Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Sute de români, blocați pe aeroportul Luton fără nicio explicație: "Ba că este vreme rea, ba că nu au cu se încarce bagajele"

Sute de români, blocați pe aeroportul Luton fără nicio explicație: "Ba că este vreme rea, ba că nu au cu se încarce bagajele"

Compania low-cost Wizz Air a anulat mai multe zboruri spre România, iar sute de cetățeni români sunt blocați de peste zece ore pe Aeroportul Luton din Londra.

Pasagerii au fost îmbarcați în aeronave, iar ulterior li s-a transmis că zborurile vor avea întârziere din cauza vremii nefavorabile, potrivit martorilor.

Potrivit informațiilor de pe site-ul aeroportului Luton, cel puțin zece zboruri au fost anulate luni dimineață, 12 decembrie.

Pasagerii ar fi fost dați jos din avioane și ținuți pe aeroport vreo explicație din partea companiei care opera zborurile spre România, după cum a declarat o româncă pentru Euronews.

„Nu primim nicio informație, nu știm cu ce zbor vom pleca, dacă vom avea alt zbor, când vom pleca. Inițial ne-au zis că îl reprogramează, după aceea ne-au spus că au anulat toate zborurile de astăzi. Avem o altă variantă cu un zbor la 9:30, care nu era programat și nu apare pe site-ul lor, nu știm dacă există, vocile pe aici spun că doar ne-au dat speranțe ca să nu facem scandal.”

Mai multe motive pentru care ar fi fost anulate zborurile

Pasagerii ar fi primit mai multe motive pentru care aeronavele nu au decolat.

„Ba că este vreme rea, ba că nu au cu se încarce bagajele, apoi de două ori au alimentat aeronava, ca la final să ne spune stewardesele că putem să plecăm, ele și-au terminat tura, pilotul nu mai poate să zboare după atâtea ore. Ne-au dat jos, ne-au spus să mergem la ghișeul B6, care nu există, după care am fost umiliți de câțiva angajați care ne-au spus să plecăm.”

„Nu știu să vă spun numărul pasagerilor, dar vă spun că aeronava spre Cluj nu a decolat, spre Timișoara nu a decolat, spre Craiova nu a decolat, București nu a decolat și Iași. Pot să vă asigur că suntem foarte mulți, sunt mulți părinți cu copii foarte mici care nu au primit nici să își încălzească apa pentru lapte.”

Euronews România a solicitat un punct de vedere din partea companiei Wizz Air, însă nu a primit niciun răspuns. ...citeste mai departe despre "Sute de români, blocați pe aeroportul Luton fără nicio explicație: "Ba că este vreme rea, ba că nu au cu se încarce bagajele"" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 841 ori