Seful Consiliului Fiscal: Sa ne intre foarte bine in cap - Poti sa ai cresteri de venituri doar daca economia produce!

Miercuri, 15 Martie 2017, ora 11:24
1225 citiri
Seful Consiliului Fiscal: Sa ne intre foarte bine in cap - Poti sa ai cresteri de venituri doar daca economia produce!
Foto: Ziare.com

Cresterile de salarii avansate in ultima perioada sunt colosale, iar efortul bugetar e unul major, spune presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru, care atrage atentia ca majorarile sunt decuplate de performanta economica.

Ionut Dumitru e de parere ca o majorare cu 30% a indemnizatiei alesilor locali e foarte mare.

"Cand discutam de o crestere de 30%, indiferent de domeniul la care ne referim, e o crestere foarte mare. Ea vine oricum dupa cresteri anterioare in sectorul bugetar de 15%-20%, operate recent de la 1 februarie, pentru sanatate, educatie 15%, 20% pentru administratia publica, dupa un 2016 cu cresteri foarte mari", spune Dumitru, la RFI Romania.

"Acum sa vedem si cum vor fi etapizate aceste cresteri, dar chiar si daca sunt etapizate pe patru ani de zile, cand discuti de o crestere de 50%, este o crestere colosala, o crestere foarte mare pentru orice domeniu, iar efortul bugetar e unul major", a adugat presedintele Consiliului Fiscal.

Presedintele Consiliului Fiscal: E doar o iluzie ca avem forta de munca bine calificata. Calitatea studentilor scade de la an la anPSD promite ca scade impozitele pe venit progresiv, la 0 si 10%. Seful Consiliului Fiscal spune ca nu se poate

"Trebuie sa fim mult mai ponderati in ceea ce priveste cresterile de cheltuieli sociale, ele au crescut oricum foarte mult in ultimii ani. Nu poti sa ai crestere de salarii, de nivel de trai doar prin hotarari de guvern. Daca s-ar putea un astfel de lucru, nicio tara din lume n-ar fi saraca.

Poti sa ai cresteri de venituri si de nivel de trai numai daca economia produce, asta cred ca trebuie sa ne intre foarte bine in cap, iar in momentul de fata economia creste doar pe baza de consum stimulat de reduceri de taxe. Or, lucrul asta nu poate fi sustinut la nesfarsit. Avem venituri la minime istorice, veniturile bugetare sunt la minime istorice.

(...) Nu vad cum am putea sustine cresteri majore de salarii si discutam de cifre ametitoare de-a dreptul, de 50%, chiar dublat pentru anumite categorii sociale si pare-se ca nu am invatat mai nimic din ce ni s-a intamplat inainte de criza, cand am avut cresteri similare de salarii in sectorul bugetar si in final am constatat ca nu le putem sustine", mai sustine Dumitru.

Citeste mai multe despre Ionut Dumitru (Consiliul Fiscal): Cresterile de salarii vehiculate sunt ametitoare, pe RFI Romania. ...citeste mai departe despre "Seful Consiliului Fiscal: Sa ne intre foarte bine in cap - Poti sa ai cresteri de venituri doar daca economia produce!" pe Ziare.com

#Ionut Dumitru cresteri salariale, #majorari salariale primari, #presedintele Consiliului Fiscal cresteri salariale , #Stiri Administratie