Revoltă în fața primăriei din Satu Mare. Peste 100 de oameni protestează: ”Ne-a ajuns noroiul în gură!”

Luni, 30 Ianuarie 2023, ora 10:26
497 citiri
Revoltă în fața primăriei din Satu Mare. Peste 100 de oameni protestează: ”Ne-a ajuns noroiul în gură!”
Protest în fața primăriei din Satu Mare FOTO presasm.ro

Peste 100 de locuitori din cartierele Sătmărel şi Balta Blondă protestează luni, 30 ianuarie, în faţa Primăriei Satu Mare, solicitând intervenţia administraţiei locale pentru a avea un drum decent.

Oamenii s-au prezentat cu pancarte şi au cerut să discute cu primarul Kereskenyi Gabor. Ei sunt nemulţumiţi de starea drumurilor din cartierele lor, afirmând că pot să circule doar cu cizme, iar copiii care merg la şcoală trebuie să îşi pună pantofi de schimb. Oamenii au spus că nu solicită asfaltarea drumurilor, ci doar reparaţia lor pentru a putea circula în condiţii decente.

Reprezentanţii Primăriei au transmis că edilul se va întâlni în cursul dimineţii cu o delegaţie formată din 10 reprezentanţi ai protestatarilor.

„Faceți drumuri!”, „Rușine să vă fie”, „Vrem condiții” și „Noi vrem drumuri!”, au scandat sătmărenii în fața Primăriei, începând cu ora 9, atunci când s-a dat startul protestului, potrivit presasm.ro.

Protestatarii și-au făcut și pancarte cu mesaje pentru autorități: „Sătmărel e Satu Mare”, „Sătmărel vrea drumuri” și „Prea multe minciuni”, „Ne-a ajuns noroiul în gură”, sunt mesajele cu care protestatarii au venit în fața Primăriei.

Oamenii din Sătmărel au mai protestat în urmă cu 10 zile. Ei au discutat atunci cu viceprimarul Adelin Ghiarfaş, care i-a asigurat pe localnici că problema drumurilor este cunoscută şi că se va interveni în zonă cu piatră.

"Primăria are în vedere extinderea reţelei de canalizare şi pietruirea unor drumuri. Bineînţeles că probleme sunt ca şi în alte zone ale municipiului Satu Mare. Doleanţa dânşilor o înţeleg, se referă la faptul că au fost ignoraţi timp de 30 de ani de către administraţiile locale. Este adevărat că cei din Sătmărel au fost ignoraţi pe parcursul mai multor ani, dar noi nu putem decât să îi asigurăm că noi conştientizăm problemele pe care le au, ştim de ele, şi încercăm să intervenim punctual pentru o dezvoltare durabilă. Să începem cu canalizarea, să pietruim unde se poate, să mai nivelăm o stradă", a declarat viceprimarul. ...citeste mai departe despre "Revoltă în fața primăriei din Satu Mare. Peste 100 de oameni protestează: ”Ne-a ajuns noroiul în gură!”" pe Ziare.com

#protest, #primarie, #Satu Mare, #drumuri , #Stiri Administratie