Uniti toti, scapam tara de hoti! Cateva sute de oameni protesteaza in Piata Victoriei de Ziua Micii Uniri

Miercuri, 24 Ianuarie 2018, ora 19:04
1128 citiri
Uniti toti, scapam tara de hoti! Cateva sute de oameni protesteaza in Piata Victoriei de Ziua Micii Uniri
Foto: Ziare.com

Cateva sute de persoane s-au adunat miercuri, in Piata Victoriei din Capitala, urmand sa faca o hora intr-un gest simbolic de Ziua Micii Uniri.

Organizatorii numesc manifestatia "Hora Unirii Noastre pentru o justitie independenta neaservita politic, impotriva politicienilor penali si corupti".

Manifestantii au tobe, vuvuzele, pancarte si drapele tricolore si scandeaza obisnuitele sloganuri ale protestelor din ultimele luni.

Foto: Ziare.com

Oamenii ar urma ca, in jurul orei 20:00, sa formeze o hora care sa se intinda in toata Piata Victoriei.

"In anul Centenarului Marii Uniri, la 159 de ani de la Mica Unire (Unirea Principatelor Romane), mergem cu mic, cu mare, in Piata Victoriei din Bucuresti pentru a transmite un mesaj clar clasei politice: Uniti toti, scapam tara de hoti! Romania trebuie sa fie condusa de politicieni integri si competenti, nu de politicieni penali si corupti! Vom lupta pana la capat pana cand vom avea o generatie de politicieni cu care sa ne mandrim si pe care sa ii respectam!", au scris organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Ei spun ca isi doresc ca de 1 decembrie, cand se implinesc 100 de ani de la Marea Unire, sa nu mai existe in conducerea tarii niciun politician corupt, pentru acest lucru fiind nevoie de o justitie independenta, neaservita politic.

"Haideti sa ne mobilizam si sa venim foarte multi pentru ca aceasta hora sa se intinda in toata Piata Victoriei! Pentru noi va fi si Hora Unirii Noastre pentru o justitie independenta neaservita politic, impotriva politicienilor penali si corupti si impotriva noului guvern propus de conducerea PSD+ALDE la comanda lui Dragnea!", mai spun organizatorii.

Video: Ziare.com ...citeste mai departe despre "Uniti toti, scapam tara de hoti! Cateva sute de oameni protesteaza in Piata Victoriei de Ziua Micii Uniri" pe Ziare.com

#protest Ziua Unirii , #Stiri Administratie