #strainatate , #stiri Adrian Nastase