Temperaturi record si alerta rosie de canicula in vestul Europei

Miercuri, 24 Iulie 2019, ora 10:28
847 citiri
Temperaturi record si alerta rosie de canicula in vestul Europei
Foto: Arhiva Ziare.com

Temperaturile, deja ridicate, vor continua sa urce miercuri in vestul Europei, unde acest nou val de caldura a determinat autoritatile din mai multe tari sa decreteze cod rosu de canicula.

In Franta, aproape toate regiunile sunt sub alerta de canicula, relateaza AFP. Un nou record de temperatura a fost atins marti la Bordeaux, cu 41,2 grade Celsius, iar Meteo France prezice temperaturi care nu au fost inregistrate de peste 70 de ani la Paris - mercurul termometrelor urmand sa atinga joi 41 de grade Celsius. Recordul actual dateaza din 1947, cu 40,4 grade Celsius.

In schimb, recordul de temperatura la nivelul intregii tari, de 46 de grade Celsius inregistrat in sud, nu va fi depasit.

Belgia a declansat pentru prima data alerta rosie de canicula.

Miercuri, "temperaturile vor urca pana aproape de recordurile absolute", a anuntat Meteo Belgique, care se asteapta, spre exemplu, la 38 de grade Celsius la Seraing, in nord-estul tarii. Recordul istoric dateaza din 27 iunie 1947, cand s-au inregistrat 38,8 grade Celsius, corectat la 36,6 grade Celsius in momentul introducerii unor noi metode de masurare a temperaturilor.

Astfel, majoritatea serviciilor din orasul Bruxelles se vor inchide incepand cu ora 13:00 miercuri, joi si vineri, au anuntat autoritatile locale. In Flandra de Vest, guvernatorul a decretat marti interdictia de a fuma si de a face focul in spatii deschise pentru a evita incendiile.

Italia este la randul sau afectata de canicula, iar autoritatile au ridicat alerta la nivelul 3 pentru miercuri in cinci orase - la Bolzano, Brescia, Florenta, Perugia si Torino.

Alerta de nivel 3 este declansata in conditiile unor "situatii de urgenta care pot afecta sanatatea persoanelor active si sanatoase, nu doar a subgrupurilor cu risc, precum varstnicii, copiii foarte mici si persoanele cu boli cronice", au afirmat autoritatile italiene.

Circa zece orase, inclusiv Roma, sunt vizate de alerta rosie de canicula joi, care se asteapta a fi ziua cea mai fierbinte.

La randul sau, Marea Britanie ar putea avea si ea cea mai fierbinte zi din istoria sa: "Probabil vom depasi recordul de caldura pentru luna iulie, de 36,7 grade Celsius, si exista chiar posibilitatea de a depasi recordul absolut de 38,5 grade Celsius", a anuntat serviciul de meteorologie britanic (Met Office).

Olanda se afla, de asemenea, sub alerta "portocalie", cu exceptia insulelor din nord, iar in Germania mercurul va ajunge in zilele urmatoare la 41 de grade Celsius in regi ...citeste mai departe despre "Temperaturi record si alerta rosie de canicula in vestul Europei" pe Ziare.com

#val canicula Europa, #temepraturi record Europa , #Stiri Administratie