Tataru: Suntem intr-un trend ascendent, dar cu progresie lenta. Focare precum Suceava tind sa se stinga

Duminica, 19 Aprilie 2020, ora 21:20
677 citiri
Tataru: Suntem intr-un trend ascendent, dar cu progresie lenta. Focare precum Suceava tind sa se stinga
Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Ministrul Sanatatii Nelu Tataru, a afirmat, duminica, faptul ca in acest moment Romania se afla pe un trend ascendent in privinta infectarilor cu noul coronavirus, dar "cu o progresie lenta", precizand ca focare precum Suceava "tind sa se stinga".

"Suntem in scenariul 4 in care gandim ca tot ce se prezinta in unitatile de primire-urgenta sunt suspecti de infectie COVID. Tin sa precizez ca in ultima perioada am avut o prezentare mai scazuta la aceste unitati. Suntem pe un trend ascendent, dar totusi cu o progresie lenta. Atat timp cat mentinem aceasta izolare, avem si posibilitatea sa putem evalua clar si aceste ultime cresteri (...) care se manifesta in acest moment. (...)

Avem si niste focare, cum este Suceava, care tind sa se stinga. Daca la inceputul saptamanii trecute aveam 50 de cazuri noi pe zi, vineri am avut doar 20 de cazuri noi", a declarat Nelu Tataru, intr-o interventie telefonica la postul Antena 3.

El a subliniat ca izolarea la domiciliu a permis "consumarea bolii" in focare mici, in interiorul familiilor.

"A permis in acelasi timp sa nu mai avem o transmitere locala, accelerata in comunitati neavand acele grupari populationale, neavand acele manifestari. Vorbeam de un varf in jur de 10 - 12.000 de cazuri, acest varf este tinut in frau si de limitarea transmiterii intra-comunitare. Avem si am impus de la inceput (...) o incubatie de 14 zile.

Avem o perioada de crestere progresiva, nu exponentiala, dar cresterea progresiva noi speram sa se poata opri in 7 - 10 zile ca sa avem un platou, iar dupa acest platou sa putem avea o coborare lenta a numarului de cazuri noi. Nerespectarea acestei izolari poate creste acel numar de cazuri. Putem merge si in 15.000, poate si mai mult, dar dupa cum am observat zilele acestea, sper ca acest trend sa ramana cel pe care il stim in acest moment si sa nu avem o crestere brusca", a spus ministrul Sanatatii.

De asemenea, el a multumit populatiei pentru ca a inteles ca e important sa respecte regulile de distantare sociala in perioada Pastelui. "Multumesc populatiei care a inteles mesajul si sa aiba rabdare inca 7-10 zile. E un moment greu, dar ne trebuie credinta si speranta ca urmatoarele sarbatori sa le petrecem impreuna", a spus ministrul Tataru.

El a precizat ca se afla in aceste zile acasa, la Husi, langa familie, dupa o perioada de cinci saptamani in care nu a mai mers acasa. "La mine, la Husi, am vazut ca s-a respectat izolarea", a mai spus Nelu Tataru. ...citeste mai departe despre "Tataru: Suntem intr-un trend ascendent, dar cu progresie lenta. Focare precum Suceava tind sa se stinga" pe Ziare.com

#Nelu Tataru focar stins coronavirus Suceava , #Stiri Administratie