Romanii care sosesc in Malta trebuie sa prezinte un test negativ pentru COVID-19 sau sa se autoizoleze

Luni, 14 Decembrie 2020, ora 09:19
824 citiri
Romanii care sosesc in Malta trebuie sa prezinte un test negativ pentru COVID-19 sau sa se autoizoleze
Malta FOTO Pixabay

Persoanele care sosesc in Republica Malta din statele/zonele portocalii, inclusiv Romania, trebuie sa prezinte un test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ pentru infectia cu SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrarii pe teritoriul acestui stat, informeaza un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

MAE recomanda ca documentul care atesta rezultatul testului pentru infectia cu SARS-CoV-2 sa fie redactat in limba engleza, avand in vedere ca autoritatile malteze nu au precizat informatii suplimentare cu privire la acest aspect.

In situatia neprezentarii testului molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infectia cu SARS-CoV-2, persoanele care sosesc din state/zone portocalii au obligatia fie de a efectua un test la momentul intrarii in Republica Malta, fie de a se supune masurii de carantina pentru o perioada de 14 zile, cu suportarea de catre persoana in cauza a costurilor aferente testarii sau carantinarii, dupa caz.

Sunt exceptate de la masura prezentarii testului PCR persoanele care detin un document de identitate maltez si cele care au rezidenta pe teritoriul maltez.

Totodata, persoanele care sosesc in Republica Malta trebuie sa completeze doua formulare - Declaratia Calatorului - Travel Declaration Form si Formularul de localizare a pasagerului - Passenger Locator Form. Acestea sunt disponibile la: www.maltairport.com/declarationforms/.

Informatii suplimentare privind conditiile de calatorie in Republica Malta pot fi consultate la: www.maltairport.com/covid19/.

Ministerul Afacerilor Externe aminteste ca cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Consulatului Romaniei la Catania: +39.095.537.909 si +39 095 536 139, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanenta. De asemenea, cetatenii romani, care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu un caracter de urgenta, au la dispozitie si telefonul de urgenta al oficiului consular: +39 320 965 3137.

Ministerul Afacerilor Externe recomanda consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51947, catania.mae.ro/ si www.mae.ro.

Senatoare PNL: „TikTok este un spaţiu al teribilismului. Românii trebuie să fie informaţi despre pericolul extremist”
Senatoare PNL: „TikTok este un spaţiu al teribilismului. Românii trebuie să fie informaţi despre pericolul extremist”
Senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta Organizaţiei Femeilor Liberale a pledat, luni, 25 martie, pentru un acces ponderat al tinerilor la unele aplicaţii de pe internet, dar a atras atenţia...
#romani, #malta, #Covid 19, #autoizolare , #Stiri Administratie