Tariceanu nu vrea sa mai cooperam in cadrul MCV. Avertismentul expertilor anticoruptie

Joi, 26 Ianuarie 2017, ora 21:54
5786 citiri
Tariceanu nu vrea sa mai cooperam in cadrul MCV. Avertismentul expertilor anticoruptie
Foto: Facebook/ Laura Stefan

Laura Stefan, expert anticoruptie la Expert Forum, considera ca informatiile despre justitia din tara noastra vor ajunge oricum la Comisia Europeana, dupa ce presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a spus ca va propune ca Romania sa nu mai coopereze in cadrul MCV.

"Refuz sa cred ca e altceva decat o declaratie data in sens absolut politic. Comisia Europeana elaboreaza aceste rapoarte pe baza unei varietati de surse de informatii. N-ar fi decat in dezavantajul Romaniei ca Guvernul, de exemplu, sa refuze sa mai ofere informatii.

In Romania exista inca presa, exista societate civila, nu traim intr-o lume care e complet inchisa, deci informatia ajunge.

Cred ca e in avantajul Guvernului sa comunice si el cu privire la felul in care intelege anumite evenimente care se petrec in Romania. Altfel, se vor auzi doar celelalte voci", a spus Laura Stefan, pentru Ziare.com.

Si avocatul Claudiu Dinu, lector universitar si fost consilier prezidential, ne-a spus, in cadrul unui interviu, ca Romania nu poate sa refuze cooperarea in ce priveste MCV: "Nu noi am instituit MCV ca sa il putem ridica noi".

"Ce putem face este sa refuzam sa mai colaboram cu institutiile europene cand este facut raportul. Sunt luate si parerile din tara, se trece de la presedintie, la Ministerul Justitiei, la CSM, Parlament", a subliniat Dinu.

MCV, o mana intinsa de Comisia Europeana

Laura Stefan vede MCV drept o "mana intinsa oferita de Comisia Europeana", apreciind ca ar fi o "greseala diplomatica majora" ca tara noastra sa nu foloseasca aceasta oportunitate.

"Cred ca este greseala diplomatica majora ca Romania sa nu foloseasca mana intinsa oferita de Comisia Europeana - si anume pentru prima data vedem o lista de recomandari care par a deschide usa catre o negociere privind inchiderea MCV.

Cred ca, in acest moment, mingea este la Romania, care ar trebui sa se comporte intelept si sa foloseasca aceasta mana intinsa de Comisia Europeama, tocmai pentru ca, dupa 10 ani, Comisia a constatat faptul ca tara noastra a facut progrese si a identificat exact acele zone pe care mai trebuie lucrat. Una dintre aceste zone este maturitatea politica.

Cred ca ceea ce traim in ultimele saptamani, in ultimele zile - nici nu stiu daca putem sa-i spunem dezbatere - pe tema celor doua ordonante de urgenta, privind gratierea si modificari la Codul Penal, inclusiv niste dezincriminari, arata ca din pacate Romania nu este acolo. De fapt, nu facem decat sa confirmam evaluarea facut ...citeste mai departe despre "Tariceanu nu vrea sa mai cooperam in cadrul MCV. Avertismentul expertilor anticoruptie" pe Ziare.com

#Tariceanu cooperare Comisia Europeana MCV, #Laura Stefan raport MCV, #raport MCV justitie Romania , #Stiri Administratie